Programul „Masa caldă” se va extinde, din toamnă, la 300 de școli, față de 150 câte sunt acum, iar tariful unui meniu zilnic pentru un elev va crește la 15 lei, de la 10, anunță ministrul Educației

6.598 de vizualizări
Foto: Buenosia Carol – Pexels.com
„Am decis ca din toamnă să extindem programul „Masa caldă” în 300 de școli”, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a declarat la o conferință a Institutului Aspen, pe teme educaționale, că tariful pentru meniul zilnic va fi și acesta majorat cu 50%, de la 10, la 15 lei „având în vedere dinamica prețurilor”.

Cîmpeanu a criticat faptul că până acum programul a fost mereu unul „pilot”, din 2016, de la lansare, până în prezent. Asta deși din primele concluzii trase în rapoartele din proiect era clar impactul acestuia în reducerea abandonului școlar.

„Pentru că trebuie să înceapă în această toamnă, avem deja cele 1.415 școli care vor fi finanțate (n.red. Prin PNRAS) și care au în bugetare aprobate deja finanțare pentru o masă în școală, la care, după șase ani de pilotare „Masa caldă în școli” – e greu de explicat de ce ai vrut să pilotezi șase ani ca să obții o concluzie cum că acolo unde ai o masă caldă în școală ai un abandon foarte mult redus, nu e nimic sofisticat în povestea asta – am decis ca din septembrie să extindem, doar această componentă de masă caldă în școli, de la 150 la 300 de școli” a declarat Sorin Cîmpeanu.

Cele 1.415 școli despre care vorbește oficialul sunt cele cuprinse în Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar (PNRAȘ), care ar trebui să primească finanțare (până acum nu s-au semnat contractele, potrivit reprezentanților școlilor) și care pot avea cuprinsă o masă pentru elevi în proiectele depuse și aprobate. În aceste școli nu există deja masă caldă, fiind diferite de cele 150 de școli în care se derulează programul pilot „Masa caldă”, lansat în 2016. În fapt, tot ministrul Cîmpeanu spunea recent că doar 134 de școli, din cele 150 prevăzute în actul normativ, au putut implementa programul „Masă caldă în școli” în acest an școlar.

Ministrul a mai spus că „având în vedere dinamica prețurilor, ca să mă exprim în acest fel, este pentru prima oară când costul per elev va crește de la 10 lei per elev/masă/zi la 15 lei per elev/masă/zi. Am făcut această analiză, pentru că fără acest mic detaliu, am fi putut să lansăm competiția pentru finanțarea unei mese calde în 300 de școli și am fi observat că nu avem ofertanți, că nu avem din mediul privat, spre exemplu, entități, structuri care să se poată încadra în aceste condiții”.

Declarațiile integrale aici:

Ministrul Educației anunța recent că Premierul i-a cerut să găsească soluții pentru extinderea semnificativă a asigurării unei mese în școală.

Reamintim că valoarea de 10 lei per elev/zi a fost stabilită în anul 2018.

În context, în programul de guvernare, este mențională generalizarea etapizată a programului „Mesă caldă (pag. 87): „II.6. Generalizarea etapizată a programelor „masă caldă la școală” și „școală după școală” și promovarea unei viziuni coerente de integrare a tuturor programelor care au același obiectiv și același grup-țintă”.

La trei ani după aplicarea programului în 50 de școli autoritățile arătau în notele de fundamentare ale proiectelor de Ordonanțe prin care prelungeau „Masa caldă” că rezultatele erau chiar până la eradicarea abandonului: “Din statisticile realizate în urma feedback-ului primit prin intermediul rapoartelor finale, s-a observat o îmbunătățire considerabilă a frecvenței elevilor la cursuri, față de anii precedenți, astfel: dacă anterior implementării Programului în anul şcolar 2016-2017, s-a înregistrat o rată a abandonului şcolar de 6,1%, în urma derulării Programului-pilot, aceasta a scăzut la 4,3%, ajungând ca la finele anului şcolar 2017-2018, să fie de 1,3%. În anul 2019 s-a constatat că programul a condus chiar la eradicarea fenomenului de abandon școlar, în unele unități de învățământ”, se arată în fundamentarea unuia din proiectele de OUG.

Programul Masa caldă în şcoli a fost înfiinţat în perioada Guvernului Cioloş, în 2016, acesta fiind pilotat inițial pe 50 de şcoli.

Într-un interviu pentru Edupedu.ro, directorul Colegiului Pedagogic din Cluj-Napoca, profesorul Mircea Bertea declara în 2020 că „cine a gândit programul Masa caldă în școli nu s-a gândit şi la cum îl vor aplica școlile. Au lăsat pe seama autorităților locale și a școlilor să se descurce. (…) Habar n-au avut inițiatorii și habar nu au nici acum, la a treia ediție (desi au triplat numărul de școli!) cine suntem, ce facem si ce probleme avem noi ca școală în proiect”. Colegiul Național Pedagogic din Cluj este în Programul-pilot de la înființarea sa, din 2016.


1 comment
  1. dar laptele si cornul ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Klaus Iohannis: Majoritatea elevilor vor merge fizic la școală. Descentralizare pentru începutul noului an școlar. Școlile se deschid după trei scenarii – verde, galben și roșu, în funcție de numărul de cazuri din localitate

Școlile se vor deschide pentru noul an pe 14 septembrie, iar modul cum se va întâmpla acest lucru depinde de situația epidemiologică locală. Decizia pentru redeschiderea școlii va fi descentralizată…
Vezi articolul

Sunt foarte puține cabinete medicale și stomatologice școlare sau dacă există cabinet, nu există medic, susține Alexandru Rafila, ministrul Sănătății / INS raporta că sunt 515 cabinete stomatologice școlare în toată țara, dintre care unul singur în mediul rural

„A existat pe vremuri o rețea de cabinete de medicină școlară, cabinete stomatologice. În momentul de față sunt foarte puține sau dacă există cabinet, nu există medic în multe dintre…
Vezi articolul

Ședința în care se va decide eliminarea pragului de infectare din procedura de închidere a școlilor este în desfășurare. CNSU va stabili măsuri suplimentare pentru testarea non-invazivă a elevilor

Ședința în care se va decide eliminarea pragului de infectare din procedura de închidere a școlilor este în desfășurare, potrivit unei confirmări a Guvernului. Comitetul Național pentru Situații de Urgență…
Vezi articolul

Anca Petrache, director de formare în Ministerul Educației: OCDE ne-a sugerat să dezvoltăm foarte mult procesul mentoral. Formarea continuă trebuie să se bazeze pe încredere între cel care formează și cel care este format. Este altceva decât formarea inițială

Procesul de mentorat pentru formarea continuă a profesorilor este încurajat și chiar a fost recomandat Ministerului Educației de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), spune Anca Petrache, directorul…
Vezi articolul