Proiectul de austeritate al guvernului înseamnă și disponibilizări în învățământ, spune Marius Nistor, președintele FSE Spiru Haret: Este aritmetică simplă

18.707 vizualizări
Foto: gov.ro
Liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat că se așteaptă la disponibilizări în educație dacă Guvernul aproba actul normativ pregătit de Ministerul de Finanțe pentru înghețarea costurilor cu resursa umană la nivelul anului 2022. Președintele FSE a declarat la B1TV că este vorba despre aritmetică simplă, nu de vreo declarație sau vreo informație oficială, și a explicat de ce se va ajunge la disponibilizări.

La finele săptămânii trecute, un proiect de OUG pentru economii la buget, obținut în exclusivitate de G4Media, arăta că, printre alte, vor fi oprite angajările la stat, vor fi înghețate salariile, achizițiile de mașini și mobilă vor fi interzise, team-buildinguri vor fi oprite, iar cumulul pensie-salariu va dispărea. Motivul tăierilor de bugete: veniturile la bugetul de stat sunt mai mici cu 4,7 miliarde de lei față de program doar în primul trimestru, iar diferența proiectată pentru întregul an este de 20 miliarde de lei. Premierul Ciucă i-a cerut ministrului Finanțelor, Adrian Câciu, un plan pentru economii la buget.

În opinia sa, liderul FSE, Marius Nistor, spune că dacă toate costurile vor fi tăiate la nivelul celor din 2022, pentru că salariile în Educație au crescut cu 7% în medie, la începutul anului, atunci vor trebui să taie din locurile de muncă pentru a putea acorda salariile care sunt înghețate și din care autoritățile nu vor tăia, potrivit anunțurilor oficiale ale președintelui Iohannis și premierului Ciucă.

Nistor a mai spus că nu mai crede în ceea ce spune Guvernul, „cine îi mai crede?”, după ce „de fiecare dată s-au angajat că vor veni cu soluții rapide la problemele prezentate de noi. Ne-au dat dreptate de fiecare dată” și nu s-a întâmplat nimic.

Marius Nistor: „În primul rând, constatăm că Guvernul se joacă de-a gaura. Uite gaura de 20 de miliarde, nu e gaura de 20 de miliarde! Duduie economia, dar pe de altă parte, venim cu măsuri de austeritate. Acest proiect de act normativ spune cam tot – că există o mare problemă pe partea de încasări. O prognoză destul de proastă, o previziune destul de proastă vizavi de încasările respective. Nu știu în ce măsură instituțiile statului și-au făcut datoria, pentru că nu este treaba cetățeanului de rând cum anume se realizează aceste încasări. Unii sunt plătiți pentru pentru așa ceva. Cert este că acest act normativ, care nu înseamnă altceva decât politică de austeritate, nu înseamnă numai înghețarea salariilor pentru noi, cei din învățământ, înseamnă și disponibilizări, pentru că, în conformitate cu prevederile actului normativ în cauză, cheltuielile trebuiesc menținute în anul 2023, la nivelul anului 2022.

Or în condițiile în care noi am indexat costul standard pe partea de cheltuieli cu resursa umană cu 7% iar pe partea de cheltuieli materiale cu 17,5% vă dați vă dați seama că din start trebuie să renunțăm la aceste indexări, ceea ce înseamnă disponibilizare de personal, în condițiile în care noi oricum avem o criza acută de resursă umană personal nedidactic, didactic, auxiliar și chiar didactic de predare și imposibilitatea achitării facturilor la utilități de către unitățile de învățământ preuniversitare. Cred că lucrul acesta îl pot transmite cu toate fermitatea și reprezentanții autorităților locale, pentru că o parte importantă din bugetul educației se derulează prin intermediul autorităților locale.

Moderator: Pe de altă parte, ei spun că nu vor fi dați oameni afară și nu vor fi salarii tăiate. Și este totuși greu de înțeles că într-un domeniu precum educația, unde e nevoie de oameni, ar trebui să fie făcute noi angajări, să mai și dai oameni afară.

Marius Nistor: Cine îi crede, mai îi mai poate crede cineva. Pentru că vorba ci am avut întâlniri repetate cu reprezentanții Guvernului, de fiecare dată s-au angajat că vor veni cu soluții rapide la problemele prezentate de noi. Ne-au dat dreptate de fiecare dată. Și realitatea constă în acest proiect de ordonanță de urgență gândit la nivelul Ministerului de Finanțe.

Moderator: Dar cine v-a spus, domnule Nistor? Cineva v-a dat de înțeles că e posibil să fie vorba de disponibilizări în educație, sau este doar o concluzie la care ați ajuns?

Marius Nistor: Nu, este aritmetică simplă. Deci, în condițiile în care noi am indexat costul standard de resursă umană cu 7%, în conformitate cu creșterile salariale operate de la începutul anului, fiind obligat să renunț la această indexare a costului standard, e clar că nu poți umbla la salariile oamenilor, pentru că ele doar îngheață și atunci trebuie să faci economii din altă parte, din altă parte de unde? Din disponibilizarea resursei umane, ăsta este rezultatul. Deci, încă o dată, este vorba de matematică și de logică, de nimic altceva”.

Nistor a anunțat calendarul protestelor sindicatelor din Educație:

„Este foarte clar că mâine și poimâine sunt acțiuni de protest, pichet organizat în fața Guvernului României, pentru a le reaminti că aveau de rezolvat niște probleme și au cam uitat de ele. În 10 mai va fi o mare masă protest la care vor participa peste 15.000 de colegi din învățământul preuniversitar și universitar. Și, bineînțeles, dacă nu se înțelege nimic de către guvernanți, în conformitate cu rezultatele referendumului, din 22 mai se poate declanșa greva generală, cu toate efectele nedorite ale acesteia”, a încheiat Nistor.

Reamintim că sâmbătă, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spriru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” scriau, într-un comunicat, că acest an școlar ar putea să se încheie luna viitoare, ca urmare prevederilor proiectului de ordonanță de urgență.

Ligia Deca a declarat că Ministerul Educației lucrează la observaţiile care să fie înaintate Ministerului Finanţelor:

“În ceea ce priveşte ordonanţa de urgenţă la care sindicatele fac referire, la Ministerul Educaţiei deja lucrăm la o serie de observaţii pe care să le înaintăm Ministerului Finanţelor. Aşa cum ştiţi, Ministerul Educaţiei susţine creşterile salariale şi susţine ca grila de salarizare să plece de la un nivel de debutant egal cu salariul mediu pe economie. Vom face tot ceea ce ţine de noi ca această necesitate în sistemul educaţional să fie reflectată şi în cadrul normativ”, a adăugat Ligia Deca, potrivit Agerpres.


19 comments
  1. Vrăjeală sindicală, uitați vă ce indemnizații au cei trei așa zisi lideri hancescu, nistor, hadar , din cotizațiile profesorilor. Acești sforari au mașină de la sindicat cu benzina necesară plimbărilor… sindicale,au telefoane cu abonament de la sindicat, diurne plătite la toate sindrofiile unde merg, chipurile, pentru ședințe importante. La fel că aceștia au și trepăduși sindicali de la județe, mașini, benzină, telefoane cu abonamente, diurne, asigurări de viață,degrevări de ore, scutiri de serviciu pe școală, de participări la simulări și examene , pentru că ei … muncesc pentru binele dascălilor.Toti acești profitori sunt Caii Troieni ai partidelor care să spargă unitatea dascălilor.Se vede din avion că acel profesor universitar cu vocabular de tapițer, ce ne inoportunează in fiecare seara pe la toate posturile TV că este unealta psd ului. Soluția este să-i schimbăm și să alegem oameni cu adevărat dascăli care sa ne reprezinte.Astia sunt impostori ce de 34 de ani ne mint cu nerușinare.

    1. In invatamant nu exista sindicate.
      Asa zisii lideri sunt de fapt niste tradatori asa cum sunt de 33 de ani.
      tradatori si mincinosi.
      1. cum adica Sindicatele libere din invatamant? Prin definitie – sindicatul este o organizatie alcatuita din membrii cotizsnti si organizati in mod liber, independent fata de statul criminal.
      2. Unde sunt banii nostrii?
      Cine ii controleaza pe acestii lideri mincinosi si tradatori?
      3. Unde au fost qcesti indivizi imbuibati pe banii nostrii in perioadq PANDRLIEI?
      UNDE AU DISPARUT?
      CINE A AUZIT DE EI?
      DE CE NU AU QPARAT EDUCATIA?
      4. De adica sa inghete anul scolar. Acum? Cu 2 luni inainte de E. N.?
      De ce sa sufere copiii care trebuie sa dea qceste examene importante ptr viata lor?
      Nu cumva acesti 3 mafioti asa zisi lideri sunt in precampanie electorala? Eu asa am auzit. Pentru cine lupta ei de fapt? Fiindca ptr cadrele didactice. NU!

  2. Bine a spus, Elena Udrea de unde se pot face economii…Cheltuieli prea mari cu un deținut, cheltuieli care ajung la 8000 ron/luna.

  3. dupa 20 de ani mai fac profii si profele greva? hai s o vad si p asta…cat despre sindicate ….doar o gluma proasta si cativa lideri care o duc bine rau :)))

  4. Nu cred că sindicatele ar avea forța necesară să stea în calea măsurilor de austeritate ale guvernului.Recomand însă că aceste sindicate sa negocieze însă foarte strict,ceea ce se va întâmpla cu cei 25 mii de oameni disponibilizați din sistem Pt că atunci când minerii au fost disponibilizați au primit 12 salarii compensatorii.Atunci când cei din armată au fost disponibilizați,au primit ieșirea la pensie mai devreme și salarii compensatorii cu care să poată să își înceapă o afacere…Cadrele didactice nu primesc nici măcar șomaj în caz de disponibilizare…

  5. Astăzi am semnat cu colegii mei, pentru greva generală, la o școală din București. Liderul dv. poate nu a reacționat prompt

  6. Grevă odată dragi colegi, nu vi s-a luat sa așteptăm după sindicatele astea corupte? Eu sunt deja în a doua lună de când am ieșit din sindicat, bani dați aiurea atâția ani către acești hoți.
    Blocat tot sistemul până ne facem auziți, altfel vom fi în continuare ultima roată la căruța care duce borfașii ăștia de la guvernare.

  7. Renunțarea la cotizație, nu e soluția. Cred ca dacă sindicatele nu fac nimic ar trebui sa forțam schimbarea liderilor de sindicat.

    1. Majoritatea sunt fosile. Poate n-or mai avea voie sa aiba si pensie si salariu si scapam de ei in mod natural. Se tin de zeci de ani de scaune.

  8. Vrajeala. Suntem in a doua saptamana de la lansarea fitilului numit referendum de greva si nu s-a trimis nimic in scoli. In toate scolile unde am prieteni si cunostinte este la fel. Nimic de la sindicate. O minciuna gogonata care arata cat de prosti suntem daca le mai platim cotizatiile. Eu oricum renunt la sindicat daca nu se face greva. S-a saturat lumea de mascarada asta. Uite greva, uite, nu e greva. Niste penibili si niste mincinosi.

    1. Sindicatul suntem noi, nu liderii. În școala mea a ajuns tabelul pentru referendum, dar oricum nu era nevoie să îl trimită cineva, îl puteam face și noi.

      Luați inițiativa.

    2. Astăzi am semnat cu colegii mei, pentru greva generală, la o școală din București. Liderul dv. poate nu a reacționat prompt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Directoarea Școlii Gimnaziale “Ferdinand I” din București și-a dat demisia, anunță Inspectoratul școlar / Mai mulți părinți au protestat azi dimineață după ce o învățătoare ar fi lovit un elev, iar conducerea nu ar fi luat măsuri 

Directoarea Școlii Gimnaziale “Ferdinand I” și-a dat demisia, iar Inspectoratul Școlar al Municipiului București a luat act de demisie, conform cererii depuse în data de 28.03.2024″, potrivit unui răspuns al…
Vezi articolul