Directoarea adjunctă a Liceului Jean Monet din București, Raluca Răducanu, a spus că vede profesori nepregătiți în fața elevilor și sunt „speriați de reacțiile elevilor”. Invitată la emisiunea InfoEdu difuzată duminică, 13 septembrie la TVR info, profesoara Raluca Răducanu spune că una dintre soluții pentru ca România să aibă alte rezultate la teste PISA este formarea profesorilor.
„Intrarea în mediul universitar exclus să se mai facă prin dosare pe baza rezultatelor anterioare. Cei care intră trebuie să fie formați în așa fel încât să fie orientați cei mai buni către cariera didactică. Trebuie să fie atrași către cariera didactică printr-o bună finanțare. Trebuie să fie persoane care să se simtă bine și pregătite în fața elevilor”, precizează directoarea adjunctă a Liceului Jean Monnet din Capitală.
Profesoara a dat și exemple de profesori care „nu au metode, nu știu ce să facă, sunt speriați de reacțiile elevilor din clasă. Și atunci despre ce reformă educațională la nivel curricular să vorbim, dacă oamenii nu sunt pregătiți de acest lucru?„, spune Raluca Răducanu.
„Nu știu ce se întâmplă în multinaționale, cred că tot datorită sau din cauza inteligenței artificiale, foarte multe posturi se desființează, sunt oamenii dați afară și cei care au făcut o facultate care le-ar permite și au și modul psihopedagogic, după 20 de ani de multinaționale vin în învățământ”, mai spune directoarea Liceului Jean Monnet.
Redăm fragmente din emisiune privind soluțiile
Diana Dumitrașcu, TVR Info: Ce soluții credeți că ar trebui să existe în contextul rezultatelor PISA?
Raluca Răducan, directoare adjunctă Liceul Jean Monnet: Eu cred că principala atenție trebuie acordată resurse umane. De la început trebuie formați profesorii într-un anumit fel. Noi vorbim de tehnologie, de teste PISA și noi avem clase care sunt nou profesori sau discipline unde nu avem profesori. Nu că nu avem profesori buni, nu avem persoane care să stea cu elevii în clasă, nu să predea materia și nu s-o facă în modalitățile despre care vorbim noi aici. Și aceasta este principala problemă a sistemului…
Radu Gologan, profesor universitar matematică: … (Studenții) Nu merg spre carieră de didactică.
Raluca Răducan, directoare adjunctă Liceul Jean Monnet: Am mai spus și la această emisiune exact lucrul acesta: intrarea în mediul universitar exclus să se mai facă prin dosare pe baza rezultatelor anterioare. Cei care intră trebuie să fie formați în așa fel încât să fie orientați cei mai buni către cariera didactică. Trebuie să fie atrași către cariera didactică printr-o bună finanțare. Trebuie să fie persoane care să se simtă bine și pregătite în fața elevilor. Eu am în fiecare zi exemple de profesori care nu au metode, nu știu ce să facă, sunt speriați de reacțiile elevilor din clasă. Și atunci despre ce reformă educațională la nivel curricular să vorbim, dacă oamenii nu sunt pregătiți de acest lucru?
Radu Gologan, profesor matematică: Catedre de matematică rămân neocupate, în București. De foarte multe ori vin studenți, nu ne place, câștigă 20 de lei pe oră…
Raluca Răducanu, director adjunct Liceul Jean Monnet: Este doar o oprire într-o gară pentru altceva sau ce constată în ultimii doi-trei ani. Iar anul acesta se vede lucrul ăsta foarte bine. Nu știu ce se întâmplă în multinaționale, cred că tot datorită sau din cauza inteligenței artificiale, foarte multe posturi se desființează, sunt oamenii dați afară și cei care au făcut o facultate care le-ar permite și au și modul psihopedagogic, după 20 de ani de multinaționale vin în învățământ.
Diana Dumitrașcu: Îi vedeți?
Raluca Răducanu, director adjunct Liceul Jean Monnet: Da, și e o discuție de o emisiune întreagă despre povestea aceasta.
Radu Gologan, profesor matematică: Mai este lucru .. exemplifică ce a spus doamna profesor înainte. Soția mea a întrebat ieri sau alaltăieri pe copii de clasa IX-a într-o școală de elită din București, ce profesori au avut la matematică. 10 dintre ei au avut patru profesori diferiți în gimnaziu, și de multe ori studenți care veneau jumate de an se plictiseau, vedeau că nu merită și plecau„.