Elevii și profesorii vor primi, pe lângă manuale, și caiete de lucru, jocuri didactice și alte materiale educaționale gratuite, iar profesorii vor avea mai multă libertate în alegerea resurselor folosite la clasă, potrivit Legii nr. 56/2026. Actul normativ a fost publicat pe 30 aprilie în Monitorul Oficial și modifică articolul 93 din Legea învățământului preuniversitar. Noile prevederi se vor aplica din anul școlar 2027–2028.
Legea extinde semnificativ tipul materialelor care trebuie asigurate gratuit de stat. Dacă până acum legislația vorbea în principal despre manuale, noua formă prevede explicit că elevii și cadrele didactice „beneficiază de manuale școlare gratuite, precum și de jocuri/jucării, caiete de lucru și alte materiale didactice”. Prevederea se aplică atât în învățământul în limba română, cât și în cel în limbile minorităților naționale, atât pentru școlile publice de stat cât și pentru cele private autorizate sau/și acreditate.
În forma inițială a legii din 2023, articolul 93 prevedea doar manuale gratuite: „Elevii și personalul didactic de predare beneficiază de manuale școlare gratuite în condițiile legii.” Noua formulare extinde obligația statului la un pachet mult mai larg de resurse educaționale. Practic, gratuitatea include acum toate materialele folosite la clasă. De regulă părinții erau cei care achiziționau caietele suplimentare.
O noutate importantă este introducerea unui alineat special pentru clasa pregătitoare- alineatul 41. Statul va trebui să asigure gratuit materiale didactice alternative, jocuri educaționale, cărți, fișe de lucru și caiete, „în format tipărit și digital”, adaptate curriculumului național.
„Ministerul Educației și Cercetării asigură, în mod gratuit, pentru elevii clasei pregătitoare din învățământul de stat, particular și confesional, materiale didactice alternative, jocuri didactice, precum și cărți educative, fișe de lucru adecvate unităților tematice studiate, caiete de lucru și alte materiale didactice conforme curriculumului național, în format tipărit și digital, în condițiile legii,” prevede noua lege.
În expunerea de motive a proiectului de lege inițiatorii arătau că această intervenție legislativă vine după ani în care prevederile privind gratuitatea educației nu au fost aplicate complet. „În practică, Ministerul Educației nu asigură manuale sau alte materiale didactice pentru acest nivel”, se arată în document. În lipsa acestora, costurile au fost transferate către părinți, ceea ce a generat inechități.
Autorii explicau acolo faptul că situația a dus la diferențe între elevi încă de la începutul școlii: „sarcina achiziționării fișelor și materialelor auxiliare este transferată informal părinților, ceea ce conduce la o situație profund inechitabilă”. Copiii din medii vulnerabile sunt cei mai afectați, pentru că nu își permit aceleași resurse educaționale.
Potrivit datelor citate în expunerea de motive, aproximativ 180.000–190.000 de elevi sunt înscriși anual în clasa pregătitoare, iar costul estimat al materialelor este de circa 100 de lei pe elev pe an. Bugetul total ar ajunge la aproximativ 19 milioane de lei anual, sumă considerată „modestă” în raport cu bugetul educației.
Legea aduce și modificări privind profesorii. Cadrele didactice vor putea utiliza la clasă, pe lângă manuale, și jocuri, caiete de lucru, materiale didactice și resurse educaționale deschise, inclusiv unele care nu sunt strict pe lista clasică de auxiliare avizate, dacă respectă prevederile legale privind utilizarea lor.
„(5) Pentru buna desfășurare a procesului educațional, în baza libertății inițiativei profesionale, personalul didactic de predare poate selecta și utiliza la clasă jocuri/jucării, caiete de lucru, materiale și auxiliare didactice, resurse educaționale deschise care sunt aprobate/avizate de Ministerul Educației și Cercetării sau pentru a căror siguranță în utilizare sunt respectate prevederile legale,” potrivit legii 56.
Până acum Alineatul 5 din Articolul 93 prevedea că: „În baza libertății inițiativei profesionale, personalul didactic de predare poate selecta și utiliza la clasă materiale și auxiliare didactice aprobate/avizate de Ministerul Educației, precum și resurse educaționale deschise, în vederea îmbunătățirii calității procesului educațional”.
Inițiatorii susțin că măsura corectează o „omisiune legislativă și administrativă” și contribuie la respectarea principiului echității în educație, reducând presiunea financiară asupra familiilor și oferind profesorilor un suport pedagogic mai coerent.
Noile prevederi se vor aplica începând cu anul școlar 2027–2028, urmând ca Ministerul Educației să stabilească în perioada următoare metodologia și tipurile de materiale care vor fi distribuite.

5 comments
„ Cadrele didactice vor putea utiliza la clasă, pe lângă manuale, și jocuri, caiete de lucru, materiale didactice și resurse educaționale deschise”
E frumos să vrei tot felul de materiale ca în școlile străine, dar fără să petreci același nr de ore la clasă cu elevii, ca în străinătate!
Eu vreau să aflu care va fi momentul în care Cadrele didactice vor duce în spate ghiozdanele elevilor.
Ministerul Educației va acoperi ședințele de fizioterapie pe care copiii noștri trebuie să le facă, după ce pretențiile profesorilor le-a rupt spatele, la propriu?
Povești de precampanie electorală.
Sau vesnica amânare a beneficiilor sau
Va fi o listă cu furnizori agreată la partid si vizată la Minister…
Super inițiativă! Ministerul, în infinita lui înțelepciune, vrea să ne asigure auxiliare, jocuri și materiale didactice gratuite pentru elevi. Între timp, la liceele tehnologice nu avem nici măcar manuale la disciplinele de specialitate. Niciun leu pentru manuale clasice, multe nici nu există pe piață, dar hai să dăm bani pe joculețe și auxiliare colorate.
Profesorii oricum își fac singuri research pe net, își scriu singuri materiale și predau din pix, dar bine că elevii vor avea cuburi și fișe vesele. Priorități, domnilor. Priorități.
Când o să rezolvați problema manualelor de bază, să ne anunțați. Până atunci, mulțumim frumos pentru generozitatea cu jocurile.
Rămâne de văzut si de unde va asigura statul banii pentru acele auxiliare. Avand in vedere faptul ca pana acum acele jocuri, jucarii, auxiliare tot existau la clasa, este prima măsură pe care o vad care pare sa accepte ca învățământul nu este inca gratuit in România. Vedem daca va fi din 2027. Pana atunci, mai exista familii in care degeaba părinții le aduc aminte zilnic copiilor ca trebuie sa învețe, daca nu au materiale.
Vă spun eu, ca să nu vă mai îmbătați cu apă rece. Statul NU le va asigura elevilor și profesorilor NIMIC.
Există legi (și nu aprobate prin OUG-uri) care nu numai că nu sunt respectate în forma și litera lor, dar sunt încălcate cu bună știință și nonșalanță de minunații diriguitori fără ca cineva să răspundă, dvs. chiar credeți că minciuna despre care se face vorbire mai sus chiar se va întâmpla?
E timpul să vă treziți la realitate. Statul chiar ne vrea proști pe toți și în special pe cei care sunt acum în școală.