Repartizare la liceu 2023. Rezultatele admiterii pentru elevii înscriși în a doua etapă vor fi afișate pe 10-11 august, de fiecare inspectorat școlar

10.682 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro – Ștefan Lefter
Listele cu repartizările elevilor candidați la etapa a II-a de admitere la liceu vor fi afișate joi, 10 august sau vineri, 11 august, potrivit calendarului oficial. Miercuri, 9 august, este ultima zi de înscriere la această etapă în care sunt vizați elevii care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, candidații care au fost respinși la licee, dar și cei care nu au susținut Evaluarea Națională 2023.

Repartizarea candidaților din etapa a doua se face de către o comisie de admitere județeană/a municipiului București și conform unei proceduri stabilite de către această comisie.

Edupedu.ro a scris că au rămas nerepartizați 1.619 elevi, din care patru au medii peste 9. În zilele de 3 și 4 august au fost comunicate rezultatele elevilor la probele de aptitudini și de limbi moderne, pentru admiterea la liceu 2023, etapa a II-a.

Pe 14 – 16 august 2023 are loc „depunerea dosarelor de înscriere a candidaților care au primit rezoluţie favorabilă la unitățile de învăţământ la care au fost repartizați”.

Peste 600 de locuri au rămas libere la licee teoretice și tehnologice în București, după ce s-a încheiat prima etapă a repartizării computerizate. Au rămas 440 de elevi nerepartizați în Capitală, potrivit Ministerului Educației.

Lista cu locurile libere pentru a doua etapă de admitere la liceu 2023, publicată de mai multe Inspectorate Școlare Județene, poate fi consultată aici.

Calendar etapa a II-a de admitere la liceu 2023:

7 – 9 august 2023: Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă.

Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională.

Notă: Candidații pe locurile speciale pentru rromi și candidații pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă își păstrează prioritatea pe locurile destinate acestora care au rămas libere după soluționarea situațiilor speciale.

10 – 11 august 2023: Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 5 iulie 2023.

11 august 2023: Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată

14 – 16 august 2023: Depunerea dosarelor de înscriere a candidaților care au primit rezoluţie favorabilă la unitățile de învăţământ la care au fost repartizați”.

Citește și:
Admitere la liceu 2023, etapa a II-a. Ultima zi de trimitere a cererilor de înscriere la repartizarea județeană pentru elevii fără Evaluare Națională sau neadmiși în prima fază este miercuri, 9 august
Cererile pentru a doua etapă de admitere la liceu 2023 se depun în perioada 7-9 august / După prima etapă au rămas nerepartizați peste 1.600 de candidați
Ultima zi de comunicare a rezultatelor la probele de aptitudini și de limbi moderne – etapa a II-a de admitere la liceu 2023
Calendar etapa a II-a de admitere la liceu 2023: Cererile de înscriere se depun în perioada 7 – 9 august / Lista cu documentele necesare
LISTA cu locurile libere pentru a doua etapă de admitere la liceu 2023, publicată de mai multe Inspectorate Școlare Județene
Lista cu peste 600 de locuri rămase libere la licee din București, pentru a doua etapă a repartizării, publicată de Inspectoratul Școlar / Câte un loc liber la Colegiile Naționale “Sfântul Sava”, “Matei Basarab” sau la Liceul “Ion Neculce” și 4 locuri la Colegiul Național “I.L Caragiale”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de Fundația Orange

Teste de antrenament pentru Evaluarea Națională 2025, disponibile gratuit pe Platforma Digitaliada. Profesorul Alin Danciu: Când un elev nu știe să răspundă la o întrebare, poate trece la următoarea, ca la examen

Profesorii și elevii au acces gratuit la teste de antrenament la Matematică și Limba și literatura română pentru Evaluarea Națională 2025 și lecții digitale interactive, pe Platforma Digitaliada. „Dacă un…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Clasamentul QS internațional al universităților, după domenii de studiu: România are prezență zero la specializări ca Educația, Dreptul, Administrația sau Științele Politice

Universitățile românești lipsesc cu desăvârșire din cele mai multe capitole, în clasamentul internațional QS al instituțiilor de învățământ superior, după domenii și specializări de studiu, dat publicității miercuri noapte. Clasamentul…
Vezi articolul

Educația are nevoie mai ales de investiții pe termen lung și măsuri pentru starea de bine a profesorilor și elevilor, nu doar de recuperarea învățării, ca măsuri de redresare post Covid-19 – experți britanici

În Marea Britanie, experți în educație au analizat timp de cinci luni, anul acesta, problemele resimțite efectiv de părinți, profesori, directori de școli din învățământul primar în pandemia Covid-19. Și…
Vezi articolul

EXCLUSIV Din toamnă, toate școlile vor folosi catalogul electronic din SIIIR, cumpărat de minister în 2014, perfect funcțional, niciodată folosit până acum. Ministrul Educației, Daniel David: „Îl văd ca demers de bază obligatoriu”

Ministerul Educației și Cercetări va impune tuturor școlilor, din anul școlar 2025-2026, utilizarea catalogului electronic dezvoltat în cadrul platformei SIIIR, anunță ministrul Daniel David, într-un răspuns transmis Edupedu.ro. Este pentru…
Vezi articolul

Dificultăți la restaurarea mesajelor de la Revoluție, de pe clădirea Universității din București. Societatea civilă și Ordinul Arhitecților cer rectorului Marian Preda acces la planurile de conservare a Palatului UB

Clădirea Universității din București, simbol al primelor zile de luptă pentru libertate din 1989 din perioada baricadelor, poartă în zidurile sale urme ale Revoluției. Pe fațadele universității, sub straturile de…
Vezi articolul