Recordurile Evaluării Naționale 2020: Cel mai mare număr de elevi absenți, dar și de prezenți. 20% dintre elevii care au intrat în clasa I, acum 8 ani, nu au mai ajuns la Evaluarea Naţională

14.016 vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Cel mai mare număr de elevi înscrişi la Evaluarea Naţională din ultimii 7 ani a fost în 2020, potrivit unei analize Edupedu.ro. Organizat în condiţii de distanţare fizică şi norme de igienă suplimentare, examenul pentru absolvenţii clasei a VIII-a a înregistrat şi cel mai mare număr de elevi prezenţi la probele de Matematică şi Limba şi literatura română din perioada 2014-2020. În acelaşi timp, examenul a marcat şi cea mai mare rată de absenteism din perioada analizată. Comparând numărul celor înscrişi în clasa I în 2012 cu cel al prezenţilor la evaluarea de acum, reiese că 2 din 10 elevi ai acestei generaţii nu au mai ajuns la această etapă.

Evaluarea Naţională s-a încheiat pe 18 iunie, iar rezultatele sunt aşteptate de cei peste 161 de mii de elevi înscrişi şi care s-au prezentat la examene, luni, pe 22 iunie. Mediile vor conta pentru adminterea la liceu.

Datele oficiale analizate de Edupedu.ro arată că numărul elevilor înscrişi la Evaluarea Naţională, comunicat pe 14 iunie, a fost de 172.532, cu 17.576 mai mare decât cel din 2019.

Dintre aceştia s-au prezentat la proba de Limba română 161.038 de candidaţi. Asta înseamnă că 11.494 de elevi s-au înscris, dar nu s-au mai prezentat la examene. Ca o comparaţie, numărul absenţilor de anul trecut era de 8.403, adică mai puţin de jumătate din câţi au lipsit în 2020.

Pe lângă cel mai mare număr de înscrişi şi cel mai mare număr de prezenţi din ultimii 7 ani, Evaluarea Naţională 2020 a atins şi maximul ratei de absenteism din perioada 2014-2020, mai arată analiza Edupedu.ro.

Rezultatul pentru 2020 a fost de 6,66% rată de absenteism. Faţă de 2017 procentul este mai mult decât dublu. Graficul de mai jos arată şi o creştere constantă a acestui indicator din 2017 încoace.

Rata de absenteism a fost calculată ca procent al absenţilor din numărul total de elevi înscrişi.

Generația elevilor care au susținut anul acesta Evaluarea Națională a început școala în 2012. A fost ultima generație care a intrat în școală direct în clasa 1, la vârsta de 7 ani, pentru copiii de 6 ani, tot în 2012 a fost înființată prin Legea Educației clasa pregătitoare. De atunci școala începe obligatoriul la 6 ani.

Educația a avut 10 miniștri, în cei 8 ani de școală ai acestei generații.

Numeric, la începutul şcolii această generaţie avea 203.387 de elevi, potrivit raportului oficial al Centrului Național de Evaluare făcut după Evaluarea Națională pentru clasa a II-a, introdusă în premieră în anul școlar 2013-2014.

În clasa a VII-a, în anul școlar 2018-2019, numărul lor ajunsese la 182.203 de elevi, adică o scădere de 21.184 de elevi în doar 5 ani. Au ajuns la Evaluarea Naţională 172.532, iar prezenţi au fost 161.038. Deci 42.349 de elei care au intrat în clasa I nu au dat Evaluarea Naţională. Procentual, asta înseamnă 20% din această generaţie.

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea


2 comments
  1. buna seara ,
    daca se poate sa publicati rezultatele de la evaluare in seara aceasta,

    chiar as vrea sa dorm linistit

    va multumesc .

  2. Cu toate ca sunt mai multi candidati in Bucuresti, liceele bune si foarte bune nu au mai multe locuri fata de anul trecut, ba chiar mai putine.
    In ce priveste numarul elevilor care “s-au pierdut” pe drum intre class I-a si a VIII-a, probabil cei mai multi au plecat din tara, impreuna cu parintii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluarea Națională 2023. Înscrierile au început, iar elevii de clasa a VIII-a sunt înscriși automat de școli până pe 9 iunie / Surse: Mediile din gimnaziu ale elevilor încă figurează în aplicație, deși nu mai contează în nota de admitere la liceu

Înscrierile absolvenților de clasa a VIII-a la Evaluarea Națională 2023 au început marți, 6 iunie, și durează până vineri, 9 iunie, conform calendarului oficial al evaluării. Elevii sunt înscriși automat…
Vezi articolul

Aproape jumătate dintre studenții care au început facultatea în 2015 au abandonat studiile. Dintre aceștia, 44% au renunțat după primul an / Domeniul de studiu, nota de la bacalaureat, caracteristicile studenților, printre factorii care influențează abandonul universitar

În România nu a fost calculat niciodată abandonul studiilor superioare, indiferent de ciclul de studiu: licență, master sau doctorat. Fenomenul a fost măsurat pentru prima dată în cadrul studiului Abandonul…
Vezi articolul