Reforma bacalaureatului în Franța a început cu elevii din clasa a X-a. Ministrul le recomandă trei aplicații

2.257 de vizualizări
Foto: education.gouv.fr
Ministerul Educației din Franța a început reforma examenului de bacalaureat până în anul 2021. Recent ministrul Educației a explicat pentru elevi rolul câtorva aplicații puse la punct de specialiștii francezi. Cu ajutorul acestora tinerii, familiile lor, dar și profesorii și consilierii școlari ar putea face mai ușor alegerea domeniilor pentru viitoarele examene și pentru o viitoare carieră. Anunțul vine în contextul schimbărilor din organizarea examenului de la finalul liceului: simplificarea prin reducerea numărului de probe și o pregătire mai bună a elevilor pentru facultate.

Potrivit noii reforme, 40% din nota finală de la bacalaureat va fi obținută de elevi în urma unei evaluări continue, în timp de 60% din nota finală va veni din 5 examene: un examen de limba și literatura franceză susținut în clasa a XI-a – numită Première și restul probelor în clasa a XII-a – numită Terminale.

La începutul clasei Première, cele trei rute liceale de educație generală din Franța (științifică, economică și științe sociale, literatură) vor fi înlocuite de un trunchi comun de șapte subiecte. Pe lângă aceste subiecte, fiecare elev va trebui să-și aleagă trei domenii suplimentare, cele mai importante (specializări), din care trebui să rămână cu două în Terminale.

Reforma aceasta va fi pusă în aplicare treptat până în 2021. Pentru început, primele schimbări apar pentru elevii din clasele a X-a (Seconde). Printre aceste schimbări se numără o nouă programă, chiar un nou orar și două noi materii: științe economice și sociale și tehnologie și științe digitale.

Ministrul Educației a promovat pentru elevii care abia au intrat la liceu trei aplicații. Aceștia vor fi primii care vor susține noul Bac din 2021, așa că această primă aplicație ajută, spune ministrul, pentru că “mai sunt cinci luni până când trebuie să se hotărască din ce domenii vor fi examenele date la bacalaureat“. O altă aplicație poate fi folosită pentru a înțelege mai bine reforma în derulare a examenului de bacalaureat, iar o a treia aplicație pentru a combina domeniile de interes din liceu cu programele de studii de la facultate și cu proiecțiile pentru viitor de pe piața muncii. “Reflectați la viitorul vostru“, îndeamnă ministrul.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației, temă pentru Evaluarea Națională de clasa a VIII-a, după simulare: „Calibrarea variantelor de subiecte să fie îmbunătățită”, astfel încât să crească relevanța acestei evaluări naționale / Sorin Ion, după simularea la Matematică: Subiectele sunt „așa cum trebuie să fie niște subiecte la un examen național”

Ministerul Educației spune după analiza rezultatelor de la simularea Evaluării Naționale: „Calibrarea variantelor de subiecte să fie îmbunătățită, astfel încât să crească relevanța acestei evaluări naționale”, potrivit unui comunicat de…
Vezi articolul

VIDEO Valeriu Gheorghiță: În România 5% dintre copiii cu vârstă cuprinsă între 12-15 ani sunt vaccinați. Această rată este de circa 8 ori mai mică față de ceea ce se întâmplă în vestul Europei

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID din România, a declarat că procentul copiilor vaccinați din România cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani este de 5%, iar „această…
Vezi articolul

BAC 2024 începe în Franța pentru 730.000 de tineri. Premierul Attal, către liceeni: Vreau să vă spun că este normal să vă stresați. Eu, premierul, am fost paralizat de emoții. Dați tot ce aveți mai bun, noi suntem alături de voi!

Aproape 730.000 de tineri încep Bacalaureatul marți, 18 iunie, în Franța, potrivit France3Regions, care a prezentat câteva din datele-cheie ale acestei sesiuni de examene de final de liceu. Fii parte…
Vezi articolul

Rezultate alegeri 2024. Peste 80% din bucureșteni sunt de acord cu un program de prevenire a consumului de droguri în școli – exit-poll după închiderea urnelor, la referendumul primarului Nicușor Dan

Bucureștenii au votat în majoritate pentru finanțarea și implementarea unui program de prevenire a consumului de droguri în școli, potrivit primelor estimări ale exit-pollului CURS, realizat la închiderea urnelor pentru…
Vezi articolul

OFICIAL Procedura de comasare a școlilor cu mai puțin de 500 de elevi a fost publicată / Personalul didactic, didactic auxiliar și administrativ va fi transferat la unitățile școlare absorbante sau nou-înființate, elevii vor fi automat transferați, împreună cu activele și arhiva

Ordinul ministrului educației nr. 5197/06.08.2025 pentru aprobarea Procedurii privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat și constituirea formațiunilor de studiu, în anul școlar 2025-2026 a fost publicat în Monitorul…
Vezi articolul