Regulile Olimpiadei Naționale Gazeta Matematică: Primele etape – online. Etapa finală – cu prezență fizică, în centrele universitare, în aprilie

6.737 de vizualizări
Foto: © Xalanx | Dreamstime.com
Primele etape ale Olimpiadei Naționale Gazeta Matematică 2020-2021 urmează să se desfășoare online, urmând ca faza finală, națională, să se desfășoare cu prezența fizică a elevilor, în centrele universitare, potrivit regulamentului anunțat de organizatori.

Regulile Olimpiadei, care pot fi modificate oricând, “dar în timp util”, în funcție de regulile impuse de evoluția pandemiei, prevăd:

Etapa I, la nivel de unitate de învățământ – să se desfășoare online, pe baza unor teste grilă cu răspuns unic, prin platforme de conferințe (Zoom, Meet etc.). Elevii să fie obligați să țină camera deschisă și să predea răspunsurile scanate în maxim 15 minute după examen. Data – 27 februarie.

Etapa a II-a, locală – tot online, pe platforma Națională a Olimpiadei. Se va baza tot pe teste grilă cu diverse permutări ale problemelor și variantelor de răspuns, generate aleatoriu pentru fiecare elev. Rezultatele se vor încărca automat. Data – 20 martie 2021.

Etapa a III-a, națională – doar pentru elevii din clasele VII-XII (Ceilalți vor fi premiați în funcție de rezultatele la etapa a II-a). Se va desfășura cu participare fizică efectivă în centrele universitare, la mijlocul lunii aprilie, în funcție de situația medicală din țară. Vor fi 4 probleme, după formatul obișnuit al olimpiadelor naționale.

Regulamentul complet, așa cum a fost anunțat pe Facebook:

Citește și:
Lotul olimpic național de matematică va fi selectat în cadrul Olimpiadei “Gazeta Matematică”, cu primele etape în februarie – anunță Societatea de Științe Matematice, după ce Ministerul a suspendat competițiile școlare

Photo 85723932 © XalanxDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aș începe reforma Educației de la sistemul de evaluare. Evaluarea are efect de backwash: ce nu se evaluează, nu se învață, iar ce se evaluează, se învață, spune Șerban Iosifescu / Evaluarea are potențial de a influența ce se întâmplă în curriculum și în pregătirea profesorului

Evaluarea în domeniul educației ar trebui să fie independentă, a declarat Șerban Iosifescu, expert în educație și fost președinte al Agenției Române de Asigurare a calității în școli (ARACIP), în…
Vezi articolul

BREAKING „Angajații din educație intră în grevă generală!” – Cele trei mari sindicate din învățământ anunță, în mod extraordinar, conferință de presă comună despre declanșarea grevei și implicațiile ei

„Angajații din educație intră în grevă generală!” este titlul unui comunicat al celor trei mari sindicate din învățământ, prin care acestea anunță, luni, o conferință de presă comună. În cadrul…
Vezi articolul

La granița dintre realitate și filtre / Psiholog: Lucrurile ar putea fi îmbunătățite prin educație, prin dezvoltarea gândirii critice, utilizarea unor surse științifice, verificarea informațiilor și, foarte important, prin relaționare reală

Mulți copii care folosesc rețelele de socializare sunt la curent cu unele pericole: știu să ignore necunoscuții, să nu dea click pe link-urile care pot ascunde un virus și să…
Vezi articolul