Rectorii Azamfirei, Pirtea și Abrudan îl însoțesc pe ministrul Rafila în Cuba, potrivit ambasadei României la Havana / Aceiași rectori îl însoțeau acum câțiva ani și pe Sorin Cîmpeanu în țări exotice, ceea ce i-a ajutat să obțină un al treilea mandat la conducerea universităților lor

1.603 vizualizări
Rectorul Leonard Azamfirei (dreapta) alături de ministrul Rafila la Havana / Foto: Crop foto – Ambasada României în Cuba
Trei rectori ai unor universități din România, Leonard Azamfirei, Marilen Pirtea și Ioan Abrudan, l-au însoțit săptămâna aceasta pe ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în Cuba, la un eveniment unde participă oficiali din Asia, Africa și America Latină, potrivit ambasadei României la Havana. Prezența celor trei în Cuba, semnalată într-o știre Agerpres care citează ambasada României la Havana, se face remarcată în contextul în care aceiași trei rectori apăreau acum câțiva ani, alături de Sorin Cîmpeanu, în deplasări în țări precum Capul Verde, în cadrul unui turneu ce avea ca pretext susținerea candidaturii României la Consiliul de Securitate al ONU.
  • Ministrul Alexandru Rafila a anunțat că se află întreaga săptămână în Cuba, pentru o conferință internațională pe teme de sănătate, după cum a semnalat G4Media.ro.

Miercuri, Agerpres a publicat, citând Ambasada României la Havana, o știre potrivit căreia ministrul român, alături de omologul cubanez, au semnat un document ce stabilește cooperarea româno-cubaneză în domeniul sănătății, prezentat drept “pas important în dezvoltarea relației bilaterale”.

Potrivit acelei știri, ministrul a fost însoțit la evenimentul respectiv de către rectorul Universității de medicină, farmacie, știință și tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș, Leonard Azamfirei. Au fost prezenți, potrivit informației publicate de Agerpres, și rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, precum și Ioan Abrudan, rectorul Universității Transilvania din Brașov. Sursa citată scrie că prezența acestora “este o garanție a dezvoltării acestei colaborări, inclusiv în afara domeniului medical”.

  • Evenimentul pentru care ministrul s-a deplasat în Cuba beneficiază de prezența unor miniștri sau miniștri adjuncți din Cuba, Mozambic, Egipt, Jamaica, India, Belize, Laos, Ciad, Venezuela, Trinidad și Tobago, Panama, Gambia, Africa de Sud, Republica Suriname, Republica Dominicană, Niger, Barbados, Grenada, Zimbabue, Yemen, Bahamas, Paraguay, Zambia, Peru, Sfântul Vincențiu și Grenadinele. Participă și oficiali ai OMS, PNUD, UNICEF, după cum a notat G4Media.ro.

Mesajul Ambasadei României la Havana:

Aceiași rectori s-au remarcat, în urmă cu câțiva ani, prin faptul că îl însoțeau pe Sorin Cîmpeanu, rector al Universității de Agronomie din București și președinte al Consiliului Național al Rectorilor, totodată președinte al Agenției Universitare a Francofoniei, într-o serie de vizite în țări din Africa, America Latină și Asia, pentru a susține candidatura României la un loc în Consiliul de Securitate al ONU – aici, Edupedu.ro semnala o astfel de vizită.

Între altele, ei apăreau alături de Sorin Cîmpeanu într-o vizită în Capul Verde, în februarie 2019.

Libertatea scria, în octombrie 2019, că cei trei, precum și Sorin Cîmpeanu și Ramona Lile, rectorul Universității din Arad, s-au suspendat atunci din funcție pentru deplasări pentru MAE, suspendare de care au beneficiat apoi în efortul lor de a obține un al treilea mandat de rector. Această candidatură pentru un mandat “extra” era permisă de prevederile din legea Educației, potrivit cărora sunt posibile două mandate succesive și “complete” de rector – or, suspendarea ocolea prevederea privind caracterul complet  al mandatului de rector. Edupedu.ro scria atunci, despre suspendarea lui Marilen Pirtea, pe care acesta urma să o folosească pentru a obține un nou mandat la conducerea UVT.

Amintim că, în iunie a.c., ministrul Învățământului Superior din Cuba a devenit primul oficial guvernamental de la Havana care a vizitat România după 1990, după cum Edupedu.ro a semnalat aici.

Amintim că Marilen Pirtea este și deputat PNL, iar Leonard Azamfirei – senator PSD.


3 comments
  1. Bai ce oameni aici la Edupedu! De ce sa nu isi faca aceste valori un concediu pe banii romanilor? Nu merita pentru cat muncesc ? Mai ales Rafila asta cred ca e extenuat dupa proiectul cu pastilele antiatomice si dupa luptele grele cu Arafat, pe ciolan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Examenul de admitere la colegiile naționale să nu mai fie prevăzut în lege, Limba română să rămână probă distinctă la Bacalaureat, capitolul privind educația specială să fie rescris integral, să existe criterii clare pentru burse, cere Federația părinților / Organizația a depus 105 amendamente la proiectul Legii învățământului preuniversitar

Prevederile privind organizarea unui concurs de admitere în clasa a IX-a, la Colegiile naționale, să fie eliminate complet din lege, solicită Federația națională a părinților într-un set de peste 105…
Vezi articolul

Marcel Ciolacu: Cred că a fost o greșeală să se accepte demisia lui Sorin Cîmpeanu. Nu prea am înțeles ce anume a plagiat, când a plagiat, de ce / Eu personal mă consider unul dintre prietenii lui

Demisia lui Sorin Cîmpeanu de la conducerea Ministerului Educației a fost o greșeală, a declarat Marcel Ciolacu, președintele PSD și co-președintele coaliției de guvernare. Acesta spune despre scandalul plagiatului fostului…
Vezi articolul