Reduceți volumul de muncă pentru voi și elevi și învațați din greșeli: sfaturi date de profesori pentru profesori, dacă vor echilibru mental în predarea online – Edutopia

8.817 vizualizări
Foto: pexels.com
Părerile despre efectele și neajunsurile învățării online, decisă în toată lumea în contextul pandemiei de Covid-19, sunt profund împărțite. Dar chiar și cei mai optimiști dintre educatori sunt de acord că sunt necesare schimbări de mentalitate, scrie site-ul de specialitate Edutopia. Acesta a colectat, pe baza unor discuții extinse între profesioniști din domeniul învățământului, o serie de sfaturi și recomandări pentru un temei psihologic și emoțional solid, în activitățile de predare la distanță.

Site-ul citat a analizat opiniile împărtășite de sute de cadre didactice în două discuții ample, pe tema predării în perioada pandemiei, discuții găzduite pe platforma de Facebook. Respectivele conversații au reunit atât profesori din zone unde școlile abia fuseseră închise, cât și din zonele unde școlile trecuseră la predarea online de săptămâni și se conturaseră deja experiențe substanțiale.

În temeiul acestor opinii, siteul de specialitate a întocmit o listă de sfaturi care să-i ajute pe profesori să administreze mai bine, din punct de vedere emoțional și mental, procesul de predare la distanță, substanțial diferit de cel față în față.

1. Așteaptă-te să înveți din greșeli
  • E imposibil să treci peste noapte la predarea la distanță fără să greșești și să înveți din aceste greșeli. Așteaptă-te la asta, pregătește-te ca atare
2. Realizează că este o situație extraordinară
  • E nerealist să crezi că poți să funcționezi ca de obicei atunci când lucrezi în perioadă de pandemie, situație care te dezorientează și limitează ceea ce poți să faci.
  • Esențial nu este să respecți condițiile și normele obișnuite de predare, ci cum să oferi experiențe relevante, în acest context, elevilor, când aceștia nu-l mai au pe profesor alături de ei, la clasă. Pentru acest lucru e nevoie de timp și îngăduință
3. Redu volumul de lucru pentru tine și pentru elevii tăi
  • Dacă ți se permite, ar trebui să planifici mai puțin de lucru. Oricum, de acasă studenții nu vor putea fi la fel de productivi, deci dacă nu reduci volumul le vei trimite lucruri pe care nu le vor putea face în totalitate. În plus, va fi nevoie de atenție suplimentară și pentru viața ta cotidiană și pentru propria familie.
  • Profesor citat de Edutopia: Părinții vor încerca să lucreze și ei de acasă, iar copiii se vor lupta între ei pentru calculator sau pentru timp de Internet.
  • Alt profesor citat de Edutopia: Ce își ia în mod normal o oră să predai la clasă îți va lua de două ori mai mult, probabil (în predarea la distanță)
4. Nimeni nu e singur pe lume
  • Fiind ființe sociale, această perioadă de izolare poate cauza depresie atât pentru profesori, cât și pentru elevi. E nevoie să vorbești cu alți colegi și profesioniști, oameni care să împărtășească experiențe similare și să încerci să te adresezi elevilor cât de des poți.
5. Toți cred că nu pot să facă un lucru – până când pot
  • E necesar să privești lucrurile în perspectivă. Poate nu știi un instrument sau altul, pentru predarea în noile condiții, dar știi să predai și îți vei da seama, în timp, ce trebuie să faci.
    Profesoară din China, mamă a trei copii: Concentrează-te pe ziua în curs. Munca va deveni mai puțin copleșitoare și va apărea rutina.
6. Atenție la inechitate
  • Unii dintre elevi vor avea mai multe dificultăți de înfruntat decât alții. Unii nu au internet sau calculator și vor avea nevoie de ajutor. Este una dintre cele mai mari provocări ale învățării online/la distanță, în toată lumea. Acești copii dezavantajați e nevoie să fie sprijiniți – printre soluțiile oferite: sarcini „în sistem analog”, anume teme scrise cu creionul pe hârtie, manuale și materiale trimise prin poștă, discuții telefonice.

Foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Eroare ştiinţifică grosolană în manualul de Ştiinţe ale Naturii pentru clasa a IV-a: Anotimpurile ar fi formate din cauza depărtării Pământului de Soare şi a mişcării de revoluţie. Ce spune Observatorul Astronomic din Bucureşti

În două manuale de Ştiinţele Naturii pentru clasa a IV-a, ambele ale aceleiaşi edituri, dar scrise de autori diferiţi, apare o eroare ştiinţifică importantă, semnalată de cititorii Edupedu.ro. În manuale…
Vezi articolul

VIDEO Profesoara Carmen Mușat, despre respingerea lui Mircea Cărtărescu în rândurile Academiei Române: Un deserviciu adus „chiar culturii române” / Ce s-a întâmplat în Academie „este semnificativ pentru ceea ce se petrece astăzi în întreaga societate. Și anume: nu vocea specialiștilor contează”

Respingerea candidaturii scriitorului Mircea Cărtărescu pentru un loc în Academia Română a generat critici dure din partea unor personalități din mediul academic și literar. Profesoara și criticul literar Carmen Mușat…
Vezi articolul

Trei sferturi dintre participanții la o consultare Salvați Copiii nu sunt de acord cu examene de admitere la colegii / Aproape 40% vor ca legea să interzică expres orice formă de acoperire a nevoilor școlilor cu banii părinților

Orice formă de acoperire a nevoilor școlii cu banii părinților ar trebui interzisă expres prin legea educației, consideră 39% dintre persoanele – cadre didactice, părinți, elevi – care au răspuns…
Vezi articolul