Astăzi vor fi publicate posturile finale pentru Titularizare 2026 / Evaluarea psihiatrică este obligatorie pentru toți cei care vor să lucreze în școli

0 vizualizări
Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com
Posturile finale pentru concursul național de Titularizare 2026 vor fi publicate marți, 5 mai, de către Ministerul Educației, potrivit calendarului oficial. Profesorii sau viitoarele cadre didactice se pot înscrie la concursul național de Titularizare 2026 în perioada 6-18 mai.

Toți cei care vor să intre în Învățământ (profesori, personal didactic auxiliar și personal administrativ) vor fi evaluați psihiatric, potrivit unui ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății, document publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 55/3.335/2026. Regula se aplică și pentru funcțiile de conducere din școli și grădinițe.

Proiectul de ordonanță de urgență prin care Ministerul Educației și Cercetării propune deblocarea concursului de Titularizare de anul acesta a fost adoptat în ședința Executivului de joi, 16 aprilie. Amintim că aceste concursuri au fost blocate prin Legea 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, în iulie 2025.

Ce este Titularizarea
  • Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.
  • Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.
Actele necesare pentru înscrierea la Titularizare 2026:

1) fişa de înscriere la concurs, asumată prin semnătură (dacă este cazul);

2) copie de pe fila din buletinul de identitate sau cartea de identitate cu numele, prenumele şi domiciliul sau cartea de identitate electronică însoțită de certificatul de atestare a domiciliului;

3) copii de pe certificatele de naștere şi căsătorie (pentru solicitanţii care şi-au schimbat numele) sau de pe alte acte doveditoare privind schimbarea numelui (dacă este cazul);

4) copii de pe actele de studii, foile matricole şi certificatele de calificare (ultimele pentru absolvenţii liceului pedagogic/ învăţământului postliceal), certificatele/ adeverinţele de absolvire a modulului psihopedagogic (dacă absolvirea acestuia nu reiese din foaia matricolă);

5) absolvenţii promoţiei 2026 vor prezenta copia adeverinţei de la instituţia de învăţământ superior/ postliceal/ mediu din care să rezulte că au susţinut examenul de licenţă/ absolvire/ bacalaureat, media de absolvire a facultăţii/şcolii postliceale/ liceului pedagogic, specializarea dobândită, media anilor de studii şi faptul că pe parcursul efectuării studiilor s-a frecventat şi promovat modulul psihopedagogic aferent specializării. La data depunerii dosarului de înscriere, absolvenţii promoţiei 2026 prezintă o adeverință eliberată de instituția de învățământ superior/postliceal/liceal, din care să rezulte că se află în ultimul an de studiu în care să se precizeze specializarea, precum și faptul că sunt înscriși în ultimul an al programului de formare psihopedagogică;

6) copii de pe certificatele de obţinere a gradelor didactice;

7) copie de pe actul de titularizare/ repartizare pe perioada viabilității postului în învăţământul preuniversitar (dacă este cazul);

8) copie a acordului Ministerului Educației și Cercetării, a deciziei inspectoratului şcolar sau a întreprinderii de întrerupere a activităţii (dacă este cazul);

9) adeverinţa din care să rezulte vechimea efectivă la catedră (inclusiv perioada rezervării catedrei) (dacă este cazul);

10) copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor sau copie de pe carnetul de muncă dacă a mai fost angajat(ă) anterior anului 2011 și ulterior nu a mai avut calitatea de angajat(ă) (dacă este cazul);

11) copii ale avizelor şi atestatelor necesare ocupării postului didactic/ catedrei, inclusiv avizul unității de învăţământ particular (dacă este cazul);

12) avizul/ adeverinţa medical(ă), emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să rezulte că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ;

13) declaraţie pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, că nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii, contra libertăţii persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărţuire, trafic de minori, proxenetism, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, luare şi dare de mită, trafic de influenţă, fals şi uz de fals, furt calificat;

14) adeverință eliberată de unitatea de învăţământ la care sunt angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 6 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului școlar în curs;

15) cazier judiciar, din care reiese faptul că nu am antecedente penale pentru infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii, contra libertăţii persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărţuire, trafic de minori, proxenetism, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, luare şi dare de mită, trafic de influenţă, fals şi uz de fals, furt calificat;

16) certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală din care reiese faptul că nu sunt înscris în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, în original; (În cazuri excepționale, dacă un candidat/ cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/ validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învățământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă.)

17) numai pentru titulari/angajați pe perioada viabilității postului/încadrați în creșe adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte situaţia postului (structura pe ore şi discipline a catedrei, viabilitatea postului/ catedrei, nivelul de învăţământ şi regimul de mediu) şi copii ale deciziilor de detaşare din perioada 01.09.2016 – 31.08.2026 (dacă este cazul);

18) Declaraţie privind postul didactic de predare/catedra ocupat(ă) în etapele anterioare ale mobilităţii personalului didactic

Candidații care au depus dosare de înscriere la concursul național în ultimii 3 ani depun/transmit pentru înscrierea la concursul național, sesiunea 2026, la centrul de înscriere, cererea-tip însoțită obligatoriu de documentele solicitate de inspectoratul şcolar la care se solicită înscrierea.

Calendarul concursului național de Titularizare 2026 poate fi consultat aici

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount

Citește și:
Fișa de înscriere la Titularizare 2026 – descarcă modelul. Ce documente au de pregătit profesorii care participă la concursul național
ULTIMA ORĂ Concursul de Titularizare 2026, posturile de asistent universitar și concursurile de promovare în universități au fost deblocate azi de Guvern, același Guvern care le-a blocat acum 10 luni
Cum obții certificatul medical pentru Titularizare 2026: acte necesare, etape și condiții pentru profesori / Modele pentru certificat, aviz, trimitere și baremul medical
Înscriere Titularizare 2026. Avizul medical trebuie să fie eliberat de medicul de medicina muncii, din care să rezulte că sunt apți candidații pentru a preda în învățământ, potrivit ISJ Argeș
Actele necesare pentru înscrierea la Titularizare 2026 / Din acest an, evaluarea psihiatrică este obligatorie pentru toți cei care vor să lucreze în școli


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Radu Gologan / Foto: Digitaliada

Etapa locală a Olimpiadei Naționale de Matematică are loc online, în luna februarie 2022. “Părinții să nu-și închipuie că olimpiada este totul și ea decide copiii care sunt inteligenți și care nu“ – interviu cu profesorul Radu Gologan

Etapa locală a Olimpiadei Naționale Gazeta Matematică are loc online, în luna februarie 2022, potrivit unui anunț al Societății de Științe Matematice din România. Profesorul Radu Gologan a spus, pentru…
Vezi articolul

Propunerea de 2,1% din PIB pentru Educație, în proiectul de buget pe 2023 nu are nicio legătură cu prioritățile programului România Educată, spune Alianța organizațiilor studențești, care amenință cu proteste „față de nepăsarea clasei politice”

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că, dacă proiectul de Lege a Bugetului de Stat pe 2023 va fi trimis în Parlament în varianta ce prevede o…
Vezi articolul

Profesorii pensionari care predau nu ocupă locului niciunui tânăr, spune liderul sindical Marius Nistor: Ei vin la acele discipline unde nu avem resursă umană, mai ales pe partea de științe

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că profesorii pensionari care sunt acum la catedră „nu ocupă locul niciunui tânăr”. Acesta a afirmat că „ei vin…
Vezi articolul

Nu vom avea profesori de bună calitate dacă pe lângă masteratele didactice și formarea inițială nu „umblăm” la sistemul de carieră și grade didactice, avertizează Lucian Ciolan, prorector al Universității din București

Lucian Ciolan, prorector al Universității București, subliniază că trebuie făcute modificări și la modul de dezvoltare în carieră a profesorilor în paralel cu masterul didactic pentru formarea inițială: „Dacă noi…
Vezi articolul