Rector nou la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava: Prorectorul Mihai Dimian, candidat unic, a obținut 90 % din voturi pentru postul ocupat până acum Valentin Popa, care a candidat pentru Senatul universitar

2.197 de vizualizări
Mihai Dimian / Sursa: Captura Youtube-Bucovina TV
Mihai Dimian, candidat unic, a obținut, joi, voturile necesare în alegerile pentru funcția de rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, funcție deținută în ultimii 12 ani de Valentin Popa, fost ministru al Educației, potrivit rezultatelor oficiale. Prezența la vot în alegerile pentru rector a fost de 89%.

Mihai Dimian a obținut 90% din voturile exprimate, potrivit rezultatelor oficiale anunțate. De remarcat, fostul rector, Valentin Popa a candidat la Senat unde a obținut un număr mare de voturi, 176.

Noul rector a fost, în timpul celor trei mandate ale lui Valentin Popa, prorector responsabil cu activitatea științifică în cadrul instituției de învățământ superior, iar când Popa a fost ministru al Educației, Dimian a fost rector interimar pentru câteva luni.

  • Valentin Popa, fost ministru al Educației în guvernul PSD din 2018, a anunțat în decembrie că nu va candida pentru un al patrulea mandat de rector, cum îi permite noua Lege a învățământului superior, după cele trei exercitate până acum. E că intenționează să se implice în continuare în forurile de conducere. El s-a înscris candidat pentru Senatul Universității.

În cursa pentru viitorul mandat de cinci ani s-a înscris un singur concurent – Mihai Dimian, prorector din 2012. Mihai Dimian, specializat în informatică, menționează în CV-ul său studii de doctorat în Inginerie Electrică/Electronică la Universitatea din Maryland și activități de cercetare la universități din Franța, SUA, Germania în perioada 2001-2006. În perioada 2006-2015 a fost, potrivit CV-ului său, profesor asistent – profesor asociat – conducător de doctorat la o altă universitate americană, Universitatea Howard din Washington DC.

  • La Universitatea din Suceava, Mihai Dimian lucrează din 2007.

Planul său managerial pentru viitorul mandat vorbește despre „continuitate și transformare”.

Citește și:
CALENDAR Începe sezonul pentru alegerea rectorilor în universitățile românești, pentru următorii cinci ani / Anca Buzoianu deschide calea – realeasă pentru un nou mandat la conducerea UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vacanță de două săptămâni pentru toți elevii și revenirea în format fizic doar în localitățile sub 6 la mie, propunere de „măsură fermă pentru limitarea transmiterii”, aplicabilă „imediat”, prezentată de USR-PLUS la Cotroceni / Prelungirea școlii în vară, decalarea cu două săptămâni „a examenelor de bacalaureat și de capacitate”

Vacanță de două săptămâni pentru toți elevii și revenirea în format fizic doar în localitățile sub 6 la mie, după cele două săptămâni, este una dintre propunerile exemplificate ca „măsuri…
Vezi articolul

Apel public al Institutului pentru Științele Educației pentru colectarea așteptărilor și ideilor din partea profesorilor, cercetătorilor, părinților și elevilor

Institutul de Științe ale Educației (ISE) lansează un apel deschis către întreaga comunitate educațională: profesori, cercetători, părinți, elevi, factori de decizie. Pe pagina de Facebook a instituției recent reînființate, reprezentanții…
Vezi articolul

Model de subiect la Matematică pentru Evaluarea Națională 2024, publicat de Inspectoratul Școlar Sibiu. ISJ anunță că va posta teste de antrenament în fiecare lună până la examene

Un model de subiect la Matematică pentru Evaluarea Națională 2024 a fost publicat de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sibiu, potrivit unui comunicat primit pe adresa redacției. Baremul pentru subiectul propus…
Vezi articolul

Înființarea a 17 programe și centre naționale, corpuri pentru profesori, consilii și agenții, prevăzută de proiectul legii Educației pentru învățământ preuniversitar propus de Ligia Deca – surse

Proiectul de Lege a învățământului preuniversitar conține prevederi referitoare la înființarea a două programe naționale, șase centre naționale, consilii, instituții și diferite corpuri. Unele sunt de fapt instituții redenumite, cum…
Vezi articolul