Răspunderea pasată în cazul eliminării autorizației ISU dintre condițiile de acreditare a școlilor. Șeful ARACIP: Cred că ar trebui ca lumea să facă presiune pe ISU să închidă școlile, grădinițele, after-schoolurile fără autorizații

2.551 de vizualizări
Șerban Iosifescu / Foto: Facebook.com – Serban Iosifescu
“Cred că ar trebui ca lumea să facă presiune nu pe ARACIP, ci pe ISU să închidă spațiile” fără aviz de securitate la incendiu. Declarația a fost făcută pentru Edupedu.ro de către președintele Agenției care, începând de ieri, nu mai trebuie să verifice dacă școlile și grădinițele au autorizație de securitate la incendiu, înainte de a le acorda autorizația provizorie sau acreditarea. Șerban Iosifescu a afirmat că reprezentanții Inspectoratelor pentru Situații de Urgență verificau în trecut școlile, trimiteau Ministerului Educației lista cu problemele întâlnite, iar apoi inspectorii ARACIP cereau dovezi că problemele au fost remediate pentru a prelungi acreditarea. “Dacă nu mă înșel, în 2016 am primit ultima astfel de vizită” în școli, de la ISU, a avertizat Iosifescu.

Amintim că autorizația de securitate la incendiu a fost eliminată oficial dintre condițiile pentru autorizarea și acreditarea școlilor și grădinițelor de stat și private. Monitorul Oficial a publicat ieri, 26 noiembrie, o lege care stipulează că Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) nu mai trebuie să verifice autorizația de securitate la incendiu, înainte de a propune autorizarea/acreditarea unei școli. Și președintele Iohannis a semnat deja decretul de promulgare a legii.

“Eu personal cred că ar trebui ca lumea să facă presiune nu pe ARACIP, ci pe ISU să închidă spațiile respective. Inspectoratele pentru Situații de Urgență (ISU) ar putea să ia, conform legii, măsuri de a închide acele școli, grădinițe, after-schooluri și instituții care găzduiesc orice alt tip de activitate cu copiii, în lipsa acestei autorizații de securitate la incendiu, sau măcar să oblige destinatarul să pună un afiș mare că acel spațiu nu este avizat”, a declarat pentru Edupedu.ro președintele ARACIP, Șerban Iosifescu.

Rep: Cum pot verifica de acum înainte părinții că grădinițele și școlile private au autorizația ISU de securitate la incendiu?

Șerban Iosifescu, președintele ARACIP: Le cer autorizația de securitate la incendiu și se poate recomanda instituțiilor de învățământ să le afișeze la loc vizibil.

Rep: Dar în cazurile în care părinții nu au încredere în documentele afișate? Până acum, exista încrederea oferită de anunțul că școala/grădinița este autorizată sau acreditată de ARACIP și chiar și așa părinții puteau verifica la ARACIP dacă acreditarea e reală. De acum înainte, la ce instituție pot verifica dacă o grădiniță, o școală privată are autorizație de securitate la incendiu?

Șerban Iosifescu, președintele ARACIP: Da, faptul că ei primeau acreditarea de la noi, era o certificare că au avizul de securitate la incendiu sau că nu au nevoie de el. Ar trebui proprietarii clădirilor în care funcționează grădinițe sau școli private să afișeze aceste documente. Am văzut astfel de documente afișate în unitățile pe care le-am vizitat în străinătate.

Rep: Și cei care vor să verifice veridicitatea documentelor?

Șerban Iosifescu, președintele ARACIP: Părinții ar trebui să se adreseze fie primăriei, în cazul școlilor de stat, fie direct ISU și să întrebe dacă pentru spațiul respectiv a fost emisă autorizația pentru securitate la incendiu.

Noi am încercat să obținem de la ISU [decizia – n.red.] să facă un site sau document unde să existe lista acestor autorizații, inclusiv de la DSP [Direcțiile de Sănătate Publică – n.red.], dar nu s-a întâmplat nimic. La DSP să vadă toată lumea care sunt clădirile cu autorizații sanitare de funcționare, iar la ISU lista cu clădirile cu aviz de securitate la incendiu. Să facă publică lista clădirilor care sunt autorizate, în funcție de adresă, pentru că ele au inclusiv număr cadastral, deci există posibilitatea de identificare.

Rep: Se schimbă regimul after-school-urilor? În cazul lor, ARACIP avea atribuții?

Șerban Iosifescu, președintele ARACIP: After-school-urile nu sunt unități de învățământ și nu intră în procesul de acreditare, dar asta nu le scutește de obligativitatea de a avea autorizația. Toate spațiile care sunt destinate copiilor, indiferent că sunt cluburi ale copiilor, after-school-uri, centre de zi trebuie să fie avizate de ISU și de DSP. Dacă sunt și în spații care au avut destinația de locuință, la schimbarea destinației e nevoie și de acordul vecinilor și de informarea Inspectoratului de Stat în Construcții.

Rep: Cum le răspundeți celor care spun că lăsarea responsabilității de a obține avizul ISU exclusiv în sarcina primăriilor, prin eliminarea filtrului și presiunii ARACIP-Minister al Educației, poate avea ca efect o nouă tragedie ca la Colectiv?

Șerban Iosifescu, președintele ARACIP: Am ajuns în situații în care indiferent ce facem încălcăm legea și eu personal cred că ar trebui ca lumea să facă presiune nu pe ARACIP, ci pe ISU să închidă spațiile respective. ISU ar putea să ia, conform legii, măsuri de a închide acele școli, grădinițe, after-schooluri și instituții care găzduiesc orice alt tip de activitate cu copiii, în lipsa acestei autorizații de securitate la incendiu, sau măcar să oblige destinatarul să pună un afiș mare că acel spațiu nu este avizat.

Până acum câțiva ani și-au făcut de multe ori treaba, vizitau școli, Ministerul Educației ne trimitea liste cu școli vizitate de ISU în anul respectiv și ce tipuri de probleme au identificat, de la extinctoare expirate, până la probleme grave cu gaze degajate, cu sobe crăpate, cu instalații improvizate, deci pe tipuri de probleme.

Atunci când mergeau evaluatorii noștri la evaluare, se uitau pe lista respectivă și le cereau dovezi că au remediat problema respectivă, pentru autorizarea provizorie, acreditare sau menținerea acreditării. Dar în ultimul timp nu am mai primit. Dacă nu mă înșel, în 2016 am primit ultima astfel de vizită.

Am propus ca toate autoritățile să ne așezăm la masă și să stabilim rolurile fiecăruia și proceduri, astfel încât copiii să învețe în niște spații sigure din toate punctele de vedere, pentru că până acum fiecare instituție și-a văzut de țelul ei.

Rep: Dar de ce, pe fond, ați propus ca acreditarea să nu mai depindă de avizul ISU de securitate la incendiu?

Șerban Iosifescu, președintele ARACIP: Legea educației prevede că proprietarul spațiilor cu destinația învățământ este unitatea administrativ teritorială și ei răspund de tot ce înseamnă investiții și infrastructură; prevederea este și în legea administrației publice locale. Ministerul Educației se ocupă cu partea de curriculum, de resursă umană, iar autoritatea locală de partea de autorizații, infrastructură, clădiri, șamd.

Acum, în sectorul 4, unde este o primărie care se implică, toate școlile au fost luate la rând și analizate și au un plan pe termen lung de reabilitare și obținere a tuturor avizelor necesare. Cred că fiecare primărie ar putea face acest lucru. Ei au inclusiv un spațiu tampon, un fost liceu, în care să se mute elevii din școlile renovate, reabilitate, șamd.

Rep: Ce le cereți celor de la ISU, pentru securitatea copiilor?

Șerban Iosifescu, președintele ARACIP: Noi nu le putem cere mai mult decât să își facă datoria, dar să fie mai fermi în comunicarea cu autoritățile publice locale pentru remedierea problemelor respective.

Rep: Concret, când ar trebui să închidă ISU o școală, dacă primăria nu vrea să facă schimbările necesare astfel încât să îndeplinească standardele de securitate?

Șerban Iosifescu, președintele ARACIP: Legea nu este foarte clară. Nu scrie explicit că unitatea respectivă se închide, ci doar că nu poate funcționa. Deci aici poate ar fi bine și o clarificare, în legea ISU pentru apărarea împotriva incendiilor.

Nici nu poți să închizi o școală, dacă este singura din comuna respectiva. Deci trebuie cooperare cu autoritățile locale și găsite soluții punctuale acolo, cu derogări, cu completări, pentru că nu peste tot legea poate să fie aplicată pe termen scurt.

Pentru grădinițe, soluția containerelor este una fezabilă. Ele sunt autorizate DSP și pot fi chiar mai bune decât clădirile vechi de cărămidă. Fiecare școală are situația ei concretă.

Rep: Ați primit vreo convocare de la Guvernul Orban, vicepremier sau ministru al Educației pentru a discuta pe această problematică, având în vedere că în programul de guvernare al PNL, la capitolul Priorități pe termen scurt în Educație, este și soluționarea acestei probleme?

Șerban Iosifescu, președintele ARACIP: Nu, deocamdată. Am primit de la Parlament, de la comisia de educație a Senatului, o solicitare de punct de vedere și le-am spus cele 3 puncte pe care vi le-am detaliat. Probabil că se pregătește o inițiativă legislativă, pentru că ni s-au cerut propuneri pe marginea acestei probleme.

Programul în 3 puncte propus de ARACIP Senatului:

  1. “primul punct se referă la o nouă prorogare a termenului ISU până în 2025
  2. un program național de remediere în acest sens, cu fonduri europene, mai ales acum că se negociază noul buget european și noile intervenții, cu soluții punctuale pentru clădirile care nu pot obține autorizația de securitate la incendiu, de exemplu clădirile de patrimoniu în care funcționează toate marile licee din București. Aici trebuie soluții punctuale, pentru că pe noi ne interesează siguranța copiilor și nu că ușile se deschid afară sau înăuntru.
  3. am propus ca clădirile fără autorizație să aibă o inscripție, așa cum există la restaurantele care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, pentru ca părinții să știe tot timpul situația clădirii și să ia măsuri în consecință: fie să își mute copiii, fie să facă presiuni pe proprietar să remedieze situația”
Citește și:

 

 


4 comments
  1. ”Houston we have a problem”… Dl. Iosifescu …
    Din nou și din nou, acceași problemă. Surprinzător dar dl Iosifescu (ARACIP) ori nu știe ori, intenționat, creează mult fum.
    Păi după cum propune domnia sa, primele închise ar trebui să fie celebrele colegii naționale : Șincai, M. Viteazu, Sava etc (cu siguranță acestea nu îndeplinesc ”criteriile” ISU) sau cine știe, între timp..
    Nu cumva ARACIP s-a transformat într-un ISU mai mititel și acum i-a fost luată jucăria prin această lege? Nu cumva ARACIP trebuia să EVALUEZE (așa scrie în lege) ȘI NU SĂ INSPECTEZE (cum face în realitate)?
    Nu cumva ARACIP, trebuia să se ocupe de EVALUAREA CALITĂȚII EDUCAȚIEI și mai puțin de autorizații care oricum erau în sarcina proprietarului?
    Parcă în aceeași publicație era relatată cu lux de amănunte cum dl Iosifescu (ARACIP) a respins autorizarea înființării unei școli fix pentru această aberație eliminată prin lege…
    Când ARACIP se va trezi la realitate s-ar putea să fie un pic cam târziu!
    Dacă inițiativa acestei legi aparține noii conduceri a ministerului, FELICITĂRI! Așteptăm și altele!
    ”Houston….”

    1. DOMNULUI ANONIM: INSPECTIA inseamna o evaluare (fata de un referential prestabilit si transparent) – a unor procese, produse, organizatii, etc. – urmata de stabilirea uneia din situatiile CONFORM/ NECONFORM… Deci ceea ce sustineti dv. in prima parte privind evaluarea si inspectia nu este corect semantic. NU ESTE VINA DVS…Daca inspectoratele noastre scolare si ARACIP fac legal acelasi lucru – INSPECTIA – dar le denumesc diferit (iar ARACIP si simuleaza asigurarea calitatii) este vina LEGISLATORULUI care a promovat OUG 75/2005 (aprobata prin Legea 87/2006) privind asa-zisa “asigurare a calitatii educatiei”., de fapt un costisitor si birocratic simulacru !!!
      De fapt, ARACIP nici nu trebuia sa existe neavand echivalent in statele membre ale UE dar fiind consecinta ambitiilor autorilor OUG 75/2005 de a da lectii Comisiei Europene (dar si a ignorantei si suficientei acestora in domeniul Managementul calitatii)
      Ca sa ajungi de la INSPECTIE la ASIGURAREA CALITATII trebuia adoptat in prealabil CONTROLUL CALITATII (care inseamna atat actiuni corective pentru identificarea si eliminarea cauzelor neconformitatilor identificate la INSPECTIE – astfel incat acestea sa nu se mai produca – cat si corectarea efectelor neconformitatilor identificate la INSPECTIE!)….De abia de aici incolo ar deveni posibila ASIGURAREA CALITATII (concept neinteles si aplicat incorect in sistemul nostru educational, datorita unor traduceri inadecvate ale referentialelor comunitare ESG) care ar trebui sa insemne actiuni preventive in scopul evitarii aparitiei unor viitoare neconformitati)….
      Iar INSPECTIA urmata de CONTROLUL CALITATII, ASIGURAREA CALITATII si IMBUNATATIREA CALITATII formeaza MANAGEMENTUL CALITATII obtenabil doar prin implementarea unui SISTEM DE MANAGEMENT AL CALITATII (absent total in scolile si universitatile noastre prin dorinta si vointa celor care au elaborat, promovat si promulgat OUG 75-2005 si Legea 87-2006. Acestea sunt adevaratele probleme ale ARACIP si ARACIS care au transformat astfel, in 15 ani, “asigurarea calitatii educatiei” intr-un SIMULACRU si un nou slogan exotic politicianist, din care sa inteleaga fiecare ce vrea si ce poate !!!…

  2. Credeti ca are importanta ca sunt private sau de stat?
    Mi se pare o iresponsabilitate maxima aceasta reglementare.
    Cine va raspunde in cazul in care se intampla ceva?

  3. S-a aplicat măsura aceasta la școlile de stat sau doar pentru școlile private?
    Are cineva o statistică câtor școli de stat li s-a pus în vedere suspendarea activității dacă până la o anumită dată nu prezentau autorizația ISU? Dar una similară pentru școlile private? Am afla multe lucruri interesante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școală digitalizată sau înapoi 100% la cretă și hârtie? Ministrul Sorin Cîmpeanu și consilierul prezidențial Ligia Deca vor anunța marți, de la 15:00, cum arată școala după pandemie, la dezbaterea Edupedu.ro – World Vision România

Școala românească va ieși din marea criză pandemică cu un upgrade pentru copii sau reculul va fi atât de puternic, încât tehnologia va fi complet abandonată? Ce rămâne din școala…
Vezi articolul

Mesaj către Guvern, de la sindicatele din Educație: Nu suntem asistați social, avem nevoie de salarii decente, nu facem jocuri politice! Dacă Guvernul nu vine cu propuneri care să fie acceptate, angajații sunt hotărâți să iasă masiv în stradă

Sindicatele din Educație transmit Guvernului României că „nu suntem asistați social”, „avem nevoie de salarii decente”, „nu am decis să facem grevă peste noapte” și „nu facem jocuri politice”, potrivit…
Vezi articolul