Raportările anuale multiple ale universităților către diferite instituții vor fi înlocuite de raportări unice anuale, făcute printr-o platformă a Ministerului Educației – proiect de HG

253 de vizualizări
Foto: © Stokkete | Dreamstime.com
Platforma Națională de Raportare Unică în Învățământul Superior (PNRUIS), care le permite universităților să facă o singură raportare pe an, urmează să fie lansată, potrivit unui proiect de HG pus în dezbatere publică pe 11 octombrie de Ministerul Educației. Până în prezent, instituțiile de învățământ superior de stat și particulare transmiteau raportări separate unei serii de instituții, printre care ARACIS și Institutul Național de Statistică.

Edupedu.ro a scris în anul 2022 că PNRUIS a fost prevăzut într-o nouă Lege pentru completarea Legii educației.

  • Inițiativa legislativă aparține lui Leonard Azamfirei (Senator PSD și rector la Universitatea George Emil Palade din Târgu Mureș) și Adrian Hatos (Senator PNL și profesor la Universitatea din Oradea), care au susținut că „administrațiile universitare, cadrele didactice și cercetătorii consumă prea mult timp și efort pentru îndeplinirea obligațiilor de raportare care le revin”.

„Înființarea PNRUIS va sprijini instituțiile de învățământ superior prin crearea unui mecanism de raportare anuală care să includă toate obligațiile de raportare, eliminând astfel suprapunerile de colectări de date și asigurând o abordare unitară a tipurilor de date colectate, precum și standardizarea acestora”, se arată în nota de fundamentare.

Astfel, costurile care trebuie suportate de universități vor fi reduse, susține ME în același document.

La procesul de operaționalizare al platformei participă și Agenția Română de Asigurare a Calității Învățământului Superior (ARACIS) și Institutul Național de Statistică (INS), precum și alte entități statale către care universitățile fac raportări, se menționează în proiectul de HG.

Proiectul de HG va fi în consultare publică pentru următoarele 10 zile, ceea ce înseamnă că va mai dura până va fi publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare. În următoarele 10 zile, doritorii pot trimite propuneri pe adresa de email dgis@edu.gov.ro.

DOCUMENT – Proiect de HG – PNRUIS:

DOCUMENT – Notă de fundamentare PNRUIS:

Foto: © Stokkete | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premiul Nobel pentru Fizică 2025 va fi anunțat marți. Tradiția începută în 1901 cu descoperirea razelor X continuă / În 2024, premiul a mers către pionierii rețelelor neuronale artificiale

La 7 octombrie 2025, Academia Regală Suedeză de Științe din Stockholm anunță câștigătorul Premiului Nobel pentru Fizică, potrivit Associated Press și nobelprize.org, după cum notează Agerpres. Fii parte din schimbare.…
Vezi articolul

Scriitorul Pascal Bruckner, mesaj pentru studenți la deschiderea anului universitar, la Universitatea de Vest din Timișoara: Nu este adevărat că „the sky is the limit”, oamenii sunt ființe „imperfecte și limitate, dar, în loc să încerci să fii bun în toate, trebuie să fim excelenți în cel puțin un domeniu” / „Încercați să rămâneți vii până în ultima clipă”

„Toți avem limite, nu este adevărat că „the sky is the limit”. Nu, suntem ființe umane, imperfecte și limitate. Dar, în loc să încerci să fii bun în toate domeniile,…
Vezi articolul