România e pe primul loc în Europa la încrederea în vaccinul anti-gripal și pe locul 20 la vaccinurile pentru copii

688 de vizualizări
SURSA: pixabay.com

Cea mai mare încredere în vaccinul anti-gripal, dintre europeni, o au românii. Asta arată un studiu despre Încrederea europenilor în vaccinuri, publicat pe 23 octombrie de Comisia Europeană. Potrivit datelor, 81% dintre cei care au răspuns (eșantion reprezentantiv la nivel național), au declarat că au încredere în acest vaccin.

Au fost de acord cu afirmația ”vaccinurile sunt importante pentru copii” peste 88%, procent care ne plasează pe locul 20 în Europa. Că ”vaccinurile sunt sigure” cred 82,2% dintre respondenți, procent care ne așează pe locul 15. Pe locul al 19-lea am fost clasați după ce  74,8%  au fost de acord cu afirmația: ”vaccinurile sunt compatibile cu credința mea religioasă”.

SURSA: STATE OF VACCINE CONFIDENCE
IN THE EU 2018

Raportul notează că 20% dintre români cred că vaccinurile nu sunt sigure, iar 16% cred că nu sunt eficiente. Specialiștii amintesc faptul că între 2016 și 2017, peste 10.200 de cazuri de rujeolă au fost înregistrate în România, perioadă în care virusul acesta a provocat inclusiv 37 de decese. Doar 10% din populația de 65+ ani este vaccinată împotriva gripei.

Vaccinarea este principalul instrument de prevenire primară a bolilor și una dintre măsurile cele mai eficiente din punct de vedere al costurilor în materie de sănătate publică, potrivit Comisiei. Imunizarea prin vaccinare este cea mai bună cale de apărare de care dispunem pentru a lupta împotriva bolilor grave, care pot fi prevenite și împotriva bolilor contagioase, care uneori pot fi mortale. Datorită vaccinării pe scară largă, a fost eradicată variola, poliomielita a dispărut din Europa și multe alte boli au fost aproape eliminate.

În prezent, peste 100 de milioane de copii sunt vaccinați anual împotriva a diverse boli, printre care difterie, tetanus, pertussis, tuberculoză, poliomielită, rujeolă și hepatita B. Se estimează că, prin vaccinare, în fiecare an, la nivel mondial, se evită 2,5 milioane de decese. De asemenea, vaccinarea reduce costurile pentru tratarea anumitor boli, inclusiv tratamentele antimicrobiene (prescrise pentru infecțiile virale).

În ciuda acestor progrese, mai multe țări din UE și din vecinătatea sa se confruntă în prezent cu o epidemie fără precedent de boli care pot fi prevenite prin vaccinare – și acest lucru, din cauza ratelor de vaccinare prea mici. Inegalitățile în materie de acces la vaccinuri și scăderea încrederii publicului în vaccinare sunt motive de îngrijorare și reprezintă o provocare majoră pentru experții din domeniul sănătății publice.

Acțiuni la nivelul UE
Politica de vaccinare este o competență a autorităților naționale, însă Comisia Europeană sprijină statele membre ale UE să își coordoneze politicile și programele în domeniu.

În aprilie 2018, Comisia a propus o recomandare a Consiliului pentru a consolida cooperarea UE în ceea ce privește bolile care pot fi prevenite prin vaccinare. Inițiativa are scopul de a aborda atitudinea ezitantă a populației în privința vaccinurilor, de a ameliora coordonarea în ceea ce privește achiziționarea de vaccinuri, de a sprijini cercetarea și inovarea și de a consolida cooperarea UE referitoare la bolile care pot fi prevenite prin vaccinare.

Țările din UE sunt încurajate să elaboreze și să pună în aplicare planuri naționale de vaccinare care să prevadă inițiative menite să crească rata de vaccinare, precum și să introducă verificări de rutină privind statutul vaccinal al populației.

FOTO: pixabay.com

Îți plac informațiile pe care le găsești la noi? Susține Edupedu.ro!
Become a Patron!


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scrisoare deschisă adresată ministrului Educației de un grup de profesori din Dolj implicați în Olimpiada de franceză: „Organizarea și desfășurarea probelor olimpiadei au fost impecabile” / Internatul nu este „o ruină, așa cum s-a sugerat în mod tendențios (…) Nu este lux, dar sunt condiții decente”

Mai mulți profesori de limba franceză din Dolj au transmis o scrisoare deschisă în care își exprimă „dezamăgirea profundă provocată de caracterul unidirecționat al imaginii finale a Olimpiadei Naționale de…
Vezi articolul

Andrea Ghez, a patra femeie din istorie laureată a Premiului Nobel pentru Fizică: Astăzi simt o mai mare pasiune pentru partea didactică a muncii mele. E atât de important să convingem generațiile mai tinere în privința capacității lor de a pune întrebări și de a gândi

Andrea Ghez, unul dintre cei trei câștigători ai Premiului Nobel pentru Fizică pe 2020 anunțați marți, a spus în scurtele declarații oferite în cadrul ceremoniei de la Stockholm că “astăzi…
Vezi articolul

Trei inițiative pentru crearea diplomei europene, anunțate de Comisie: un proiect de diplomă și două seturi recomandări privind sprijinirea învățământului superior în UE

Trei inițiative de cooperare transnațională între universități au fost anunțate, săptămâna aceasta, de Comisia Europeană, în vederea atingerii obiectivului de creare a unei diplome europene. Potrivit Comisiei, cele trei inițiative…
Vezi articolul