Raport ONU: Populația globală va atinge vârful istoric de peste 10 miliarde la mijlocul anilor 2080, ca urmare a scăderii ratei natalității

262 de vizualizări
Foto: Pexels.com / Pixabay.com
Conform Organizației Națiunilor Unite, populația mondială este pe cale să atingă cel mai ridicat nivel din istorie mai devreme decât se preconiza în acest secol, în timp ce unele dintre cele mai mari țări ale lumii se confruntă cu scăderea ratei natalității, scrie CNBC, potrivit G4Media.ro.

Potrivit raportului bienal World Population Prospects al organizației, populația mondială ar urma să atingă un vârf de aproximativ 10,3 miliarde la mijlocul anilor 2080, față de 8,2 miliarde în prezent. Se așteaptă ca aceasta să scadă treptat până la 10,2 miliarde până în 2100 – cu 6% mai puțin decât se anticipa în urmă cu un deceniu.

În 2022, ONU estimase că populația mondială va atinge un vârf de 10,4 miliarde până în anii 2080.

„În unele țări, rata natalității este acum chiar mai scăzută decât s-a anticipat anterior și, de asemenea, observăm scăderi ușor mai rapide în unele regiuni cu fertilitate ridicată”, a declarat secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri economice și sociale, Li Junhua.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitățile din SUA riscă să piardă finanțarea din partea statului federal și a donatorilor particulari din cauza manifestărilor antisemite și intolerante din campusuri

Ministrul educației din guvernul federal american, Miguel Cardona, a declarat că universitățile americane ar putea pierde finanțarea federală dacă nu abordează antisemitismul și alte atitudini intolerante, ca urmare a unei…
Vezi articolul

Ministrul Educației, întrebat de elevi cum vede sistemul ideal de învățământ: Ar trebui să fie format din profesori care înțeleg că lumea se schimbă și care înțeleg că, dacă nu-și schimbă stilul, n-o să vă mai poată ține în școală 

Un sistem ideal de educație ar presupune „profesori care înțeleg că lumea se schimbă și care înțeleg că, dacă nu-și schimbă stilul (…) n-o să vă mai poată ține în…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Școlile și grădinițele fac angajări – Guvernul a suplimentat numărul de posturi cu 750 de locuri de muncă pentru personal didactic auxiliar și nedidactic. Măsura vine după ce în ianuarie au fost date afară peste 1.200 de persoane din astfel de posturi

Guvernul a suplimentat numărul de posturi din Învățământ cu 750 de locuri de muncă pentru personal didactic auxiliar și nedidactic, potrivit hotărârii adoptate în ședința de joi seară. Secretarul general…
Vezi articolul

Studenții clujeni ies în stradă, pe 16 martie, pentru a transmite un mesaj pro-european: Europa este viitorul nostru! Tinerii din Cluj sunt implicați, ne pasă și nu vom rămâne tăcuți în fața celor care ne dezbina

Studenții clujeni anunță o nouă manifestație pentru transmiterea unui mesaj pro-european, relatează Actual de Cluj. Fii parte din schimbare. Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către EduPedu. REDIRECȚIONEAZĂ 3,5% ACUM Doar…
Vezi articolul