Reacția Consilului Național al Elevilor după anunțul de aseară al ministrului Educației privind ridicarea stării de alertă, de pe o zi pe alta: Restricțiile impuse de pandemie ar fi trebuit ridicate treptat în școli, iar noile măsuri să fie anunțate în timp util

1.457 de vizualizări
Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com
Consiliul Național al Elevilor solicită autorităților ca orice decizie legată de ridicarea restricțiilor în școli să fie comunicată din timp. Reacția vine printr-un comunicat de presă, după ce ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a declarat pentru Edupedu.ro, abia aseară în jurul orei 18.30, că încetarea stării de alertă (n. red din 8 martie, așa cum a anunțat președintele Klaus Iohannis) înseamnă în educație, “revenirea totală la starea de dinainte de Legea 55” și “întoarcerea strictă la prevederile Legii educației nr 1/2011”, adică “se anulează atât toate restricțiile, cât și toate facilitățile”. Ministrul nu a explicat însă de când se ridică toate restricțiile.
  • Elevii nu mai sunt obligați să meargă cu măști la școală (masca se păstrează cu titlu de recomandare, alături de respectarea regulilor de igienă), iar facultățile și școlile nu mai pot organiza cursuri online sau examene online, potrivit ministrului Educației.

“Ministrul educației a adus clarificări privind măsurile la care se va renunța începând cu momentul expirării stării de alertă, aducând în vedere faptul că orice reglementare apărută pe parcursul acesteia nu va mai putea fi aplicată. Astfel, suntem martorii unor măsuri anunțate din scurt, fără consultarea partenerilor de dialog social și fără folosirea unor metode eficiente de comunicare,” spune Consiliul Național al Elevilor în comunicatul de presă.

“Consiliul Național al Elevilor solicită decidenților să trateze cu seriozitate situația actuală și atrage în continuare atenția asupra nevoii de predictibilitate în sistemul educațional, astfel încât în rândul elevilor, profesorilor și conducerilor unităților de învățământ să nu se creeze un haos generalizat, care va pune în dificultate întregul mod de desfășurare al cursurilor. Este important ca orice decizie majoră referitoare la modul de funcționare al școlilor din România să fie comunicată din timp, iar măsurile de relaxare să fie atent analizate, astfel încât să poată fi evitate eventuale noi focare de infecție.”

Totodată, reprezentanții elevilor solicită ca orice decizie privind modificarea scenariilor de funcționare să aibă drept fundament o analiză detaliată din partea experților în epidemiologie.

„De astăzi, starea de alertă nu va mai fi prelungită. Chiar și așa, nimeni nu știe la ce să se aștepte. Va fi sau nu masca obligatorie în școli? Testarea elevilor și a profesorilor va mai fi păstrată? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările legitime pe care elevii, cadrele didactice și părinții și le pun, iar la care răspunsurile întârzie să apară. Haosul generat de lipsa de seriozitate cu care autoritățile au tratat acest subiect va reprezenta o piedică în buna desfășurare a cursurilor, timp în care elevii vor fi cei care vor avea cel mai mult de suferit. Este imperios ca decidenții să înceapă, pe de-o parte, campanii eficiente de comunicare a noilor măsuri și, totodată, să aleagă varianta sigură, și anume ridicarea treptată a restricțiilor, pentru a evita consecințele grave care pot apărea din punct de vedere epidemiologic”, a declarat Robert Avram, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Învățământul online ar trebui să fie dezvoltat în continuare

Consiliul Național al Elevilor subliniază că trebuie să învățăm din lecțiile pe care pandemia ni le-a oferit: ” În acest sens, suntem de părere că învățământul online ar trebui în continuare dezvoltat, oferind astfel oportunitatea introducerii unor metode inovative și eficiente de predare, adaptate erei digitale în care trăim. De asemenea, situații excepționale și foarte bine justificate, independente de voința elevilor, ar putea oferi acestora șansa să participe online la cursuri, evitând astfel pierderi pe plan academic,” subliniază comunicatul.

Comunicatul în întregime poate fi consultat aici

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com /  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Pur si simplu nu ii mai intereseaza! Nu mai au bani sa plateasca nimic si lasa totul la voia intamplarii! Iohannis este cel care a hotarat ca de obicei fara sa il interseze parerea altora! Si ne mai miram ca nu ar apara nici naiba tara in caz de ceva!

  2. Bravo! Sunt mai înțelepți elevii decât acest ministru care a stabilit (el singur și brusc) că pandemia s-a încheiat și-și dă cu părerea, punându-ne în pericol pe toți…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like