Reprezentanții Ministerului Educației au transmis sindicatelor profesorilor că aplicația de salarizare a personalului din Învățământ „a permis și permite și la momentul actual plata” sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, potrivit unei informări a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). De remarcat este faptul că, luna trecută, Tribunalul Hunedoara a decis că Ministerul Educației este obligat de instanță să actualizeze aplicația de salarizare a angajaților din Învățământ, pentru calcularea sporului de condiții vătămătoare de 15%.
„În ședința Comisiei de dialog social de la nivelul Ministerului Educației din data de 20 martie 2024, la solicitarea președintelui FSLI, reprezentanții M.E. au comunicat faptul că aplicația EduSal a permis și permite și la momentul actual plata acestor drepturi, cu condiția specificării, în aplicație, a sentinței judecătorești prin care s-a dispus plata acestora. În cursul lunii viitoare, se va emite un ordin, prin care se va stabili, pentru viitor, modul de aplicare a acestor sentințe”, potrivit FSLI.
Conform sursei citate, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a solicitat să fie creată, în EduSal, o funcție care să permită școlilor să indice titlul executoriu în baza căruia sunt acordate drepturile salariale, perioada pentru care instanța a dispus plata acestor drepturi și care să permită calculul și plata acestor drepturi:
„Prin adresa nr. 83/07.03.2024, FSLI a solicitat Ministerului Educației să dispună luarea măsurilor necesare pentru a se asigura punerea în executare a hotărârilor judecătorești având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate reprezentând sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă.
FSLI a atras atenția asupra faptului că aplicația EduSal nu permite calculul și plata sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă dispusă prin hotărâri judecătorești definitive.
Federația a solicitat ca, în EduSal, să fie creată o funcție care să permită unităților de învățământ să indice titlul executoriu în baza căruia sunt acordate drepturile salariale, perioada pentru care instanța a dispus plata acestor drepturi și care să permită calculul și plata acestor drepturi”, după cum se arată în informarea FSLI.
Ce stabilește Legea salarizării nr. 153/2017
Articolul 13 – „(1) În raport cu condițiile de muncă în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din Regulamentul prevăzut la art. 23 din prezenta lege, elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
(3) Personalul didactic care desfășoară activitate de predare – învățare – evaluare în sistemul penitenciar primește un spor de până la 15% din salariul de bază.”
Amintim că noul contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector – Învățământ 2023 a intrat în vigoare de pe data de 5 iulie, potrivit documentului semnat de liderii sindicali din Educație și ministra Ligia Deca. Iată ce prevede documentul:
Articolul 28 – „(12) Angajaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap, tinerii sub vârsta de 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de 6 zile lucrătoare, în condiţiile legii.”
12 comments
Nu-i mai schimbă nimeni și nimic pe acești mincinosi?
la paznici e jaf ,nu tu plata la orele suplimentare care în unele luni e de 80 de ore peste ce trebuie nu tu sâmbete, duminici ,revelioane ,Crăciunului petrecute la post fără nici o plată compensatorie și tot așa.
dar cei nedidactic de ce nu au dreptul la decontare transport?
mda. care și unde sunt acele condiții vătămătoare? tot secretariatul, contabilitatea?
Vatamare neuropsihica,lucrând zilnic cu peste 100 de elevi (toți educati “excelent” de dvs si de alti părinți ).
Ce sporuri au secretarii si contabilii? 0bserv ca “tocmai” de ei nu au loc unii! sporuri……..0 lei………ca sa stiti. si sa nu mai vorbiti. …
Asta si altele de acest gen, si chiar mai grave, au loc din cauza lipsei de unitate a cadrelor didactice (datorată in mare parte lașității unora din acestia ,precum si supunerii oarbe a altora in fața abuzurilor si a absurdităților).
Sunt de acord cu dvs. Și dacă facem sesizări, suntem numiți reclamangii.
Pe unele cadre didactice nu poți să le atingi cu o floare că imediat se aricesc când le sesizez o problema.
Adica profesorii sunt furati de 7 ani.
Păi Deca e mitomana.
Poate au luat de la ea angajații MEN același melic.
De parca ne mai mira ceva. Suntem mintiti de-o vesnicie pe toate planurile.
Problema este ca vor primi cei din minister sporul iar ceilalti nu vor primi nimic!