Propunerea premierului italian Giorgia Meloni de a limita numărul elevilor străini dintr-o clasă a stârnit critici vehemente: politicienii din opoziţie au catalogat-o drept propagandă, iar directorii de şcoli şi-au exprimat îndoielile cu privire la posibilitatea punerii sale în aplicare, relatează luni ANSA, citată de Agerpres.
- Vezi, pe acest subiect: Italia vrea să limiteze numărul de elevi străini dintr-o clasă și să interzică vălul islamic / Elevii români sunt cei mai numeroși elevi cu cetățenie străină înscriși în școlile italiene
Meloni a lansat propunerea în cauză duminică, în cadrul unui discurs susţinut la un festival organizat de Gioventu Nazionale (Tineretul Naţional) – aripa de tineret a partidului său de dreapta, Fraţii Italiei (FdI) -, ocazie cu care a anunţat şi interzicerea purtării vălurilor musulmane burqa şi niqab în şcolile italiene.
„Din punct de vedere educaţional, problema este legitimă şi de înţeles, însă este dificil de găsit o soluţie practică”, a declarat pentru agenţia ANSA Antonello Giannelli, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Directorilor de Şcoli (ANP).
„Şcolile sunt obligate să accepte înscrierile copiilor din cartier, în special la grădiniţă şi şcoala primară; aşadar, dacă străinii reprezintă majoritatea în acea zonă, ce putem face? Să-i refuzăm? Din acest motiv, un plafon de 30% nu ar putea fi aplicat”, a explicat acesta.
Vittoria Baldino, vicepreşedintele Mişcării Cinci Stele (M5S) – aflată în opoziţie -, a apreciat că propunerea este o manevră de imagine a premierului Meloni, având în vedere alegerile generale de anul viitor.
„Ne putem aştepta la propagandă din partea acestui guvern în chestiuni precum taxele, subiectele Ťwokeť şi practic orice altceva, dar este oare acceptabil să se facă propagandă cu privire la şcoli pe spatele copiilor noştri?”, a denunţat Baldino pe postul de televiziune La7.
„Giorgia Meloni încearcă să ne atragă în arena sa, în timp ce problemele reale ale învăţământului public sunt cu totul altele. Şi eu am copii în sistemul public de învăţământ. Există şcoli unde lipseşte chiar şi hârtia igienică, iar părinţii sunt nevoiţi să o aducă ei înşişi. Anul şcolar a început pe o căldură sufocantă, lăsându-ne copiii în săli de clasă toride, fără aer condiţionat, în timp ce iarna, în multe clădiri, sistemul de încălzire nu funcţionează corespunzător” a subliniat ea.
Reprezentanta M5S a mai notat că Italia „investeşte mult mai puţin în educaţie decât media europeană: 4% din PIB şi 8% din totalul cheltuielilor publice” şi a îndemnat la abordarea „problemelor grave care afectează şcolile”.
Foto © Marco Iacobucci | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.