Puțin peste 155.000 de elevi absolvenți de clasa a VIII-a susțin mâine proba de limba română la Evaluarea Națională 2022 / Regulile examenelor – lucrările scrise ale absolvenților de clasa a VIII-a din județul Dâmbovița vor fi evaluate digitalizat în cadrul unui program-pilot derulat în premieră în acest an

4.500 de vizualizări
Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com
Cu mai puțin de o zi înainte de a începe Evaluarea Națională pentru absolvenții claselor a VIII-a, ministerul Educației a trimis un comunicat de presă privind numărul elevilor care au promovat clasa a VIII-a anul acesta. 155.820 de elevi vor susține 2 examene, timp de 3 zile, între 14-17 iunie: limba română scris / limba maternă scris și matematică.
  • Înscrierea elevilor la Evaluarea se face automat la secretariatul școlii

Evaluarea Națională 2022 pentru elevii clasei a VIII-a se desfășoară în perioada 14 -30 iunie 2022. Perioada include și intervalul în care pot fi depuse și soluționate contestațiile.

„Conform situației centralizate de către Ministerul Educației pe baza informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene, 155.820 de absolvenți ai clasei a VIII-a au fost înscriși în vederea susținerii examenului,” se arată în comunicat.

Calendarul Evaluării Națioanale 2022

Examenul începe marți, 14 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Joi, 16 iunie, se va desfășura proba la Matematică, iar vineri, 17 iunie, va avea loc proba la Limba și literatura maternă.

Primele rezultate vor fi afișate joi, 23 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 24 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice.

Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate joi, 30 iunie.

Reguli examene

Accesul candidaților în unitățile de învățământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8:00 – 8:30. Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și a desenelor pot folosi și creion negru.
Probele încep la ora 9:00, când candidații vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne. Precizăm că, la probele scrise ale Evaluării Naționale – 2022, candidații primesc subiectele sub formă de broșură, putând să solicite și pagini suplimentare dacă este cazul.

Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore), calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare. Asistenții vor verifica datele înscrise de candidați și vor secretiza caseta.

Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a Evaluării Naționale, în baza prevederilor Procedurii nr. 25.464/11.02.2022 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare care susțin examenele naționale în anul 2022.
Probele sunt monitorizate audio-video.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și a telefoanelor mobile și a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare. De asemenea, se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a
obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen în acest scop. Nu sunt acceptați în examen candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop.


Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind desfășurarea Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil pe durata probelor scrise (14 și 16 iunie, între orele 8:00-16:00, respectiv vineri, 17 iunie, între orele 8:00 -14:00).

Reguli pentru Evaluarea Națională standardizată pilot din județul Dâmbovița


Potrivit unei decizii aprobate prin ordin de ministru, lucrările scrise ale absolvenților de clasa a VIII-a din județul Dâmbovița vor fi evaluate digitalizat în cadrul unui program-pilot derulat în premieră în acest an (pentru examenul de bacalaureat această pilotare se va desfășura în
județul Călărași). Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe Internet, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.

Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Comunicatul integral al ministerului Educației

Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și: UTIL Ghid pentru Evaluarea Națională 2022. 
DOCUMENT Datele personale ale elevilor din Dâmbovița – CNP, nume și prenume – care dau Evaluarea Națională 2022 vor fi accesibile pe platforma companiei private care se ocupă de digitalizarea-pilot a corecturii examenelor naționale, arată un “ghid al profesorului asistent”
Elevii din Dâmbovița vor avea lucrările corectate digitalizat la Evaluarea Națională, iar cei din Călărași, la Bacalaureat. Sorin Ion: Vom folosi platforma privată Intuitext, pe bază de parteneriat / Dacă va fi diferență de peste un punct între primii doi profesori evaluatori, lucrarea merge automat la alți doi corectori


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației anunță cu două săptămâni întârziere publicarea raportului de la testarea standardizată privată, făcută în iunie, fără să scoată în evidență niciun rezultat din acesta. Folosește prilejul pentru a promova din nou „propria Bancă de instrumente de evaluare standardizată” a ministerului, care ar fi gata peste doi ani

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunță vineri seara publicarea raportului de la testarea standardizată privată, făcută în iunie, în peste 500 de școli și licee. Oficialul semnează un comunicat de presă…
Vezi articolul

Explicația lui Francisc Doboș, reprezentant al Bisericii Catolice, pentru cererea cultelor religioase ca “orientarea sexuală” să fie ștearsă din proiectul Legii educației: “Marea majoritate de ce să fie discriminată?” / Întrebat de patru ori cum ar arăta proba de religie la Bac, el nu a putut răspunde

Opoziția cultelor față de menționarea sintagmei “orientare sexuală” în proiectul de Lege a învățământului preuniversitar “reflectă învățătura bisericii” și a fost exprimată în contextul unei “tendințe, la nivel mondial, de…
Vezi articolul

Ministrul Educației către profesori: Ce transferăm elevilor? Nu cunoștințe, nu abilități. Ci competențe care înseamnă la pachet, cunoștințe teoretice, cunoștințe practice și valori. Ca profesor trebuie să știi și tehnici clasice și tehnici moderne, să fii mereu la zi cu ce proceduri apar, să le personalizezi în funcție de clasă, de copii

Ministrul Educației Daniel David le-a transmis profesorilor tehnici și modalități de predare, cu accent pus pe ce trebuie să transfere profesorul la clasă: „Nu cunoștințe, nu abilități. Ci competențe care…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

Verificarea vizelor de flotant din Constanța pentru înscrierea la școală are ca obiectiv realizarea unei situații „corecte a elevilor care în fapt nu locuiesc în apropierea școlilor”, spune Primăria. Câteva școli de renume au atras anual un număr mare de elevi care nu locuiesc în proximitate

Verificările polițiștilor de investigații criminale în cazul vizelor de flotant din Constanța emise pentru înscrierea la școală, au ca scop o analiză „corectă a elevilor care în fapt nu locuiesc…
Vezi articolul