Raport ONU: Populația globală va atinge vârful istoric de peste 10 miliarde la mijlocul anilor 2080, ca urmare a scăderii ratei natalității

262 de vizualizări
Foto: Pexels.com / Pixabay.com
Conform Organizației Națiunilor Unite, populația mondială este pe cale să atingă cel mai ridicat nivel din istorie mai devreme decât se preconiza în acest secol, în timp ce unele dintre cele mai mari țări ale lumii se confruntă cu scăderea ratei natalității, scrie CNBC, potrivit G4Media.ro.

Potrivit raportului bienal World Population Prospects al organizației, populația mondială ar urma să atingă un vârf de aproximativ 10,3 miliarde la mijlocul anilor 2080, față de 8,2 miliarde în prezent. Se așteaptă ca aceasta să scadă treptat până la 10,2 miliarde până în 2100 – cu 6% mai puțin decât se anticipa în urmă cu un deceniu.

În 2022, ONU estimase că populația mondială va atinge un vârf de 10,4 miliarde până în anii 2080.

„În unele țări, rata natalității este acum chiar mai scăzută decât s-a anticipat anterior și, de asemenea, observăm scăderi ușor mai rapide în unele regiuni cu fertilitate ridicată”, a declarat secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri economice și sociale, Li Junhua.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tensiunile escaladate din Ministerul Educației provoacă întâlnirea Coaliției de Guvernare. Secretarul de stat PSD Lixandru, lăsat fără atribuții: Până la o discuţie care ar avea loc în coaliţie în această seară, sunt pe funcţie, dar nu am nicio atribuţie

Tensiunile din educație care au escaladat astăzi până la decizia ministrului Ligia Deca, susținută de PNL, de a-i retrage atribuțiile secretarului de stat al PSD, Florian Lixandru, ajung în discuția…
Vezi articolul

Burse de merit pentru elevii olimpici care au intrat la liceu fără să susțină Evaluarea Națională și nu se încadrează la criterii, solicitate de părinți și elevi la dezbaterea organizată de minister: Nu putem penaliza excelența olimpică

Burse de merit pentru elevii olimpici de clasa a VIII-a care au intrat la liceu fără să susțină Evaluarea Națională și nu se încadrează la criterii au fost solicitate de…
Vezi articolul