Pe scurt, despre cunoaștere și universități

Daniel David / Sursa foto: danieldavidubb.wordpress.com
Scriu acest text ca urmare a comentariilor pe care am fost invitat să le fac și a întrebărilor care mi-au fost puse în legătură cu declarațiile controversate – mai recente sau mai vechi – ale colegului profesor, teolog, preot și prodecan demisionar al Facultății de Teologie din cadrul Universității din București.

Printre altele, dânsul a abordat raportul dintre viol, plăcere și vinovăție sau relația dintre climă și pedeapsa lui Dumnezeu (vezi aici), lucruri care au legătură și cu psihologia și/sau cu teoria științei, care sunt legate și de expertiza mea academică (motiv pentru care cred că am fost consultat). Dar, dincolo de această situație specifică, într-o lume globalizată asistăm tot mai des la confuzii epistemologice. În consecință, unele clarificări teoretico-metodologice, cu implicații practice, pot ajuta actorii de bună-credință (inclusiv să nu mai greșească atât de ușor).

Simplu spus, cunoașterea se referă la informații cărora le atribuim valori de adevăr, iar această atribuire a valorilor de adevăr se face adesea prin cercetare. Dacă cercetarea este științifică, atunci vorbim despre cunoaștere științifică (în definiția largă, inclusiv abordarea filosofică); aceasta se aplică unor domenii diverse, rezultând cunoaștere artistică, socio-umană, a științelor vieții/naturii, inginerească/tehnologică, etc. (chiar teologia implică o componentă a cunoașterii științifice)

Dacă cercetarea este mai ales prin experiență de viață, atunci vorbim despre cunoaștere de simț comun. Nu este locul aici să discut relația dintre aceste două forme de cunoaștere – am discutat-o detaliat în alte lucrări publicate –, dar adesea cunoașterea de simț comun este falsă, limitată sau contextuală, cunoașterea științifică dezvoltându-se uneori ca o completare sau chiar ca o invalidare a acesteia. Uneori, însă, atribuirea valorilor de adevăr se face prin revelație accesibilă în mod direct sau prin tradiția experiențelor și gândirii religioase. Atunci vorbim despre ceea ce teologii numesc cunoaștere teologică în sensul ei principal.

Universitățile moderne sunt instituții culturale care reunesc complex cultura științifică (având ca nucleu cunoașterea științifică), cultura teologică (având ca nucleu cunoașterea teologică) și culturile vocaționale (ex. arta, practicile sportive, etc). Este foarte important, însă, ca fiecare tip de cultură să-și înțeleagă anvergura și limitele, interacționând apoi creativ unele cu altele, fără a-și pierde epistemologia și referințele.

Cu referire la cazul despre care am fost invitat să comentez, aș spune că deși dânsul este probabil un foarte bun teolog și preot, ca prodecan cred că a greșit când nu a înțeles că de pe o astfel de platformă administrativă nu se poate pronunța atât de neatent la un nivel mai global, generalizându-și prea necritic abordarea teologică asupra domeniilor care țin de cunoașterea științifică. Totuși, despre procreare să lăsăm biologia să ne spună când și cum se întâmplă, că acest mecanism nu a fost revelat. De asemenea, să lăsăm climatologii să vorbească despre climă, că nici acest mecanism nu a fost revelat ca semn al sfârșitului lumii; apoi, orice bun creștin știe din alegoria Apocalipsei cum va arăta sfârșitul lumii!

Așa cum trebuie să protejăm abordările teologice serioase și riguroase din universități de poziția dominantă de putere a abordărilor științifice – adevărul revelat nu trebuie și validat științific, oricâtă presiune ar pune știința -, trebuie însă să fim atenți și la situația inversă. A provoca știința invocând fals adevăruri revelate este în detrimentul religiei.

Spre exemplu, din discuția cu colegii de specialitate înțeleg că, teologic vorbind, Dumnezeu prin cuvântul său exprimat în Biblie se ocupă de oameni și de mântuirea lor, nu de formula apei, de legea gravitațională, de procreare sau de climă, chiar dacă acestea din urmă sunt în concepția teologică tot creația lui Dumnezeu. Și astăzi mulți oameni sunt convinși că sintagma “Crede și nu cerceta” se regăsește în Biblie – și astfel religia/biserica sunt uneori pe nedrept prezentate ca retrograde, opuse progresului -, deși aceasta este contribuția unor oameni ai bisericii prea zeloși, nu a lui Dumnezeu!

Sigur că morala/etica eventual derivate din religie pot avea un cuvânt de spus asupra științei – de pildă, asupra clonării, ingineriei genetice, etc.-, dar asta este un cu totul alt tip de dezbatere, ce face obiectul unui dialog constructiv între știință și religie, care are deja o tradiție de apreciat și care a făcut mari progrese în ultimele decenii.

În concluzie, universitățile reunesc complex cultura umanității, și așadar, într-o abordare înțeleaptă, fiecare tip de cultură trebuie să-și înțeleagă bine epistemologia pentru a interacționa apoi creativ cu celelalte, în beneficiul oamenilor și civilizației umane, fără glisări și încălecări care ne aruncă în conflicte și confuzii.

___

Despre Daniel David:

Daniel David este profesor de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiințe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), directorul Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, autor al monografiei Psihologia poporului român – profilul psihologic al românilor apărută la Polirom. A fost Vicepreşedintele Comisiei Prezidențiale pentru elaborarea şi analiza politicilor în domeniile educației şi cercetării, comisie condusă de Mircea Miclea și al cărui proiect a stat la baza legii educației 1/2011.

 

Total
28
Shares
4 comentarii
  1. Oh, cata grija ca nu cumva vreun cuvant, dar ce zic eu, silaba ori litera sa nu-l deranjeze cumva pe neispravitul ala care a lansat asa ceva de la inaltimea deloc distinsei sale necunoasteri. Mai aplicat, d-le David, mai pe romaneste, zau, ca ne prinde Apocalipsa pana alegem graul de neghina cand vine vorba de prea-fericitii care se trezesc vorbind verzi si uscate.

  2. Adesea cunoașterea de simț comun este falsă, limitată sau contextuală, zice autorul . Acelasi lucru il putem spune si despre cunosterea stiintifica . Multe din toriile stintifice considerate adevar au fost spulberate de teorii viitoare si acest lucru se intimpla zilnic .Poetul nepereche , ne spune cu atita netarmurita cunastere si intelegere :,Ce-un secol ne zice, ceilalți îl dezic, incit valabilitatea spuselor lui ramine peste veacuri . Este insa evidenta , imposibilitatea de a pune fata in fata cunosterea teologica, cu cea stiintifica , fiecare dintre ele pornesc de la premize diferite si fiecare are o alta masura temporala . Cunoasterea teologica are in prim plan , ca axioma , existenta lui Dumnezeu si a fiului omului numit Isus Christos, ce a capatat in timp puterea de a fi asimilat cu Domnul . Pe aceasta presupa existenta (acceptata fara conditii de cei care declara asta,doar o parte dintr-un intreg ) s-au construit povesti nemuritoare , poate uneori avind o baza reala , asa cum ar fi minunata poveste despre SF. Petru ,cind vrea sa paraseasca Roma in urma deciziei imparatului de a omorii crestinii si cind se intilneste cu Dumnezeu. Restul povestii este cunoscuta si are ca amintire ramasa in constiinta colectiva, cuvintele ce raman nemuritoare : QUOVADIS DOMINE?. Cunosterea stiintifica se bazeaza insa pe o acumulare in timp de cunostiine de orisice natura si care au facut posibila existenta umana ,asa cum o cunoastem noi azi . Noi toti, ar trebui sa ne aplecam si sa ne scoatem palaria (chapeau bas ) in fata putinilor semeni ai nostri , ce au facut posibil tot ceea ce ne inconjoara si care de multe ori neintelesi de societatile in care traiau si-au riscat propria existenta , pentru a ne face pe noi azi fericiti de multitudinea si frumusetea ce ne inconjoara .

  3. Faina concluzia! Numai că d-nul coleg profesor , teolog, preot și prodecan are o neînțelegere epistemologică majoră. În consecință, atît dumnealui, cît și cei care l-au promovat în funcțiile enumerate mai sus, ar avea nevoie de o sănătoasă lepădare de Satană.

  4. Vai ce talmes-balmes!
    Cred ca singura motivatie posibila pentru o astfel de scriere este de natura politica. Adica, pe Daniel David nu-l intereseaza adevarul ci pacea intre persoane. De altfel, asa ii sta bine unui psiholog practician. Cat despre adevar si epistemologie, mai bine nu mai zic nimic, ca n-as vrea sa distrug pacea interioara a D-lui David. O singura atentionare: epistemologia nu deriva din psihologie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Ancheta suedeză de presă privind postlicealele sanitare false din România – premiată de Asociația Jurnaliștilor suedezi de investigație. Tăcere totală în România, la 5 luni de la dezvăluirea practicilor postlicealelor

Ancheta despre asistentele false din România le-a adus jurnaliștilor de la Televiziunea publică din Suedia premiul cel mare al Asociației Jurnaliștilor suedezi de investigație. Premiul a fost decernat duminică, pentru…
Vezi articolul