PROIECT Tinerii care iau ajutor social și nu au studii, pentru a ocupa un loc de muncă, vor putea participa la programe de tip „A doua șansă”. Cei care refuză nu vor mai primi ajutorul social

1.572 de vizualizări
Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com
Tinerii care iau ajutor social și nu au studii, pentru a ocupa un loc de muncă, vor putea participa la programul educațional de tip „A doua șansă”, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență aflat pe ordinea de zi a plenului din Camera Deputaților. Cei care refuză nu vor mai primi ajutorul social, după cum apare în document. Camera Deputaților este, în acest caz, for decizional.

Concret, proiectul de ordonanță de urgență modifică Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă și Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

Conform expunerii de motive, au fost incluse prevederi referitoare la înscrierea persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor social în programul educaţional de tip” A doua şansă”, la recomandarea agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, pe baza locurilor disponibile comunicate de inspectoratele şcolare.

Refuzul de participare va conduce la încetarea ajutorului social şi interzicerea solicitării unui nou drept pentru o perioadă de 12 luni, ca şi în cazul refuzului unui loc de muncă. În situaţia în care numărul persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor social depăşeşte numărul de locuri disponibile pentru programul educaţional ”a doua şansă”, inspectoratele şcolare pot aproba, după caz, majorarea numărului de participanţi în formaţiunile existente sau înfiinţarea de noi formaţiuni pentru anul şcolar următor, potrivit sursei citate.

Cei care urmează cursurile de tip „A doua șansă” vor beneficia de decontarea transportului, dacă distanța este mai mare de 5 km față de locuință.

După articolul 29 se introduce un nou articol, art. 29^1, cu următorul cuprins:

„Art. 29^1- (1) Pentru persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social care urmează cursurile programului „A doua şansă”, la o distanţă mai mare de 5 km faţă de locuinţa acestora, autorităţile administraţiei publice locale asigură transportul acestora.

(2) Pentru fiecare persoană în situaţia prevăzută la alin.(1), autorităţile administraţiei publice locale beneficiază de decontarea transportului în limita sumei de 500 lei/persoană/semestru şcolar .

(3) Decontarea sumelor prevăzute la alin.(2) se realizează din bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, prin Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi agenţiile teritoriale.”

O altă modificare se referă la modificarea grupei de vârstă menţionată în definiţia tânărului NEET în sensul extinderii acesteia.

Iată care este definiția: „IV^4. tânăr NEETpersoana cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi până la împlinirea vârstei de 30 de ani, care nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională;”

Potrivit proiectului de ordonanță de urgență, se urmărește menţinerea acordării ajutorului social pentru o perioadă de 6 luni de la data încadrării în muncă a persoanei apte de muncă beneficiară de ajutor social, cu condiţia încheierii unui raport de muncă/raport de serviciu pentru o perioadă de cel puţin 24 luni.

Persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social vor avea obligația să se prezinte la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă din 6 in 6 luni sau ori de câte ori sunt solicitaţi de aceasta, pentru stimularea angajării. Neprezentarea la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă se va asimila refuzului unui loc de muncă şi va conduce la încetarea ajutorului social şi posibilitatea depunerii unei noi solicitări după o perioadă de 12 luni.

La articolul 7, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins: „(3) Persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social au obligaţia să se prezinte la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă la fiecare 6 luni, începând cu luna în care au obţinut dovada prevăzută la alin.(1) sau ori de câte ori sunt solicitate de aceasta.”

Forma adoptată de Senat (11 octombrie 2021)

Forma inițială a proiectului de ordonanță de urgență

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Ar trebui să fie foarte neorientați să refuze această a doua șansă. Cei care au programul ăsta în școală știu că nu-i întreabă nimeni de sănătate. Cum intră așa ies, plus diploma de absolvire. Iar ne prefacem că facem ceva.

    1. Confirm. Fac a doua sansa si nu stiu nici sa se semneze, iau permise si omoara oameni. Am avut surpriza ca la permise sa ma roage cineva se etnie sa-i completez eu cererea.Mi-a spus ca nu stie carte, doar semnatura sa o faca. L-am intrebat cate clase are. A zis ca nu a facut la timp, a facut a doua sansa la batranete ca sa ia carnet. Concluzia? O trageti singuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Subiecte Română – simulare Evaluarea Națională clasa a VIII-a 2025. Poezia „Trezire” de Lucian Blaga, unul din textele de la prima vedere / „Crezi că, odată ce ai făcut o alegere, este bine să îți păstrezi opțiunea, indiferent de situație?” – au avut de argumentat elevii. La subiectul al II-lea, cerința a fost să prezinte mesajul poeziei

Elevii de clasa a VIII-a au primit două texte la prima vedere la simularea probei de Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2025, potrivit subiectelor consultate de Edupedu.ro.…
Vezi articolul

Mesaj către Guvern, de la sindicatele din Educație: Nu suntem asistați social, avem nevoie de salarii decente, nu facem jocuri politice! Dacă Guvernul nu vine cu propuneri care să fie acceptate, angajații sunt hotărâți să iasă masiv în stradă

Sindicatele din Educație transmit Guvernului României că „nu suntem asistați social”, „avem nevoie de salarii decente”, „nu am decis să facem grevă peste noapte” și „nu facem jocuri politice”, potrivit…
Vezi articolul

Secretarul de stat Florian Lixandru, despre orele elevilor care nu dau simulările naționale: Procesul educativ să se desfășoare în condiții normale, școlile fie vor modifica programul, fie vor decala programul

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat, într-o intervenție la Radio București FM, referitor la orele elevilor care nu dau simulările naționale, că „unitatea de învățământ, practic,…
Vezi articolul

LISTA Peste 2680 de localități eligibile pentru programul PNRR, „Microbuze electrice pentru elevi” / Cererile pot fi depuse de primării până în data de 13 iunie 2023. Se pot cumpăra microbuze în valoare de cel mult 6 milioane de euro per proiect

Ministerul Educației a lansat apelul de proiecte „Microbuze electrice pentru elevi”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15: Educație. UAT-urile pot depune cererile până pe data de…
Vezi articolul

UPDATE Profesorul Dacian Dragoș, numit judecător la Curtea Constituționala de președintele Nicușor Dan / Ca șef al Comisiei de etică a Universității Babeș-Bolyai, în 2022 a criticat dur decizia CCR prin care au fost blocate marile cazuri de plagiat. A jucat un rol-cheie în cazurile Lucian Bode sau Adrian Ivan

Președintele Nicușor Dan a semnat marți, 8 iulie, decretul de numire a profesorului universitar Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României, pentru un mandat de…
Vezi articolul