Rectorul Universității din București: Schimbarea trebuie să înceapă cu noi, profesorii. Nu putem cere studenților noștri să fie integri, atât timp cât mai avem profesori cu sesizări privind comportamentul lor sau lipsa de integritate

7.707 vizualizări
Marian Preda / Foto: Captura Facebook – UB
“Primul pas în rezolvarea oricărei probleme este recunoașterea ei”, a spus rectorul Universității din București, profesorul Marian Preda, în discursul prin care a anunțat, marți, decizia de exmatriculare a studenților de la Drept acuzați de fraudarea examenelor. El a arătat că “schimbarea trebuie să înceapă cu noi, profesorii. Nu putem cere Studenților noștri să fie integri atât timp cât încă mai avem profesori în universitate în legătură cu care mai sunt sesizări cu privire la comportamentul lor sau la lipsa de integritate.”

Marian Preda a spus că va cere membrilor comunității academice a Universității să conceapă și să implementeze “măsuri în câteva direcții strategice”:

  • adaptarea la societatea digitală
  • creșterea calității și performanței profesorilor în paralel cu creșterea exigenței
  • adaptarea la nevoile noilor generații
  • adaptarea la “revoluția digitală”.
Principalele declarații ale rectorului Marian Preda cu privire la schimbările care „trebuie să înceapă cu noi, profesorii”:
  • „Primul pas în rezolvarea oricărei probleme este recunoașterea ei. Trebuie să recunoaștem cu toții că astfel de situații sunt simptome pentru problemele mai profunde ale învățământului universitar, probleme originate atât la noi, profesori și studenți, cât și la mediul social în care funcționăm și pe care avem datoria să îl înțelegem și, pe cât posibil, să îl influențăm în bine.
  • Dar schimbarea trebuie să înceapă cu noi, profesorii. Nu putem cere studenților noștri să fie integri atât timp cât încă mai avem profesori în universitate în legătură cu care mai sunt sesizări cu privire la comportamentul lor sau la lipsa de integritate.
  • În acest sens, voi solicita nu doar colegilor de la drept, ci și celor din întreaga noastră comunitate academică, să reflecteze asupra contextului actual, să propună, să discute și să implementeze măsuri în câteva direcții strategice.”
  • „E nevoie de o mai bună adaptare a procesului de predare-învățare la societatea digitală și la generațiile actuale de studenți, profund diferite de generațiile noastre, ale profesorilor lor. Creșterea exigenței în învățământ – și e foarte bine dacă se întâmplă acest lucru – trebuie în mod obligatoriu corelată cu o creștere a calității și a performanței profesorilor. Criza pandemică și efectele ei vor trece, pentru ea s-au găsit vaccinuri. Criza educației, accentuată de pandemie, va trebui să-și găsească și ea propriile vaccinuri care să ne furnizeze anticorpi. Educația trebuie să răspundă revoluției digitale și dinamicii socio-economice asociate acesteia, nevoilor noilor generații de studenți cu propriile trăsături, capabilități și aspirații.”
Citește și:
Marian Popescu, Centrul de Integritate al Universității din București, despre frauda de la Drept: E șocant numărul / Frauda nu mai e adesea o “tentație”, ci un mod normal, fără tresăriri morale, ale multora de a înșela / Digitalul a mărit laxitatea morală
Cazul profesoarei de la Facultatea de Limbi Străine, acuzată de comportament abuziv la adresa studenților, va fi analizat în comisia de disciplină a Universității din București
Verificări la Universitatea din București, în cazul unei profesoare de suedeză a Facultății de limbi străine, acuzată de comportament abuziv și insulte la adresa studenților
O profesoară a Universității din București a demisionat din cauza școlii în pandemie: Viitorii absolvenți de la Biologie, care vor efectua analize medicale sau vor certifica siguranța alimentelor, au fost privați de pregătirea practică în laborator / Ce spune Universitatea


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației permite masteranzilor care au urmat cursurile la o universitate mai exigentă să susțină disertația la altă unitate de învățământ sau invers / Un masterand de la Universitatea de Vest din Timișoara ar putea să dea examenul final la Universitatea din Petroșani, spre exemplu 

Masteranzii unei instituții de învățământ superior acreditate se pot înscrie și susține examenul de disertație la o altă universitate acreditată, dacă programul de studii are aceeași denumire și este organizat…
Vezi articolul

Mihnea Costoiu, rectorul Politehnicii București, anunță crearea Hubului Român de Inteligență Artificială, împreună cu alte 9 universități: Educația trebuie să devină un spațiu de structurare a gândirii, să încurajeze reflecția critică și aprofundarea ideilor. Transformarea vine cu sau fără acceptul nostru

Un Hub Român de Inteligență Artificială va fi lansat de Universitatea Politehnica din București, alături de alte nouă universități din țară, a anunțat sâmbătă, 24 mai, rectorul Mihnea Costoiu. Platforma…
Vezi articolul

Daniel David, despre mica reformă a universităților: Multe lucruri se pot face în primă fază prin eficientizarea sistemului / E o problemă de management și de regândirea arhitecturii acestuia

Ministrul Educației și Cercetării a vorbit joi seara, într-o emisiune la Antena 3, despre eficientizarea sistemului universitar ca răspuns la problemele și „contrastele” acestuia. Daniel David a spus că „multe…
Vezi articolul