Programe gratuite de pregătire pentru elevii de liceu la matematică, informatică și chimie, cu prezență fizică sau online, anunțate de Universitatea Politehnica Timișoara

615 vizualizări
Foto: Universitatea Politehnica Timișoara
Elevii de liceu pot accesa, în lunile următoare, o serie de programe de pregătire puse la dispoziție gratuit de Universitatea Politehnica Timișoara, potrivit unui comunicat al instituției de învățământ superior. O parte dintre aceste cursuri sunt destinate pregătirii pentru Bacalaureat sau admiterea la facultate, iar cele la matematică se adresează tuturor elevilor de liceu interesați. 

Programele de pregătire la matrematică, chimie și informatică sunt susținute de cadre didactice universitare și au loc, după caz, fie în format hibrid, fie online. Ele „sunt deschise tuturor elevilor, fie că își doresc să devină studenți UPT, fie că vor alege alt parcurs”.

Informații despre fiecare program:

Pregătire la Matematică

  • Cursurile gratuite încep pe 31 ianuarie și au loc până pe 16 mai 2026. Ele „se adresează tuturor celor care își doresc o pregătire temeinică, clară și coerentă, indiferent dacă țintesc performanța, siguranța la examen sau pur și simplu o mai bună înțelegere a materiei”.
  • Lecțiile se desfășoară sâmbăta, de la ora 10.00, în format hibrid (prezență fizică în amfiteatru sau participare online).  
  • Participarea fizică are loc în Amfiteatrul D1, din clădirea Electro, Corpul D, iar accesul este permis până la ora 09:55. 
  • Pentru participarea online, înscrierea se face prin platforma Zoom (Înscriere), iar accesul este disponibil începând cu ora 09:45. 
  • Lecțiile sunt transmise și live pe pagina oficială de Facebook a UPT, pentru a fi cât mai ușor accesibile.

Pregătire la Chimie

  • Cursurile încep pe 7 februarie 2026 și sunt organizate de Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului. Lecțiile se adresează celor care se pregătesc pentru bacalaureat la Chimie Anorganică și Chimie Organică.
  • Cursurile sunt organizate online, în două grupe, sâmbăta între orele 12:00 – 14:00, pe platforma Zoom (Înscriere). După completarea formularului, participanții vor primi informațiile necesare pentru conectare și participare pe platforma Zoom. „Tematica este construită conform programei oficiale de bacalaureat, iar accentul cade pe înțelegere, logică și aplicabilitate”, precizează UPT.

Pregătire la Informatică

  • Cursurile vor începe în luna martie (data exactă nu este precizată) și vor fi organizate de Facultatea de Automatică și Calculatoare. Acestea sunt dedicate pregătirii pentru Bacalaureat și pentru admiterea la facultate.
  • Sesiunile se vor desfășura online. „Detaliile privind calendarul și linkul de înscriere vor fi comunicate ulterior”, potrivit UPT.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Planuri-cadru liceu 2025. Este un câștig că Geografia rămâne în trunchiul comun în toți anii de liceu, spune profesorul Mircea Furdui, Societatea de Geografie: Asta dovedește faptul că demersurile noastre au avut succes

Mircea Furdui, profesor de geografie la Colegiul Economic „George Barițiu” din Sibiu și președinte al filialei SIBIU a Societății de Geografie din Romania, a declarat pentru Edupedu.ro că „este un…
Vezi articolul

Un nou protest al profesorilor și părinților din Filiași, la prefectura Dolj, după ce școala a rămas din nou fără director. Scrisoare deschisă: „Fără politică în școli”

Profesorii și părinții de la Școala Gimnazială din Filiași vor protesta vineri în fața Prefecturii Dolj, acuzând intervenția politicului în școala românească, după ce directorul Alin Mondescu, care a ocupat…
Vezi articolul

Titularizarea pe jumătate de normă. George Purcaru, FSLI: Ce împiedică astăzi Ministerul Educației să aplice acest articol de lege? Când profesorul nu are suficiente ore la școală, de ce nu i se completează cu aceste ore de remedial?

Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), George Purcaru, a declarat la Cluj că articolul de lege care face referire la titularizarea pe jumătate de normă nu se aplică. „Ce împiedică…
Vezi articolul