Rezidențiat 2023. Deși 863 de candidați au obținut peste punctajul minim care face posibilă admiterea, 208 candidați au fost declarați respinși, conform regulamentului, anunță Ministerul Sănătății

3.532 de vizualizări
Foto: Simion Mechno / Agerpres Foto
Ministerul Sănătății a organizat pe 14 mai 2023, împreună cu universitățile de medicină și farmacie, o sesiune extraordinară suplimentară a concursului de admitere în rezidențiat pentru 628 de locuri rămase vacante în sesiunea din noiembrie 2022. În urma concursului, 863 de candidați au obținut peste punctajul minim care face posibilă admiterea, respectiv, 60% din nota cea mai mare obținută în această sesiune, adică punctaje între 484 și 807, conform unei informări a Ministerului Sănătății.

Potrivit art. 24 din metodologia de concurs: “candidații care se clasează în afara numărului de locuri/posturi publicate la concurs sunt declarați respinși”, punctajul minim de 60% fiind necesar, dar nu suficient pentru ocuparea unui loc sau post, precizează Ministerul Sănătății.

Comunicatul Ministerului Sănătății:

„La concurs s-au înscris 962 de candidați care și-au asumat, în momentul înscrierii, prin metodologia de concurs (Metodologia aprobată prin ordin al Miniștrilor Sănătății și Educației și publicată în Monitorul Oficial nr. 689 / 3879 / 2023) că vor concura pentru ocuparea locurilor rămase neocupate în sesiunea din toamna anului 2022 (628 de locuri/posturi).

În urma concursului, 863 de candidați au obținut peste punctajul minim care face posibilă admiterea, respectiv, 60% din nota cea mai mare obținută în această sesiune, adică punctaje între 484 și 807. Potrivit art. 24 din metodologia de concurs: “candidații care se clasează în afara numărului de locuri/posturi publicate la concurs sunt declarați respinși”, punctajul minim de 60% fiind necesar, dar nu suficient pentru ocuparea unui loc sau post.

Ultimul candidat care a ales un loc dintre cele 628 a avut punctajul de 529. În ultimii 7 ani, punctajele minime cu care s-au ocupat locuri la sesiunile din toamnă a concursului de rezidențiat au fost situate în intervalul 559-567, respectiv, 565 în sesiunea din noiembrie 2022.

În urma repartiției și a ocupării tuturor locurilor și posturilor scoase la concurs, 208 candidați au fost declarați respinși, conform regulamentului de concurs. Aceștia au obținut punctaje între 484 și 528, fiind situați mult sub media punctajelor minime cu care s-au ocupat locuri și posturi la sesiunile ordinare ale concursului din toți anii precedenți. 

Menționăm că dintre aceștia, numai 29% au vârste cuprinse între 25 – 30 de ani, fiind absolvenți ale ultimelor 5 promoții ale Facultăților de Medicină. Restul au vârste de peste 30 de ani și chiar peste 50 de ani (14%). Nu este vorba despre medici rezidenți, ci despre absolvenți ai Facultăților de Medicină care nu au reușit să devină rezidenți după terminarea studiilor medicale”.

Citește și:
Sesiune extraordinară de Rezidenţiat în 14 mai: sunt 962 de candidaţi pe 626 de locuri / Medic: „În centrele universitare există un număr mare de medici, spre deosebire de alte zone din ţară unde avem un deficit important”

4 comments
  1. Oricum acest rezidentiat este o afacere!Nu are legatura cu facultatea de medicina si cu diploma de licenta!
    O mie de ani sa studiezi pentru a fii doctor cand altii fac facultati de un an de zile si au salarii astronomice!!

  2. Fara suparare ,un medic de 27 ani rezident,nu stie nimic,pentru ca el este fara experienta.
    Cei peste 30 de ani poate i as lasa sa ma consulte.
    Am fost consultata acum multi ani de un tanar medic si mi a dat sirop,in urmatoarele 3 ore am intrat in urgenta in operatie ca sa nu fac septicemie!
    Asa ca nu sunt de acord cu varsta!
    Corectati!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liceele pedagogice nu vor mai putea forma învățători pentru prima dată de la înființarea acestora, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar – surse

Liceele pedagogice nu vor mai avea specializarea de educator-învățător, ci doar pe cea de educator-puericultor, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar obținut pe surse de Edupedu.ro. Acest lucru înseamnă că liceenii…
Vezi articolul
prima didactică

Salariul minim de bază pentru profesori, în Bulgaria, mărit la echivalentul a 4.300 de lei. Decizia luată luna aceasta se aplică de la începutul anului 2023, retroactiv. Majorare cu 15% pentru toate cadrele didactice, după cresterea cu 12% de anul trecut

Bulgaria, țară care în 2021 avea unele dintre cele mai mici salarii pentru profesori la nivelul UE, crește nivelul acestora pe baza unei înțelegeri-cadru între guvern și sindicate, în continuarea…
Vezi articolul