Rectorul SNSPA, Remus Pricopie: Moscova este aici. Vizate sunt nu numai instituțiile și liderii lor legitimi, dar și valorile, cultura, tradițiile, religia. Până și naționalismul românesc, așa cum este el, bun sau rău, este în pericol să fie confiscat

1.059 de vizualizări
Remus Pricopie / Foto: Facebook.com
Rusia are “reprezentanți de seamă și în România”, care “se străduiesc să construiască un … baros cu ajutorul căruia să dărâme orice este important pentru români. Vizate sunt nu numai instituțiile și liderii lor legitimi, dar și valorile, cultura, tradițiile, religia. Până și naționalismul românesc, așa cum este el, bun sau rău, și cât este el, mult sau puțin, dar cu siguranță străin, la origini, de influențele Rusiei, este în pericol să fie confiscat”, apreciază rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, Remus Pricopie, într-un material publicat în Revista Cultura și preluat pe pagina lui de Facebook.

El apreciază că “Moscova este prezentă în România pe posturile de televiziune, pe internet, pe FB, pe TikTok, în cutiile poștale, în piețe sau acolo unde se poate transmite un mesaj de destabilizare, de inducere a îndoielii privind direcția României, pe calea sa euro-atlantică.” Scopul, scrie rectorul SNSPA, este “disoluția socială (…) sau ura, haosul”, pentru care “Kremlinul lucrează cu „materialul clientului””:

  •  “Accidentele de pe șoselele României, tragediile din spitale, greșelile politicienilor, corupția, traficul de droguri, excesele unui procuror sau judecător, lipsa de responsabilitate a unor funcționari publici etc., toate acestea induc o stare de insecuritate, lipsă de încredere în instituții, revoltă față de tot ce înseamnă STAT”.

Și aceasta, afirmă rectorul, deoarece „propaganda rusă nu acționează în România sub forma fățișă a apărării intereselor Kremlinului, ci este mult mai înșelătoare, folosind sintagme respectabile, precum „suveranitate națională”, „identitate națională”, „patriotism””.

De aceea, scrie Remus Pricopie, “tabloul nu mai este unul de neglijat, iar o analiză la rece ne poate indica atingerea unui punct critic”. Iar “statul român ar trebui să treacă la fapte, să pună reflectoarele pe aceste acțiuni de dinamitare socio-politică a țării, să identifice circuitele financiare ilegale, care susțin în România ampla mașinărie de propagandă a Moscovei, să stabilească în ce măsură un partid politic parlamentar este sau nu implicat în toate aceste încercări de destabilizare a țării.”

Articolul publicat în Revista Cultura:


3 comments
  1. Nu, zau! Rusii sunt de vina pentru tot. Ei s-au infiltrat in parlament, guvern si in toate instituțiile. Ne jigniti ca popor. Unii încă mai gandim oricat jucați voi teatrul absurdului, asa cum l-ati jucat in pandemie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dezbatere organizată de Edupedu.ro și World Vision România

EXCLUSIV Mircea Miclea, despre rezultatele la PISA 2022: Este aberant să spui că a rămâne pe penultimul loc este reziliență. Este un loc din care nu prea mai poți coborî / Soluția nu este a înmulți evaluările elevilor, ci de a converti rezultatele de la evaluări în programe remediale personalizate

Singurul ministru al educației din România care a demisionat după ce guvernul nu a acordat Educației 6% din PIB așa cum promisese la preluarea mandatului și unul dintre fondatorii legii…
Vezi articolul

Viitorul digital al învățământului superior: universitățile au acționat bine în pandemie, dar pentru programe online sustenabile au nevoie de mult mai multe resurse tehnice, educaționale și financiare – raport al Comisiei Europene

Instituțiile de învățământ superior au dovedit, pe parcursul pandemiei Covid-19, o capacitate foarte mare de adaptare la modelele digitale de predare, însă au nevoie de foarte multe resurse suplimentare și…
Vezi articolul

Șerban Iosifescu, expert în educație: Singura soluție este o resetare completă. Desființarea Ministerului Educației de la 31 august 2026, angajații cu statut de funcționari publici se pun la dispoziția ANFP, iar toate posturile se vor ocupa prin concurs public, deschis, între 1 martie și 1 august 2026

Cum se spune, schimbarea domnilor bucuria nebunilor. Să nu uităm: istoria recentă a dovedit că întotdeauna se poate mai rău! Recenta demisie și imaginea fostului ministru (poate cea mai „neagră”…
Vezi articolul
ChatGPT în școli

Ce poate face inteligența artificială? Avertisment OECD: Cine decide în educație și piața muncii să aibă un tablou complet al capacităților reale IA: doar astfel ar permite ca abilitățile umane și tehnologia să fie complementare, nu concurente

Decidenții în orice domeniu, inclusiv în cel al educației, trebuie să știe limpede ce pot să facă sectoare tehnologice de vârf, precum inteligența artificială și robotica, atrage agenția Organizația pentru…
Vezi articolul