Doru Căstăian, despre emoția predării online și fenomenul ecranelor negre

17530 citiri
Profesor de științe socio-umane la Liceul de Arte din Galați, Doru Căstăian a povestit pe larg pentru Edupedu.ro cum anume predă, de când s-au închis școlile, care sunt platformele pe care le folosește și cum vede acum învățarea digitală. “Dacă vreau să am predare față în față și să explic niște lucruri, folosesc ZOOM sau Skype”, apoi la lecțiile importante “înregistrez sesiunea respectivă și apoi salvez fișierul într-un cloud, pe Mega.nz” și îl trimite copiilor. Iar după oră, “intru pe altă platformă, unde am clasele virtuale: edmodo.com”, spune Căstăian, pentru Edupedu.ro.

Eu văd foarte mult potențial în ele și pentru viitor, în sensul că îmi dau ajutor exact acolo unde mie ca profesor îmi era greu“, spune Căstăian.

Dar profesorii au emoții, în predarea online? “Ferestrele negre ale copiilor – cum stau cei de la clasele mari cu videourile închise – pot fi chiar foarte anxiogene. O altă problemă care apare este următoarea: pui o întrebare și riști să nu răspundă nimeni și pierzi o grămadă de timp. La un moment dat capeți senzația că vorbești singur și că nu-i interesează. Asta e o chestie de care trebuie ținut cont: profesorii trebuie formați și din punctul ăsta de vedere.

E foarte posibil să interpretezi greșit emoțiile, mai ales dacă tu ești într-o stare hiperemotivă. La noi, citirea emoțiilor și interpretarea se bazează foarte mult pe corporalitate, iar când corpul lipsește e foarte ușor să pui chestii în loc: ți se pare că unul a zâmbit ironic, mai ales dacă ești nesigur și e vorba de un puști foarte tare.

Si metodele care funcționează de obicei la clasă, glumele pe care le faci de obicei, aici fie nu le mai poți aduce, fie nu mai merg. Zici o glumă și ai 14 monitoare închise”.

Doru Căstăian este profesor de Filosofie la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați, unde le predă copiilor începând cu clasa a VI-a și până la clasa a XII-a. Este publicist, traducător, doctor în filosofie și predă la Universitatea Dunărea de Jos din Galați.

Interviul integral acordat de Doru Căstăian, pentru Edupedu.ro:
Rep: A trecut o lună și jumătate de la închiderea școlilor și predarea online. La câte clase predați și cum vă descurcați?

Doru Căstăian: La mine e o situație ceva mai specială, în măsura în care nu este foarte comună printre profesori, deși e destul de comună printre profesorii de socio-umane. Eu am de la clasa a VI-a până la a XII-a toate clasele din școală și asta înseamnă nu doar un număr foarte mare de elevi, ci înseamnă și lucrat la niveluri foarte diferite.

Eu am început, practic, să lucrez din momentul în care s-a intrat în carantină, n-am așteptat obligativitatea.

Rep: Cum predați digital? Cum se desfășoară, concret, o lecție?

Doru Căstăian: Eu folosesc multe platforme, în funcție de specificul clasei.

Dacă vreau să am predare față în față și să explic niște lucruri, folosesc ZOOM sau Skype. Eu, de obicei, dacă am lecții de predare sau în care consider că am conținuturi importante de dat, înregistrez sesiunea respectivă și apoi salvez fișierul într-un cloud, pe Mega.nz.

Copiii sunt mai pricepuți ca noi și un sfat ar fi ca profesorii să ceară deschis explicații și ajutor de la copii, pentru că sunt foarte săritori. După ce fac lecția respectivă și uploadez acolo înregistrarea, dacă lecția a fost relevantă le-o trimit să o poată descărca și să o poată relua.

Imediat după asta intru pe altă platformă, unde am clasele virtuale: edmodo.com – și mi se pare prietenoasă și ușor de folosit. Îți permite să faci clase virtuale cam pe modelul Google classrom, ți se generează un cod pe care îl trimiți elevului care își face cont și intră în clasa ta virtuală. Aici poți să le încarci materiale, să pornești discuții în regim de chat. Dar cel mai important pentru mine este că poți să creezi quiz-uri și elemente de feedback imediat. Am predat o lecție, tot azi vin imediat cu un follow cu un quiz din 5 întrebări, pe format foarte simplu, care este foarte ușor de creat.

Edmodo.com am descoperit-o acum și o s-o folosesc și după, pentru că este un generator de teste excelent. Poți să dai print și te duci la clasă. Mie îmi place foarte mult și faptul că ai clasă virtuală – deci ai un catalog virtual în care poți da notă fiecărui elev. Elevul poate primi de la mine feedback personalizat în condiții de discreție totală, pot să-i atașez mesaje pe fiecare item din test, ca și cum i-aș scrie pe foaie, ceea ce mi se pare foarte bine.

Dacă ai să te duci în orice clasă normală – și eu din 17 ani de școală, cred că 12-13 ani am procedat așa, până am început să citesc și să pricep că nu e ok – interacțiunea clasică este discuția frontală: ce am avut de pregătit pentru astăzi? La care, de regulă, răspund câțiva elevi. Se formează un star sistem și un soi de spirală de confirmare care e foarte păguboasă, pentru că dacă 5-6 elevi îți răspund mereu, ei în timp devin și mai buni, și mai rapizi, iar pe ceilalți îi pierzi, sunt demotivați, gândesc: la ce să mă mai chinui, că oricum raspund ăia buni? Ca să nu mai spun că îi defavorizează pe introverți, copiii care vorbesc foarte greu public.

Și aici m-ar putea ajuta platforma: să descopăr elevul tăcut, un spațiu unde și el poate să mă întrebe în siguranță, unde să îi dau feedback personalizat, fără să îl inhib.

Eu văd foarte mult potențial în ele și pentru viitor, în sensul că îmi dau ajutor exact acolo unde mie ca profesor îmi era greu.

Ia gândește-te care este diferența între a umbla după tine cu un dosăroi cu 400 de file, în care să trebuiască să mai pui o bifă, și o astfel de paltformă, unde e mult mai ușor să gestionezi dosarele individuale.

Platforma îmi permite să dau și părintelui un cont, pentru că toate platformele pleacă de la un model pedagogic, în care suntem toți parteneri. Există și posibilitatea să intri pe un feed comun cu alți profesori din lume, să vezi ce fac ei și ce shareuiesc.

Rep: Cum ați fost dvs la începutul predării online? Ați avut emoții?

Doru Căstăian: Da, și nu numai la primele. Nu pot să spun că intru cu o lejeritate absolută. Am o anumită sensibilitate față de ineditul situației. Chiar dacă sunt destul de obișnuit cu calculatorul, sunt multe momente care pot fi bizare într-o lecție de genul ăsta.

Ferestrele negre ale copiilor – cum stau cei de la clasele mari cu videourile închise – pot fi chiar foarte anxiogene.

O altă problemă care apare este următoarea: pui o întrebare și riști să nu răspundă nimeni și pierzi o grămadă de timp. La un moment dat capeți senzația că vorbești singur și că nu-i interesează. Asta e o chestie de care trebuie ținut cont: profesorii trebuie formați și din punctul ăsta de vedere.

E foarte posibil să interpretezi greșit emoțiile, mai ales dacă tu ești într-o stare hiperemotivă. La noi, citirea emoțiilor și interpretarea se bazează foarte mult pe corporalitate, iar când corpul lipsește e foarte ușor să pui chestii în loc: ți se pare că unul a zâmbit ironic, mai ales dacă ești nesigur și e vorba de un puști foarte tare.

Si metodele care funcționează de obicei la clasă, glumele pe care le faci de obicei, aici fie nu le mai poți aduce, fie nu mai merg. Zici o glumă și ai 14 monitoare închise. Nu știi dacă cineva a recepționat-o. Azi mi-au trebuit 10 secunde să-mi răspundă cineva la întrebarea: mă auziți? Pentru că nimeni nu se gândea că, de fapt, vorbeam cu el. Și asta este o problemă a apelului colectiv. În teoria feedbackului, se recomandă să nu lauzi colectiv, pentru că toată lumea va zice: a, nu s-a referit la mine, ci sigur la X și Y, ci să apreciezi unidirecțional: bravo X, pentru că… Deci nu este deloc de neglijat nici elementul de inadecvare pe care îl ai.

De ce au ecranele negre elevii? Au opțiunea de a nu-și lăsa deschis microfonul și camera. Uzanța pe ZOOM este să ai microfonul închis și să ridici mâna, dar eu mă conectez mereu cu cameră și las la latitudinea lor dacă vor sa le văd fața și cred că 75% intră fără cameră. La cei mici nu este problema asta, dar la cei mari e jale.

Rep: Cum au reacționat copiii, când ați început predarea online?

Doru Căstăian: Pe moment, copiii au reacționat bine și li s-a părut haios. Însă eu m-am temut că este, de fapt, vorba mai mult de elementul de noutate și de inedit, decât de faptul că mediul virtual e foarte bun în sine sau de faptul că reușește să-i țină permanent curioși și intersați.

Starea asta de receptivitate inițială a durat cam 2 săptămâni, după care a urmat o cădere vizibilă în interes și participare. Au crescut odată cu impunerea obligativității. Există elevi care nu și-au făcut conturi decât după ce au apărut obligativitatea și notele.

În momentul ăsta, iarăși suntem pe o pantă descendentă.

Dar într-un fel se comportă cei de-a VI-a, care în general intră în număr destul de mare, deși e cel mai greu din punctul meu de vedere să comunici cu ei. La a VI-a sunt foarte mulți care nu au Facebook. Eu, când am intrat în carantină, am avut avantajul că aveam deja grupuri pe Facebook și Whatsapp cu elevii și mi-a fost foarte ușor să le comunic linkurile pe ZOOM și altele. Dar la clasa a VI-a le spuneam pe Whatspp că am deschis o clasă virtuală pe platforma asta, după care primeam răspunsuri pe Whatsapp, pe messenger, pe mail, oriunde, că: domnule profesor, nu merge! nu îmi funcționează! Și intram și verificam ce anume nu merge și uneori era vorba de lucruri foarte simple, un spațiu în plus la parolă.

Complet diferită experiența la clasele a XII-a sau a VIII-a. Joi seară am avut ZOOM cu a XII-a pentru pregătire de Bacalaureat și este a doua oară consecutiv când nu intră nimeni.

La a VIII-a este aproape imposibil să faci ceva, la Cultura civică, pentru că vine Capacitatea. Deci, practic, în anii terminali aproape că nu poți să faci nimic cu ei. Toți gândesc că dacă nu e pentru examene, nu există. Mulți sunt închiși din punct de vedere mental, așa gândesc: nu e pentru BAC, nu există. Asta în timp ce noi vorbim despre curiozitate, fascinație.

E foarte obositor dacă nu ai o platformă integrată – video, tablă, conținut – care să îmi ofere toate serviciile, de la chat până la video, posibilitatea de a înregistra și a partaja.

Aici s-a văzut cât de neștiutori, dar și cât de dezinteresați sunt unii directori. Google classroom e accesibilă gratis, doar cu condiția să o ceri prin școală. Și foarte mulți nu au făcut chestia asta, ci au zis: folosiți aia și aia și aia și, în esență, descurcați-vă. Școala fiului meu a cerut Google suite for education și totul este foarte ok.

Rep: Ce vă lipsește cel mai mult din școala clasică?

Doru Căstăian: Nu m-aș îndepărta chiar foarte ușor de școala clasică. Am văzut mulți entuziaști care spun că ăsta e viitorul. Dar nu știu dacă e un motiv de entuziasm. Am stat și m-am gândit și am zis că poate am eu o prejudecată, dar la noi învățarea a fost dintotdeauna un proces social, nu este un proces strict intelectual. În momentul ăsta, depinde inclusiv de prezența fizică, inclusiv feromonii și aerisierea clasei contează în învățare și la chestia asta în mod clar este o problemă cu platformele.

A publicat recent BBC un articol care se chema: De ce ne stoarce ZOOM de energie? Creierul nostru este învățat să răspundă unor categorii de stimuli care acum lipsesc și asta creează anxietate, ca orice privațiune. Și se trece prea ușor peste particularitățile spațiului virtual, care creează alt tip de relație umană. Lumea are impresia că elevii sunt nemaipomenit de fericiți și comunicativi pe net. Dimpotrivă: trebuie să tragi foarte mult de ei.

Relația cu profesorul este al doilea factor în topul intervențiilor educaționale cu impact, o arată cercetările și nu putem să aruncăm la gunoi elementul afectiv.

Ca instrumente complementare – fără discuție, da. Chiar mi se pare că pot face lucruri greu de făcut altfel. Dar dacă vorbim despre mutatul întregii căruțe, clar nu în momentul ăsta. Ce va fi în viitor? Eu mă aștept să fie inclusiv profesori virtuali și holograme, dar acum nu. Deci îmi lipsește comunitatea.

Rep: Cum priviți decizia executivului de a menține școala închisă până în septembrie?

Doru Căstăian: Eu cred că este decizia corectă. În momentul de față, dacă este să gândim realist, ținând cont de cultura respectării regulilor la noi, în momentul ăsta, de particularitățile de vârstă ale copiilor, de dotările școlilor – și aici mă refer la săpun, apă – atunci eu cred că este decizia corectă. Și, mai mult, eu nici aceste două săptămâni nu aș fi expus copiii și elevii, decât în cazuri excepționale. Adică aș fi documentat clar cazurile de copii care chiar nu au acces la internet și poate cu ei aș fi făcut.

Apoi, starea de sănătate a profesorilor, în România, nu este excepțională. E o meserie cu boli profesionale fizice și psihice și nu cred că profesorii ar trebui expuși complet aiurea. Se putea, cred, face pregătirea pentru examen și online și, din punctul meu de vedere, până în toamnă exista șansa să cunoaștem mai bine virusul ăsta și să avem strategii mai coerente.

Când vorbim de siguranța a milioane de oameni, chiar nu cred că se dărâmă nimic dacă lucrurile se vor relua în toamnă. Eu m-aș fi gândit serios și la înghețarea anului, dacă aș fi fost în poziția decizională, deși o astfel de măsură ar fi pus foarte multe probleme.

Rep: Care sunt așteptările pe care le aveți de la Ministerul Educației, pentru luna septembrie?

Doru Căstăian: Dacă ar fi să continuăm online, atunci lucrurile trebuie făcute cât mai simple, mai accesibile și mai unitare. Mă refer aici la crearea unei paltforme ușor de utilizat, cu lecții și cu acces ușor, să știi că ai ceva pe care poate intra fiecare profesor din fiecare fund de țară și că oricât ai fi de agramat digital, ai toată vara la dispoziție pentru a învăța câte ceva.

Și trebuie găsiți toți copiii fără acces la internet și fără device. Nu e atât de greu și nici atât de scump, sunt bani de la cornul și laptele care acum nu se mai dau, cred că s-ar putea găsi soluții. Dar toți diriginții din țara asta dau situații, și când te lovește o chestie din asta tu nu ai datele…

Deci acces la o platformă unitară și creată o bancă de lecții digitale. Nu cred că e foarte mare filosofie. Mi se pare incredibil să stai o lună și jumătate și abia apoi să ceri numărul copiilor fără acces la internet și tipurile de device. Și nu înțeleg de ce era nevoie să spun câți elevi intră de pe laptop sau desktop. Deci trebuia intervenție mai rapidă.

  • NOTĂ: Campania #solidaritateCOVIDedu este un proiect al Edupedu.ro susținut de Fundația eMAG
  • Stakeholderii care cred în educație și vor să se alăture inițiativei #solidaritateCOVIDedu sunt invitați să ne scrie pe comunicare@edupedu.ro
  • Conținutul editorial este dezvoltat de echipa Edupedu.ro și nu reflectă opiniile și viziunea sponsorilor noștri
Citește și:

 

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii
  1. N-a întrebat nimeni câți copii dintr-o familie au la dispoziție acel smartphone. Daca sunt mai mulți frați, cum învață online, concomitent, pe același telefon? Au, oare, și imprimante? Se descurcă doar cu telefonul acela, oricât de smart ar fi el? Câți copii își vor distruge vederea?

    1. Va salut. Nu am vorbit despre asta pentru ca era vorba de altceva. Da, problemele acelea sunt realesi tocmai de aceea ministerul ar trebui sa aiba in evidenta acele cazuri si sa-i ajute. Nu vad insa vreun motiv ca tehnologia sa nu fie folosita acolo unde se poate doar pentru ca nu toata lumea are acces in fiecare moment. Cat despre ochii stricati, desi pare foarte intuitiv ce spuneti, sa stiti ca nu exista un risc mai mare decat in cazul altor activitati. Toate bune.

  2. Adevărul pur și simplu. Prețul laptelui și cornului ar fi acoperit o tabletă cu sistemele licențiate, manualele digitale și o conexiune de internet limitată la câteva ore pe zi pentru fiecare elev din țară, poate ar mai fi rămas o sumă și pentru caietele de lucru printate la fiecare materie care necesită și oferite gratis pentru fiecare elev, dat fiind faptul că în țara noastră educația este ”gratuită” și accesul la ea un drept garantat de constituție. Iar privind dotarea profesorilor cu dispozitivele necesare cu sistemele de operare licentiate trebuia fi rezolvată prin asigurarea și întreținerea lor de către stat prin școli. Degeaba primesc profesorii o singură data posibilitatea de a cumpăra dispozitivele dacă după un an de folosință nu au toate aceste condiții. În privința unei platforme pentru educație și totodată a reformei educației în România, dacă statul nu depune acum efortul și deciziile corecte, pierde nu numai cursa pentru viitorul țării, dar și posibilitatea de a se alinia la linia de start.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate
Dragos Iliescu / Foto: Facebook

Psihologul Dragoș Iliescu, despre transformarea profesorilor în funcționari publici: Profesorii sunt supuși unor riscuri psihosociale masive. Dar noile generații au arme teribile pentru a lupta împotriva oricărui lucru care li se impune

“Profesorii sunt o categorie de angajați care este supusă unor riscuri psihosociale masive”, iar agresivitatea exprimată față de ei este doar cel mai vizibil risc cu care se confruntă, avertizează…
Vezi articolul

Premieră pentru cercetarea românească: Rolul școlii, al mediului de acasă și al inteligenței în dezvoltarea alfabetizării copiilor din România, studiate în două cercetări publicate în jurnale internaționale

În România, spre deosebire de alte țări, statutul socio-economic al părinților influențează în mod crucial dezvoltarea alfabetizării copiilor. Concluzia aparține primelor studii care cercetează dezvoltarea alfabetizării copiilor din țara noastră,…
Vezi articolul