Testarea elevilor să fie făcută în școli, nu acasă, ar fi fost o măsură agreată și de ministrul Sănătății, susțin reprezentanții elevilor, după o întâlnire cu Rafila. CNE a mai cerut și descentralizarea deciziei la nivelul școlilor pentru trecerea în online

2.473 de vizualizări
Foto: CNE
Conducerea Consiliului Național al Elevilor (CNE) a avut o întrevedere marți cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în care au discutat, printre altele, și introducerea unor noi modalități de calcul a incidenței în cazul închiderii cursurilor cu prezență fizică. „Am agreat să trimitem Ministerului Sănătății pentru feedback o matrice de calcul a riscului epidemiologic prin care am propus implementarea unor parametrii suplimentari pentru deciziile de suspendare a cursurilor cu prezență fizică”, a declarat președintele interimar al CNE, Robert Avram, pentru Edupedu.ro. Practic, este vorba de „rata de acoperire vaccinală la nivelul sistemului de învățământ, numărul de infectări, numărul de elevi care sunt infectați, numărul de elevi care folosesc transportul în comun, rata de incidență de la nivel local”, a explicat Avram.

De asemenea, atât CNE cât și Rafila susțin ca testarea rapidă să fie făcută în incinta unităților de învățământ, nu acasă, fiindcă acum nu există un control asupra procedurii de testare.

„Am discutat despre implementarea unor măsuri în contextul pandemic care să asigure un minimum de siguranță sanitară. Chiar dacă numărul de cazuri a intrat pe un trend descendent, până acum nu foarte mult timp, elevii se infectau într-un număr foarte mare și în ritm accelerat. Elevii, părinții și profesorii erau terifiați, am primit foarte multe semnale din partea lor în speța asta. Am vorbit și despre testarea în unitățile de învățământ. Ministerul Sănătății a susținut necesitatea introducerii testării în unitățile de învățământ astfel încât să fie un control asupra modului în care sunt administrate testele, fiindcă la domiciliu nu ai un control asupra procedurii de testare”, a declarat Robert Avram.

Întrebat dacă s-au discutat măsuri de relaxare, Avram a răspuns că „momentan nu am vorbit despre măsuri de relaxare, însă am agreat faptul că, începând din această perioadă, vom lucra într-un soi de grup operativ informal cu Ministerul Sănătății pentru a derula campanii de informare în unitățile de învățământ care să atingă mai multe aspecte printre care necesitatea respectării măsurilor sanitare (vorbim de purtarea măștii), conștientizarea importanței vaccinării și a testării în rândul elevilor și părinților, aspecte care țin de sănătate în general, cum ar fi implementarea în curriculum a educației pentru sănătate și a elementelor care țin de comportamente sănătoase”.

Întrebat dacă se va continua testarea în școli, reprezentantul elevilor a răspuns că „Ministerul Sănătății a spus că susține testarea chiar și în unitatea de învățământ așa cum o susținem și noi, de altfel”.

„Am agreat să trimitem Ministerului Sănătății pentru feedback o matrice de calcul a riscului epidemiologic prin care am propus implementarea unor parametrii suplimentari pentru deciziile de suspendare a cursurilor cu prezență fizică. Am agreat ca, în cazul în care vom fi din nou martorii unor creșteri a numărului de cazuri și a creării unor focare la nivel local, se va merge pe descentralizare, în cazul în care experții în epidemiologie vor considera relevanți parametrii pe care i-am propus noi. E vorba aici de rata de acoperire vaccinală la nivelul sistemului de învățământ, numărul de infectări, numărul de elevi care sunt infectați, numărul de elevi care folosesc transportul în comun, rata de incidență de la nivel local, practic mai mulți parametri interdependenți care influențează în mod direct situația de la nivelul sistemului și de la nivel local”, a declarat președintele CNE.

Întrebat ce a spus Rafila despre acești parametri, Avram a răspuns că „va lua în considerare și în cazul în care experții epidemiologici vor considera relevante propunerile noastre, ele vor fi incluse. Noi vom milita în continuare pentru a suplimenta modul în care decizia suspendării cursurilor cu prezență fizică este luată astfel încât să se aplece mult mai mult asupra contextului local, pentru că am văzut că acolo lucrurile sunt foarte diferite de la o localitate la alta. Implicit, măsurile singulare, fie că vorbim aici de suspendare a cursurilor pe județ în funcție de rata de incidență sau de numărul de paturi, aduc mai multe dezavantaje decât avantaje”.

Citește și:
UPDATE Școlile pot intra în sistem online din motive de infrastructură sau resurse, iar pentru clasele care sunt încă online regulile se schimbă de luni / Cîmpeanu: Deciziile urmează să fie actualizate de către DSP conform noilor reguli

2 comentarii
  1. Am facut 8 teste de saliva,toate negative. La testul antigen facut intr-o farmacie am fost pozitiv. Testele au fost facute cu respectarea tuturor instructiunilor si recomandarilor. Explicatia?

  2. Ma beep pe testele voastre. Scoateti de tot acest tip de testare si introduceti trst gratuit bilunar la medic de familie sau orice farmacie gratuit(antigen macar) si ma declar multumit ca platesc CASS. In felul acesta ar beneficia si profesorul de 2 ori pe luna gratuit, nu doar elevul. Cine are urechi sa auda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You May Also Like

Copiii și familiile din diasporă, care se află în situații dificile, vor putea apela un număr de telefon unic pe care îl dezvoltă Ministerul Familiei cu STS. Firea: Avem o avalanșă de cazuri semnalate din toată Europa, după apariția situației din Danemarca

Ministerul Familiei și Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) lucrează la dezvoltarea unui număr unic la care să poată suna din afara ţării copiii şi familiile aflate în situaţii dificile, a…
Vezi articolul

Pichetare a Ministerului Educației, anunțată pentru miercuri de Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”: Profesorii sunt obligați să lucreze și cu 38 de elevi la clasă, contabilii trebuie să transmită situațiile noaptea, plus mii de hârtii inutile

Aproximativ 100 de membri ai Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ vor picheta miercuri, 27 februarie, începând cu ora 11:00, sediul Ministerului Educației, iar “sindicatele afiliate din mai multe regiuni…
Vezi articolul

Consiliile de administrație ale școlilor vor putea propune ca orele să se desfășoare online, potrivit ultimelor modificări legislative aprobate de Guvern. Ministerul Educației va putea modifica prin ordin de ministru numărul orelor/disciplină pentru învățământul online

„În învățământul preuniversitar, în funcție de evoluția situației epidemiologice, Consiliul de administrație al școlii poate propune, în urma consultării Asociației de părinți, ca desfășurarea activității didactice care presupune prezența fizică…
Vezi articolul