Rectorul Universității „Lucian Blaga” Sibiu: Încurajăm, dar nu condiționăm studenții să se vaccineze

1.980 de vizualizări
Foto: Facebook.com / Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Cei 15.000 de studenți ai Universității ‘Lucian Blaga’ din Sibiu (ULBS) sunt încurajați să se vaccineze, dar sunt liberi să aleagă dacă o fac sau nu, iar nicio facultate din această universitate nu condiționează accesul la cursuri, stagiile practice, examene de vaccinarea împotriva COVID-19, a spus miercuri rectorul Sorin Radu, citat de Agerpres.

„E o temă în discuţie astăzi. Am văzut că, cel puţin o universitate a luat această decizie. Universitatea din Sibiu nu condiţionează accesul nici la stagiile practice, Facultatea de Medicină derulează stagii practice, activităţi de laborator faţă în faţă, dar nu condiţionăm participarea la aceste activităţi şi nici la examinare, la examenele finale de vaccinare. Sigur că universitatea a încurajat, a derulat şi derulează în cadrul universităţii, un program de încurajare a vaccinării în rândul studenţilor. Suntem foarte aproape de ei. Mai mult decât atât, am implicat studenţii prin voluntariat în acţiunile comunităţii de sprijin al vaccinării, dar nu există sub nicio formă nicio condiţionare în acest sens. (…) Vom vedea dacă în toamnă ministerul (Educaţiei – n.r.) vine cu o precizare în acest sens”, a precizat rectorul ULBS, Sorin Radu, într-o conferinţă de presă.

Potrivit rectorului sibian, cu aproximaţie 70% din angajaţii ULBS s-au vaccinat. Deocamdată, ULBS nu poate comunica exact câţi studenţi s-au vaccinat împotriva COVID-19.

Foto: Facebook.com / Universitatea Lucian Blaga


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cei doi elevi de clasele a VII-a și a VIII-a, clasați în primii 4 și apoi descalificați de Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar București, la Olimpiada de Securitate Cibernetică, au fost dați afară pe nedrept din concurs și discriminați – opinie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

Cei doi elevi de clasele a VII-a și a VIII-a, clasați în primii 4 la etapa pe Municipiul București și apoi descalificați de Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar al Municipiului…
Vezi articolul

Generalizarea masteratului didactic, titularizarea pe jumătate de normă, eliminarea definitivatului și înlocuirea lui cu licențierea în carierea didactică, anunțate de ministrul Educației, Ligia Deca, în proiectul Legii învățământului preuniversitar

Generalizarea masteratului didactic, titularizarea pe jumătate de normă, eliminarea definitivatului și înlocuirea lui cu licențierea în cariera didactică au fost anunțate de ministrul Educației, Ligia Deca, în cadrul unei conferință…
Vezi articolul