Rezultatele Definitivat 2022 la proba scrisă vor fi publicate miercuri, 27 iulie / Model de cerere pentru contestație

8.414 vizualizări
Foto: Marília Castelli – Unsplash.com
Rezultatele inițiale de la proba scrisă Definitivat 2022 vor fi publicate miercuri de Ministerul Educației, potrivit calendarului oficial. După publicare urmează o perioadă de depunere a contestațiilor: 27-28 iulie. Puteți descărca de la finalul articolului modelul de cerere pentru contestație.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puțin 8 (opt). Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2022, a avut loc miercuri, 20 iulie.

EduPedu.ro a scris aici despre subiecte și bareme și aici despre regulile de examen.

Inspectoratele au transmis faptul că cei nemulțumiți de notele primite pot formula cerere de contestație (model mai jos), care trebuie să cuprindă următoarele elemente:

  • Numele, iniţiala tatălui şi prenumele;
  • Codul numeric personal;
  • Denumirea centrului de examen şi judeţul unde a susţinut examenul;
  • Disciplina la care a susţinut examenul;
  • Nota contestată.

Contestaţia este însoţită de o copie după cartea de identitate/paşaport.

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

  • etapa I, eliminatorie – realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă;
  • etapa a II-a, finală – realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

Calendarul desfășurării:

1.10 – 7.10.2021 Emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen județene/Comisiei de examen a municipiului București

16.09 – 14.10.2021 Înscrierea candidaților la unitățile de învățământ

15.10 – 29.10.2021 Transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratul școlar, verificarea și avizarea acestora, conform graficului elaborat și comunicat de fiecare inspectorat școlar. Înștiințarea candidaților cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere

până la 3.06.2022 Efectuarea inspecțiilor de specialitate

6.06 – 17.06.2022 Completarea dosarelor și validarea datelor de înscriere existente în aplicația informatică specifică

20.07.2022 Susținerea probei scrise

27.07.2022 Afișarea rezultatelor

27.07 – 28.07.2022 Înregistrarea contestațiilor

28.07 – 3.08.2022 Soluționarea contestațiilor

4.08.2022 Afișarea rezultatelor finale

4.08 – 9.08.2022 Transmiterea la Ministerul Educației a tabelelor nominale cu rezultatele candidaților promovați

9.08 – 16.08.2022 Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educației

Modelul de cerere pentru contestație Definitivat 2022, în format .pdf:

Modelul de cerere pentru contestație Definitivat 2022, în format Word/.docx.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de BCR

VIDEO „Magazinul cu de toate”, proiectul prin care învățătoarea Dana Iacob de la Școala Gimnazială Poieni, Iași, le-a dezvoltat elevilor competențe de educație financiară, de comunicare și colaborare, matematice și de alfabetizare

Pasionată de lucrul cu copiii, Dana Iacob a lucrat mai întâi 20 de ani în sectorul bancar, după care a lăsat cariera de bancher pentru cea de profesor pentru învățământul…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Eveniment fizic pentru profesori, la Iași, pe 21 octombrie, de la ora 11:00 – profesori din mai multe județe prezintă lecții interdisciplinare gata de aplicat la clasele primare, în gimnaziu și liceu, create în programul LifeLab.ro / Înscrieri deschise

Profesorii sunt invitați să participe la un nou eveniment LifeLab, pe 21 octombrie 2025, la Iași. Găzduite de ZBOR Hub Iași și organizate în parteneriat cu Școala de Bani –…
Vezi articolul
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului

BREAKING Creșteri de venit pentru profesori, de luna aceasta. Indemnizațiile pentru dirigenție, gradațiile de merit, drepturile pentru învățământ special și simultan vor fi calculate la salariul de bază aflat în plată în prezent, potrivit unui ordin de ministru

Indemnizațiile pentru dirigenție, gradațiile de merit, drepturile pentru învățământ special și simultan vor fi calculate la salariul de bază aflat în plată în prezent, potrivit unui ordin de ministru. În…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre „valoarea“ notei de fundamentare în care apare garanția cerută de profesori că de anul viitor salarizarea în Educație va porni de la salariul mediu pe economie: Are semnăturile a doi miniștri / Nota de fundamentare a unei OUG adoptate este un simplu document care facilitează înțelegerea OUG, fără nicio altă valoare, potrivit CCR

„Nota de fundamentare, care este asumată la nivel guvernamental, este semnată, ca ordonanța, de cei doi miniștri inițiatori, de ministerele avizatoare, de vicepremier și de premierul României”, a declarat Ligia…
Vezi articolul