Doru Căstăian, profesor de științe socio-umane la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, a declarat pentru Edupedu.ro că reducerea claselor de a IX-a pentru anul școlar viitor „e pur și simplu amputare din rațiuni contabile”. „Pot să înțeleg că nu e o catastrofă în sine faptul că se reduc clase. Din punctul meu de vedere, trist este că ele se reduc din aceleași motive pur contabile, fără să țină cont de o analiză a impactului pe termen lung”, a precizat acesta.
- ANALIZĂ Dezastrul demografic din licee, efect întârziat al austerității Boc-Băsescu, când am avut cei mai puțini copii născuți din 1930 până atunci / Lecția ignorată a economiilor pe termen scurt cu efecte pe termen lung
- Clasele de a IX-a din liceele teoretice și tehnologice care se vor forma în anul școlar 2026-2027 vor avea 28 de elevi, în loc de 26 ca până acum, astfel că numărul claselor se va reduce ceea ce va influența norma didactică a profesorilor de liceu.
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat că „da, vom avea ceva mai puține clase de a IX-a, dar nici pe departe nu trebuie să facem din asta o tragedie, pentru că lucrurile în sistem se reglează”. Acesta a afirmat că există o legătură între planul de școlarizare și personalul didactic, doar că „nu e nici pe departe de o amplitudine atât de mare încât să creeze îngrijorări ca cele pe care le-am văzut în spațiul public”. Declarațiile au fost făcute pentru Prima News.
Cadrul didactic a adus în atenție că măsurile sunt luate din motive „pur contabil”, fără să se țină cont de o analiză a impactului pe termen lung:
„Pot să înțeleg că nu e o catastrofă în sine faptul că se reduc clase. Din punctul meu de vedere, trist este că ele se reduc din aceleași motive pur contabile, fără să se țină cont de o analiză a impactului pe termen lung, pentru că nu suntem bătuți în cap, noi am înțelege dacă cineva ne-ar spune: «uite, domnule, acesta e planul, asta vrem să facem, aici vrem să ajungem și pentru asta e nevoie să reducem din clase». Mi se pare o chestiune făcută tot cu miopia specifică măsurilor care au tot fost luate de un an încoace, adică urmărim efectul pe termen scurt și adâncim probleme care sunt structurale și care pe termen lung ne-au dus la actuala stare. Despre asta e vorba.”
Doru Căstăian a dat și un exemplu și a spus că, de anul școlar viitor, Liceul de Arte din Galați pierde clasa a IX-a de teatru:
„Un exemplu concret de la Galați: Liceul de Arte, de exemplu, pierde clasa a IX-a de teatru, în condițiile în care există facultate de teatru în oraș, în condițiile în care fostele generații de absolvenți au dat nume chiar importante. Oana Mogoș, de exemplu, a luat premiul UNITER 2025 pentru cel mai bun rol feminin principal”.
Profesorul a afirmat că reducerea claselor de a IX-a „e pur și simplu amputare din rațiuni contabile”:
„Deci, în sine nu e o tragedie. Tragedie e că nu e parte a unui plan, nu e parte a unei viziuni. E pur și simplu amputare din rațiuni contabile și, din păcate, cam atât se poate din partea guvernului Bolojan.”
Edupedu.ro: Potrivit sindicatelor, peste 2.000 de posturi sunt puse în pericol doar prin creșterea numărului de elevi la clasă.
Doru Căstăian: Am înțeles că se desființează ore. Da, e aceeași logică contabilă, astfel încât să fie plătite cât mai puține salarii, în contextul în care deja există o problemă cu aglomerarea în clase. În principiu, numărul de elevi în clasă nu e neapărat un parametru atât de important, în mod normal. Acolo unde ai rutine corecte se poate lucra și cu mai mulți elevi. Din păcate, noi nu suntem acolo, adică, la noi, numărul de elevi din clasă contează.
Și mai gândiți-vă la un lucru: una din problemele care au tot fost puse pe tapet, de diferite organizații, rapoarte și așa mai departe, este această inechitate profundă din sistem, această segregare între școlile de elită și cele de margine. Măsura aceasta nu va face decât să adâncească fenomenul acesta, pentru că acolo se pierd cele mai multe locuri, acolo unde nu sunt rezultate la examene. Faptul în sine de a pune rezultatele la examene strict pe baza acțiunii școlilor e o minciună. N-am un cuvânt mai bând. Adevărul este că e imposibil să știi ce anume duce la performanța finală a elevului, în contextul în care elevii fac meditații, în contextul în care sunt expuși la multe alte influențe.
Informații de context
În această perioadă are loc încadrarea profesorilor, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027.
Până pe 30 ianuarie, inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027. Aceste planuri de școlarizare sunt aprobate în fiecare unitate de învățământ, la propunerea directorului, de către consiliul de administrație și de către consiliul profesoral, apoi trimise spre avizare la inspectoratul școlar, care poate modifica proiectul, dacă nu sunt respectate prevederile legale, înainte de a fi trimis la Ministerul Educației.
Clasele de a IX-a din liceele teoretice și tehnologice care se vor forma în anul școlar 2026-2027 vor avea 28 de elevi, în loc de 26 ca până acum, astfel că numărul claselor se va reduce ceea ce va influența norma didactică a profesorilor de liceu.
Un alt factor care va influența numărul claselor de liceu și norma didactică este faptul că „sunt mai puțini elevi la clasa a VIII-a decât în anii precedenți și chiar mai puțini decât în viitorii ani. E fel de minim”, conform secretarului de stat în Ministerul Educației și Cercetării Sorin Ion.
„Colegii vor trebui să-și completeze catedrele în localități care se află la 30, 40, 50 de kilometri de distanță de localitatea de domiciliu și atunci unii vor prefera să renunțe la niște ore din norma didactică de predare”, a susținut Marius Nistor.
Sindicatele din Învățământ solicită abrogarea de urgență a prevederilor din Legea nr. 141/2025 care au condus la reducerea numărului de clase, la supraaglomerarea acestora și la creșterea normei didactice, potrivit unui comunicat de presă remis Edupedu.ro de către cele două federații sindicale din preuniversitar.
„Potrivit estimărilor, peste 2.000 de posturi sunt puse în pericol doar prin creșterea numărului de elevi la clasă, direcția de reducere a cheltuielilor cu personalul din educație fiind una evidentă și constantă”, conform sindicatelor.
Ministerul Educației va monitoriza aplicarea corectă a prevederilor legale privind constituirea claselor, inclusiv integrarea elevilor cu CES, a spus liderul FSLI, Simion Hăncescu, după întâlnirea sindicatelor cu reprezentanții Ministerului de pe 22 ianuarie.