Rectorul Universității din București: Schimbarea trebuie să înceapă cu noi, profesorii. Nu putem cere studenților noștri să fie integri, atât timp cât mai avem profesori cu sesizări privind comportamentul lor sau lipsa de integritate

7.710 vizualizări
Marian Preda / Foto: Captura Facebook – UB
“Primul pas în rezolvarea oricărei probleme este recunoașterea ei”, a spus rectorul Universității din București, profesorul Marian Preda, în discursul prin care a anunțat, marți, decizia de exmatriculare a studenților de la Drept acuzați de fraudarea examenelor. El a arătat că “schimbarea trebuie să înceapă cu noi, profesorii. Nu putem cere Studenților noștri să fie integri atât timp cât încă mai avem profesori în universitate în legătură cu care mai sunt sesizări cu privire la comportamentul lor sau la lipsa de integritate.”

Marian Preda a spus că va cere membrilor comunității academice a Universității să conceapă și să implementeze “măsuri în câteva direcții strategice”:

  • adaptarea la societatea digitală
  • creșterea calității și performanței profesorilor în paralel cu creșterea exigenței
  • adaptarea la nevoile noilor generații
  • adaptarea la “revoluția digitală”.
Principalele declarații ale rectorului Marian Preda cu privire la schimbările care „trebuie să înceapă cu noi, profesorii”:
  • „Primul pas în rezolvarea oricărei probleme este recunoașterea ei. Trebuie să recunoaștem cu toții că astfel de situații sunt simptome pentru problemele mai profunde ale învățământului universitar, probleme originate atât la noi, profesori și studenți, cât și la mediul social în care funcționăm și pe care avem datoria să îl înțelegem și, pe cât posibil, să îl influențăm în bine.
  • Dar schimbarea trebuie să înceapă cu noi, profesorii. Nu putem cere studenților noștri să fie integri atât timp cât încă mai avem profesori în universitate în legătură cu care mai sunt sesizări cu privire la comportamentul lor sau la lipsa de integritate.
  • În acest sens, voi solicita nu doar colegilor de la drept, ci și celor din întreaga noastră comunitate academică, să reflecteze asupra contextului actual, să propună, să discute și să implementeze măsuri în câteva direcții strategice.”
  • „E nevoie de o mai bună adaptare a procesului de predare-învățare la societatea digitală și la generațiile actuale de studenți, profund diferite de generațiile noastre, ale profesorilor lor. Creșterea exigenței în învățământ – și e foarte bine dacă se întâmplă acest lucru – trebuie în mod obligatoriu corelată cu o creștere a calității și a performanței profesorilor. Criza pandemică și efectele ei vor trece, pentru ea s-au găsit vaccinuri. Criza educației, accentuată de pandemie, va trebui să-și găsească și ea propriile vaccinuri care să ne furnizeze anticorpi. Educația trebuie să răspundă revoluției digitale și dinamicii socio-economice asociate acesteia, nevoilor noilor generații de studenți cu propriile trăsături, capabilități și aspirații.”
Citește și:
Marian Popescu, Centrul de Integritate al Universității din București, despre frauda de la Drept: E șocant numărul / Frauda nu mai e adesea o “tentație”, ci un mod normal, fără tresăriri morale, ale multora de a înșela / Digitalul a mărit laxitatea morală
Cazul profesoarei de la Facultatea de Limbi Străine, acuzată de comportament abuziv la adresa studenților, va fi analizat în comisia de disciplină a Universității din București
Verificări la Universitatea din București, în cazul unei profesoare de suedeză a Facultății de limbi străine, acuzată de comportament abuziv și insulte la adresa studenților
O profesoară a Universității din București a demisionat din cauza școlii în pandemie: Viitorii absolvenți de la Biologie, care vor efectua analize medicale sau vor certifica siguranța alimentelor, au fost privați de pregătirea practică în laborator / Ce spune Universitatea


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației a scos informatica din aria de discipline STEM prin legea educației Deca-Iohannis. Științele, tehnologiile, ingineria și matematica primesc cu 33% mai mulți bani pentru bursele studenților, facultățile de informatică nu

Nicio facultate cu programe de studii în informatică din țară nu va putea primi cu 33% mai mulți bani pentru fondul de burse și protecție socială per student, așa cum…
Vezi articolul

Ilie Bolojan cere condiționarea finanțării universităților de numărul de absolvenți angajați în economia reală în domeniul absolvit: Cred că ar trebui să deranjăm puțin universitățile, să le facem mai antreprenoriale

Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, propus premier și de lideri din PNL, dar și de Elena Lasconi (USR), a avut duminică un discurs dur în fața aleșilor locali liberali…
Vezi articolul

Finanțare de 1,5 milioane de euro pentru cercetarea avatarurilor pe bază de inteligență artificială, câștigată de un proiect al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată al Universității din București

Universitatea din București anunță că a obținut o finanțare de 1,5 milioane de euro de la European Research Council / ERC HORIZON pentru cercetarea avatarurilor pe bază de inteligență artificială.…
Vezi articolul

UPDATE Studenții care au început facultatea în 2024 vor avea diplome de licență, masterat, de ingineri sau arhitecți cu coduri QR – proiect aprobat de Guvern după 9 luni / Doctorii au cod QR din 2025, Ministerul Educației amână termenul pentru restul absolvenților

Noile modele de diplome de licență, masterat, pentru doctori și ingineri, cu coduri QR pentru verificarea autenticității documentelor, ajung miercuri pe ordinea de zi la Guvern. Ele ar urma să…
Vezi articolul

Nereguli la proiectul noii legi a rezidențiatului, semnalate de reprezentanții studenților. Horia Onița: Studenții ar putea face rezidențiatul la orice spital „atestat” de universitate, inclusiv spitalele private în care lucrează cadrele didactice, fără a ști cum se face această atestare de universitate

Noua lege a rezidențiatului, care este momentan în stadiul de proiect în Parlament, permite practica rezidenților în spitale publice și private atestate de universitățile de medicină și farmacie (UMF-uri), iar…
Vezi articolul