Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, numit consilier onorific al premierului Ciucă pe chestiuni legate de Spațiul European al Educației și Spațiul European al Cercetării

221 de vizualizări
Marilen Pirtea / Foto: UVT
Marilen Gabriel Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara și parlamentar PNL, a fost numit, marți, consilier onorific al premierului Nicolae Ciucă „pentru sprijinirea participării universităților românești la programele și inițiativele dezvoltate în Spațiul European al Educației și în Spațiul European al Cercetării”.

Potrivit ordinului de numire în această poziție, activitatea este neremunerată.

Marilen Pirtea este deputat PNL de Timiș, aflat la al doilea mandat. El este rectorul Universității de Vest din 2012 și profesor universitar în domeniul Finanțelor.

Spațiul European al Educației urmărește întărirea sistemelor naționale de educație prin colaborarea la nivel european, cu orizont de formare până în 2025. Spațiul European pentru Cercetare, lansat în urmă cu două decenii, urmează să treacă printr-o reformă considerabilă ca instrument de consolidare a pieței europene de cercetare, inovare și tehnologie, care să susțină tranziția verde și tranziția digitală la nivel UE.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marius Nistor, FSE: I-am auzit pe unii care spuneau că nu pot să văduvească elevii de frumusețea festivităților de început de an școlar. Ce putem sărbători noi pe 8 septembrie? Ar trebui să fie solidari cu colegii lor care protestează pentru un viitor mai bun al învățământului

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că profesorii care nu vor să protesteze „ar trebui să fie solidari cu colegii lor…
Vezi articolul

Profesoara Dorica Boltașu: Eu sunt pentru schimbarea Evaluării Naționale de la finalul clasei a VIII-a, pentru că deja s-a întins coarda asta a șablonizării și a luptei la miime, la sutime

Dorica Boltașu, profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din Capitală, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că este pentru schimbarea Evaluării Naționale de la finalul clasei…
Vezi articolul

Mulți profesori acuză probleme legate de birocrație excesivă și erori la scanarea lucrărilor, la proba de limbă de limba română Bacalaureat 2024: Am așteptat ore în șir ca să se ștampileze a doua foaie, scanarea a mers greoi, se blurau paginile după scanare / Stai și te chinui să încadrezi lucrarea

Mulți profesori sau membrii ai comisiilor de examen din țară spun că au fost probleme legate de scanarea lucrărilor, luni la proba de limba română la examenul de BAC 2024.…
Vezi articolul