Ministerul Educației nu deține date referitoare la sumele cheltuite efectiv pentru implementarea acestor strategii, potrivit raportului „Diagnoza învățământului preuniversitar”, făcut de specialiști din Ministerul Finanțelor, Banca Mondială și Ministerul Educației. Este vorba despre cele patru strategii sectoriale din Educație, strategii pe baza cărora România s-a angajat să reducă mai mulți indicatori la care stătea foarte rău, aceste strategii fiind esențiale pentru ca țara noastră să poată atrage bani din fonduri europene proin programele sectoriale din cadrul exercițiului bugetar european trecut.
Guvernul a aprobat un memorandum cu această analiză pe 8 decembrie, dar niciun oficial din Guvern sau din Ministerul Educației nu a promovat în vreun fel acest raport. El nu există pe niciun alt site guvernamental, în afară de cel al Secretariatului General al Guvernului, unde a fost publicat ca parte din agenda ședinței Executivului din acea zi.
Analiza era una obligatorie, prevăzută jalonul 201 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin care Guvernul României și-a asumat realizarea sistematică a analizelor de cheltuieli publice în Educație și includerea rezultatelor acestei analize în proiectele de buget ale ordonatorilor de credite analizați și realizarea unor evaluări ex-post independente.
În anii 2015 și 2026 Guvernul României, la propunerea Ministerului Educației, a aprobat patru strategii sectoriale care defineau obiectivele generale și direcțiile de acțiune din domeniul educației. Acestea erau:
- Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a școlii în România, aprobată prin H.G. nr.417/2015;
- Strategia educației și formării profesionale din România pentru perioada 2016 – 2020, aprobată prin H.G. nr.317/2016;
- Strategia națională de învățare pe tot parcursul vieții 2015 – 2020, aprobată prin H.G. nr.418/2015;
- Strategia națională pentru învățământ terțiar 2015 – 2020, aprobată prin H.G. nr.565/2015;
Ce prevedeau aceste strategii:
- procentul celor care părăsesc timpuriu școala să fie sub 11,3%;
- cel puțin 26,7% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani să aibă finalizate studiile terțiare (universitare);
- cel puțin 10% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani să participe la învățarea pe tot parcursul vieții;
- creșterea cu 10% a ponderii elevilor de clasa a IX-a din învățământul profesional și tehnic în raport cu numărul total de elevi din clasa a IX-a;
- reducerea cu 0,9% a ratei abandonului școlar a elevilor din învățământul profesional și tehnic;
- creșterea ratei de ocupare a tinerilor din grupa de vârstă 20-34 de ani, necuprinși în educație și formare, cu nivel de educație ISCED 3 și 4 la 63% până în 2020;
- creșterea cu 6,2% a ponderii absolvenților învățământului liceal tehnologic declarați reușiți la examenul de bacalaureat și o tendință de creștere anuală a numărului total de elevi implicați în programe de inovare și de mobilitate internațională.
Dintre toate aceste șase obiective, unul singur a fost atins și depășit, restul fiind obiective neatinse, potrivit raportului Guvernamental. Este vorba despre creșterea ratei de ocupare a tinerilor din grupa de vârstă 20-34 de ani, necuprinși în educație și formare, cu nivel de educație liceal și postliceal, obiectiv care a fost de 67,4% la termenul final, față de 63% cât era prevăzut în strategie.
Să le luăm pe rând:
Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a școlii în România ar fi trebuit să ducă în implementare la reducerea la maximum 11,3% a ratei de tineri între 18-24 de ani care au finalizat cel mult ciclul de învățământ secundar inferior (gimnaziu) și care nu sunt înscriși în nicio formă de continuare a studiilor sau formare profesională. Aceasta era, practic, ținta asumată de România în fața Comisiei Europene în ceea ce privește unul dintre indicatorii cheie ai Strategiei Europa 2020.
Ținta a fost ratată cu mult, de la 19,1% în 2015, România a ajuns la 15,6% pe acest indicator, adică o scădere cu doar 3,5 puncte procentuale a ratei PTȘ.
Concret, pe datele Institutului Național de Statistică, la 1 ianuarie 2021, din cele 1.402.079 de persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani, care locuiau în România, 218.724 de tineri nu terminaseră clasa a VIII-a. Este vorba despre echivalentul a 8.750 de clase a câte 25 de elevi sau de populația unui oraș de mărimea Galațiului, plin cu tineri care nu au nici măcar opt clase.
Raportul Guvernului consemnează o concluzie în urma căreia nu a fost anunțată nicio sancțiune sau vreun responsabil: aceea că deși costul estimat de implementare al strategiei a fost între 651 și 929 mil. euro, Ministerul Educației nu deține date referitoare la sumele cheltuite pentru implementarea acestei strategii.
Strategia educației și formării profesionale din România trebuia să abordeze în mod integrat educația și formarea profesională inițială și continuă, care să conducă la dezvoltarea unui sistem de formare profesională accesibil, atractiv, competitiv și relevant pentru cerințele pieței muncii, continuând ciclul de politici publice 2007 – 2013 în domeniul dezvoltării resurselor umane.
Obiectivul general al strategiei era dezvoltarea unui sistem de educație și formare profesională adaptat cerințelor pieței muncii și nevoilor beneficiarilor direcți. Rezultatul a fost că 3 obiective strategice din cele 4 stabilite nu s-au atins.
Pentru cele 3 obiective strategice care nu s-au atins, auditorii remarcă „o serie de
evoluții, în anul 2020, față de anul 2014“:
- creșterea cu 10% a ponderii elevilor de clasa a IX-a din învățământul profesional și tehnic în raport cu numărul total de elevi din clasa a IX-a;
- reducerea cu 0,9% a ratei abandonului școlar a elevilor din învățământul profesional și tehnic;
- creșterea cu 6,2% a ponderii absolvenților învățământului liceal tehnologic declarați reușiți la examenul de bacalaureat și o tendință de creștere anuală a numărului total de elevi implicați în programe de inovare și de mobilitate internațională.
Costul estimat al implementării strategiei pentru perioada 2016-2020 era de 1,8 mld. lei,
dar nici în acest caz „Ministerul Educației nu deține date referitoare la sumele cheltuite pentru implementarea acestei strategii”.
Strategia națională de învățare pe tot parcursul vieții prin care Guvernul își asuma, prin Ministerul Educației, creșterea participării la învățarea pe tot parcursul vieții și creșterea relevanței sistemelor de educație și formare profesională pentru piața muncii, unde ținta strategică era ca cel puțin 10% din populația adultă, cu vârste cuprinse între 25-64 ani, să participe la activități de învățare pe tot parcursul vieții față de procentul de 1,8% corespunzător anului 2013. Rezultatul a fost că indicatorul a scăzut, 7 ani mai târziu, la 1%, aproape la jumătate față de 2013.
Costul estimat de implementare al strategiei a fost de 1,0795 mld. euro. Nici în acest caz „Ministerul Educației nu deține date referitoare la sumele cheltuite pentru implementarea acestei strategii”, remarcă raportul guvernamental.
Strategia națională pentru învățământ terțiar trebuia să ducă la un procent de 26,7% persoane cu studii superioare în segmentul de vârstă 25-34 de ani, în anul 2020. Concret, să aibă impact asupra a peste 625.000 persoane, dintre care 58.000 să fie persoane absolvente de învățământ terțiar în această grupă de vârstă.
S-a întâmplat exact invers, rata aceasta de absolvire a început să scadă în rândul populației de 25-34 ani, de la 25,4% în anul 2014 la 24,9% în anul 2020.
Ce au remarcat auditorii care au analizat ce a făcut Ministerul Educației: până în anul 2020, 9% din activitățile cuprinse în Planul de implementare al Strategiei nici măcar nu au fost inițiate, iar celelalte activități au fost realizate în proporție de 50%.
Strategia a avut estimat un buget de 2,1 mld euro, dintre care 1,638 mld euro cu alocare
din bugetul de stat. Ca și până acum, la celelalte strategii, Ministerul Educației nu are nicio evidență a banilor cheltuiți sau a numărului final de beneficiari.
Bilanțul celor patru strategii ale Ministerului Educației este următorul:
Ce recomandă raportul: „inițiatorii strategiilor ori un alt organism independent ar trebui să monitorizeze gradul de implementare al obiectivelor precum și rezultatele obținute după implementare. Astfel, s-ar identifica ce nu a funcționat în modul de realizare al obiectivelor, unde au apărut obstacole, ce schimbări sunt necesare pentru a se obține rezultatele propuse în viitoarele strategii.
O astfel de monitorizare necesită o abordare coordonată și o responsabilitate privind finanțarea educației. Acest lucru ar trebui să includă o atenție deosebită pentru a se stabili dacă resursele financiare ajung la elevii cei mai vulnerabili și dacă indicatorii de rezultat folosiți reflectă obiectivul strategiei”.
Raportul complet poate fi descărcat de aici:
Redacția
Mihai Peticilă
R.P.
3 comments
Ce ne facem cu profesorul de literatura română de la profilul Socio-uman din Colegiul “Andrei Șaguna” din Brașov, liceu de elită, nu? Zilele trecute, spunea elevilor din cls. a X-a: “Nu am chef să vă predau nimic. Hai să povestim. Poate că anul viitor îmi vine cheful și …am să vă predau ceva.” Și dobitocul acela vrea salariu mai mare, nu-i așa?
Dar profesorul de istorie de la cls. a VII-a într-o școală bună din Arad, care intra în clasă și spune elevilor: Deschideți telefonul și citiți ce vă place. Astfel, când întrebi elevii ce fel de istorie studiază, ei nu au habar. Este firesc să fie total derutați și să nu aibă cunoștințe despre trecutul poporului nostru. Bine că vor veni unii să predea istoria Israelului la cls a XI-a. Ce aberație!
Excelentă analiză.
Că și în alte domenii, conducătorii noștri iubiți , din educație, mai mult sau mai puțin penali, cu dosare prescrise se lauda cu sumele imense din programe fara eficiență.
până când???
de ce nu se fac controale serioase în întreg învățământul privind eficiența cheltuirii sumelor pe proiecte?
daca vrem sa avem o economie sănătoasă și o creștere a PIB reală, nu din pix, trebuie ca organismele statului, responsabile să aducă educația la un nivel de performanta reală să o facă apolitică, de la cea mai mica verigă până sus de tot.
Altfel ne facem că pornim economia iar rezultatele vor fi catastrofale.
Am parcurs integral acest interesant si amplu Raport (de 111 pagini) elaborat de Guvern, Ministerul Finantelor si Ministerul Educatiei. De remarcat ca cele 4 strategii anuntate de Ministerul Educatiei si mentionate in Raport NU au determinat o imbunatatire a situatiei educatiei (deci au EFICACITATE nula), desi au consumat importante resurse financiare (deci EFICIENTA lor a fost si este cvasi-nula). Era de asteptat o asemenea situatie avand in vedere ineficacitatea si ineficienta evidente ale SIMULACRULUI de asigurare a calitatii educatiei introdus prin OG 75-2005 – mentinut de 18 ani si ce va fi continuat in viitor, prin noile legi ale invatamantului (capodopera juridica de 530 pag.), cu toate criticile numeroase si frecvente in articole/ comunicari stiintifice, lucrari de licenta/ masterat/ doctorat si carti – publicate in Romania si in strainatate… De remarcat ca in Raportul mentionat nu exista nicio referire la asigurarea calitatii educatiei (cu exceptia unui extras din reglementari privind vechile atributii ale ARACIP!) si, deci, nicio legatura (evidenta pentru altii) intre SIMULACRUL asigurarii calitatii educatiei si rezultatele NULE ale celor 4 strategii avute in vedere!… In plus, cunoscatorii stiu ca o mare parte din datele statistice si contra-performantele mentionate puteau fi avute in vedere si de rapoartele periodice ale Curtii de conturi a Romaniei care, insa, conform legislatiei actuale, are doar responsabilitatea evaluarii legalitatii si oportunitatii cheltuielilor (nu si a raportului cost-beneficiu al finantarilor si nici calitatea – ca satisfactie a beneficiarilor – eventualelor rezultate ale finantarilor) precum si sa formuleze recomandari a caror aplicare este insa decisa la nivelul Executivului sau al Legislativului…
La pag.96 din Raportul analizat apare o descoperire incredibila privind finantarea universitatilor : “Precizăm că suma de 5,3 mld. lei primită de instituțiile de învățământ superior nu poate fi identificată în nici unul dintre conturile anuale de execuție ale bugetului MEd întocmite pe surse de finanțare, respectiv: bugetul de stat, fonduri externe nerambursabile, sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii și bugetele instituțiilor publice finanțate parțial din venituri proprii, astfel că la sfârșitul anului nu se cunoaște ce fonduri publice rămân sub forma disponibilităților la dispoziția instituțiilor publice din învățământul universitar care se reportează în anul următor pentru destinația pentru care au fost alocate.
An de an această situație se repetă și disponibilitățile instituțiilor de învățământ
universitar sporesc fără a se ține cont ca în anii următori execuției bugetare să se aibă în vedere sumele necheltuite atunci când se stabilesc alocările bugetare pentru finanțarea învățământului universitar, iar sumele economisite prin acest mecanism să fie direcționate pentru finanțarea învățământului preuniversitar. Mediul academic, prin conducerea universităților, ar trebui să fie direct interesat și implicat de pregătirea absolvenților învăţământului preuniversitar ai cărui
absolvenți vor sta la baza selecției pentru admiterea în învățământul superior.” La fel ca si in cazul OG 75-2005 (atat de nociva – de 18 ani – prin SIMULACRUL generat si perpetuat), ignorarea (intentionata sau neintentionata) de decenii a sumelor (uneori foarte importante) ce trebuiau reportate de la un an la altul de fiecare universitate este o alte sursa de ineficacitate si ineficienta a cheltuirii fondurilor publice, o situatie ce ar fi trebuit sa preocupe Ministerul Educatiei si Curtea de conturi a Romaniei…
Avand acum anamneza si diagnosticul, cine isi va asuma prescrierea si, mai ales, aplicarea tratamentului necesar pentru insanatosirea educatiei ???… In absenta lui, totul va merge din rau in mai rau pe numeroasele CICLURI VICIOASE (generatoare de regres pentru interesul public) existente in Romania, desi exista (la altii!) si CICLURI VIRTUOASE generatoare de progres societal.