Rezultatele inițiale de la Bacalaureat 2023 din Republica Moldova au fost publicate luni. Rata de promovare – 68,3%, în creștere cu 3 puncte față de anul trecut / Timp de două zile candidații își pot vedea online lucrările corectate pe platforma ministerului și pot depune contestație apoi

5.025 de vizualizări
Admiterea la liceu 2020
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Ministerul Educației de la Chișinău a anunțat că rezultatele preliminare ale examenului național de bacalaureat au fost afișate luni, 26 iunie 2023, în cele 93 de centre instituite în întreaga țară. Rata de promovare a depășit cu trei puncte procentuale pe cea de anul trecut. Urmează etapa contestațiilor, care are loc simultan cu vizualizarea lucrărilor corectate pe platforma online, procedură care în România nu există decât după anunțarea rezultatelor finale și fără să mai existe vreo cale de a contesta nota primită.

La sesiunea de Bacalaureat 2023 au fost admiși 11.587 de candidați din licee, 3.998 de candidați din colegii și centre de excelență, 186 de candidați din universități, 165 de candidați care s-au înscris în regim extern și 2460 de restanțieri din sesiunile anterioare, în total – 18.396 de candidați, potrivit comunicatului instituției din Republica Moldova.

„Rata de promovare a examenului național de bacalaureat în rândul absolvenților din licee este de 87,77%, comparativ cu 84,34% în sesiunea 2022. Astfel, din cei 11.587 de liceeni admiși, 10.170 au promovat examenul.

Dintre cei 3.998 de candidați admiși din colegii și centre de excelență, 1814 au promovat examenul, rata de promovare pentru acești candidați constituind 45,37%, comparativ cu 42,57% în sesiunea 2022.

Din 2460 de restanțieri din sesiunile anterioare, 419 candidați au promovat examenul, ceea ce constituie 17,03%, comparativ cu 12,79% în sesiunea 2022.

În total, au promovat examenul național de bacalaureat în sesiunea de bază, până la desfășurarea contestațiilor, 12.568 de candidați, ceea ce constituie 68,31% din numărul total de candidați admiși în sesiune, comparativ cu 65,06% la aceeași etapă în sesiunea 2022”, conform sursei citate.

Media 10 la examenul național de bacalaureat a fost obținută, până în acest moment, de către 30 de candidați. Acești absolvenți sunt din raioanele/municipiile: Bălți, Chișinău, Dubăsari, Hîncești, Orhei, Șoldănești, Ungheni, transmite instituția.

În zilele de 26-27 iunie, candidații își pot vedea online testele verificate și notele atribuite fiecărei probe de examen, accesând platforma www.bac.gov.md.

Vizualizarea lucrărilor se poate vedea pe baza datelor de acces la platformă, oferite fiecărui candidat prin intermediul instituțiilor de învățământ în care și-a făcut studiile.

Tot în perioada 26-27 iunie 2023, intervalul orar 09:00 – 18:00, candidații care nu sunt de acord cu rezultatele evaluării pot depune cerere de examinare a contestației la centrele de bacalaureat în care au scris probele de examen. Contestațiile vor fi examinate în perioada 28 iunie-2 iulie, iar rezultatele finale ale sesiunii de bază vor fi anunțate la data de 3 iulie 2023, mai anunță oficialii din Republica Moldova.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Paradoxal, dar se pare ca sunt cu o mie de ani inaintea noastra, ca organizare, din moment ce fiecare elev isi se vizualiza lucrărea corectata pe platforma online, procedură care în România, din comoditate sau din prostie, nu este implementata. Si atunci, cum sa poti face o contestatie, fara riscul ca in urma reevaluarii sa te trezesti cu o nota mai mica????

  2. Felicitări pentru românii de peste Prut și pentru președintele Maia Sandu! Și în perioada pandemiei ne-au luat-o înainte, învățământul on-line fiind bine organizat! Oare Ligia Deca citește asemenea știri? Ar fi bine că poate astfel ar înțelege noțiunea de reformă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul are libertatea să-și organizeze predarea și evaluarea pe parcursul întregului an școlar, între evaluarea standardizată de la începutul anului și cea de la final, anunță ministrul educației în contextul schimbării structurii calendarului școlar

Ministrul Educației a declarat astăzi că profesorii vor avea libertatea „să-și organizeze atât predarea materiei, cât și evaluarea pe fiecare disciplină”, între evaluarea standardizată de la începutul anului și cea…
Vezi articolul

De ce se vor închide toate școlile dintr-un județ, în bloc, dacă vor exista localități cu zero rată de infectare? Consiliul Elevilor cere descentralizarea deciziei la nivelul școlii și dezaprobă creșterea de la 1 la 3 cazuri pentru pragul de trecere a unei clase în online

Consiliul Național al Elevilor (CNE) a transmis astăzi, într-un comunicat, necesitatea adoptării unui algoritm complex de calcul al riscului epidemiologic dintr-o școală, care să ia în calcul, pe lângă rata…
Vezi articolul

Modele de subiecte grilă pentru simulare BAC 2019: Vezi modelele de subiecte grilă de Matematică și Istorie publicate și retrase de Minister în octombrie, la primul scandal în jurul grilelor la examen

Testele grilă vor fi experimentate de elevii de clasele a XI-a la simularea examenelor de Bacalaureat, potrivit documentelor trimise de instituție reprezentanților profesorilor, părinților și elevilor în comisia de dialog…
Vezi articolul