Restricțiile de vârstă pentru accesul copiilor la social media sunt analizate sau adoptate în peste jumătate dintre țările membre OCDE, organizație la care România dorește să adere / România e parte din grupul minoritar care nu dezbate această problemă la nivel oficial

110 vizualizări
Foto: © Michele Ursi | Dreamstime.com
Restricțiile de vârstă pentru accesul minorilor la social media sunt aplicate, pe cale să fie adoptate sau în analiză în 25 dintre țările membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) sau aflate în proces de aderare la aceasta, potrivit unei analize publicate săptămâna aceasta pe blogul OCDE. Mai bine de jumătate dintre cele 46 de țări membre și partenere abordează, astfel, problema accesului copiilor la rețele sociale, iar România, țară aflată în proces de aderare, nu se numără printre ele. 

Potrivit sursei citate, în 2023 o singură țară membră avea în vedere restricții de vârstă pentru accesul la social media. Doi ani mai târziu, numărul a crescut la 12, dintre care un stat – Australia – a pus în aplicare asemenea măsuri. După alte 4 luni, totalul a ajuns, acum, la 25.

Analiza notează că, potrivit evaluărilor OCDE, social media oferă și copiilor oportunități de a intra în legătură unul cu altul și de a-și exprima creativitatea, dar în același timp prezintă numeroase pericole și riscuri asociate utilizării problematice a rețelelor sociale, care nu au fost concepute ținând cont de siguranța sau starea de bine a copiilor.

Sursa: Blog OCDE

Iar organizația notează că cele mai multe sisteme au în vedere praguri de vârstă pentru accesul la rețele sociale în jurul unui minim de 15 sau 16 ani, în timp ce câteva sisteme – inclusiv Austria, Canada, Thailanda sau unele jurisdicții din SUA – au în vedere praguri mai mici.

În acest moment, arată OCDE, dintre țările membre și partenere au aplicat deja măsuri legislative Australia (țară membră), Brazilia și Indonezia (state candidate). Alte 7 de țări membre și partenere discută impunerea unui prag minim de 16 ani, 11 – un prag de 15 ani, 3 – de 14 ani, în timp ce în SUA se discută mai multe praguri, între 13 și 16 ani.

Țările candidate din Europa – România, Bulgaria și Croația – nu au în prezent astfel de inițiative, după cum reiese din analiza OCDE.

Sursa: Blog OCDE

OCDE notează că alți câțiva ani ar putea trece până când o parte dintre țările care discută astfel de măsuri ar putea să le și aplice efectiv – lucru semnificativ având în vedere faptul că rețelele sociale sunt deja parte din viața copiilor: „Social media fac parte din viața copiilor de aproape două decenii; acest răspuns de decizie politică ar putea fi doar începutul”.

Potrivit OCDE, „riscurile cu care se confruntă copiii online nu pot fi atenuate doar prin atenție sporită în ceea ce privește accesul. Pericolele sunt prea diverse, complexe și numeroase și, în multe cazuri, politicile existente și practicile privind vârsta prezintă lipsuri substanțiale”, de la cele legale la cele de natură practică. Asemenea măsuri „pot fi, însă, o parte importantă dintr-un cadru extins de siguranță a copiilor care include măsuri de siguranță introduse în designul” platformelor sociale, nu doar prin actualizarea acestora. 

Organizația avertizează, pe de altă parte, că adoptarea unor măsuri în mare grabă, fără coordonare între diversele sisteme, poate prezenta la rândul ei riscuri. Unul dintre acestea: pe măsură ce țările vor adopta cadre legislative diferite, cu mecanisme diferite și definiții diferite, platformele globale se pot confrunta cu restricții dificil de navigat și pus în aplicare, cu măsuri de protecție lipsite de rigoare în ceea ce privește copiii. 

Foto: © Michele Ursi | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noile propuneri de planuri-cadru ignoră importanța alfabetizării științifice, susțin reprezentanții Centrului de Evaluare și Analize în Educație: Matematica și științele naturii reprezintă una dintre cele două arii curriculare care dispar complet din trunchiul comun în clasele a XI-a și a XII-a

Noile propuneri de planuri-cadru pentru liceu, aflate în dezbatere publică, ridică o serie de probleme esențiale care ar putea afecta negativ calitatea educației, în special în domeniul științelor exacte, potrivit…
Vezi articolul

Dacian Dolean, specialist în dezvoltarea limbajului: La elevii de etnie maghiară din comunități izolate orele de limba română trebuie tratate ca ore de limbă străină, dar trebuie să aibă experiențe de imersiune lingvistică la școală

Recent, Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România a atras atenția că notele la limba română ale elevilor de etnie maghiară sunt îngrijorător de mici și că limba română ar trebui…
Vezi articolul

Improvizații pe tema educației în proiectul de strategie națională pentru inteligență artificială, ce stabilește cadrul pregătirii României pentru tehnologiile viitorului: termeni inexistenți sau dispăruți din lege, indicatori de rezultat răzleți și pe alocuri greșiți, referințe depășite

Erorile, datele încropite și confuziile și-au făcut loc în număr semnificativ în noul proiect de strategie națională privind inteligența artificială, în chestiunile legate de educație, sector considerat prioritar pentru utilizarea…
Vezi articolul
Foto: INQUAM Photos George Calin

INTERVIU Filologul Liviu Papadima, despre proiectele de legi ale educației, “lipsite de viziune” și cu “prevederi scandaloase”: Organizarea “comasată” a Bacalaureatului – “o aberație, mărturia fără echivoc a incapacității autorităților românești” / Dacă aceasta va fi păstrată, reforma “va muri în câțiva ani”

“Dacă cea mai stupidă inițiativă din învățământul preuniversitar, cea a bacalaureatului ‘comasat’, va fi menținută în textul legii, cred că va avea soarta multor altor tentative de ‘reformă’ în favoarea…
Vezi articolul