România participă la concursul Olimpiada de Economie / Costurile, acoperite integral pentru cinci elevi de liceu în etapa finală din Grecia / Școlile se pot înscrie până pe 15 iunie

1.257 de vizualizări
SURSA: Freepik.com
Institutul European pentru Studii Economice (IES-Europe) organizează în premieră națională selecția a cinci elevi români pentru participarea la un concurs numit Olimpiada de Economie, organizat de Institute of Economic Education, ce va avea loc în august 2025, în Grecia. Elevii de liceu vor fi aleși în două etape – una online, pe 21 iunie, și una națională, la București. Costurile participării internaționale vor fi acoperite integral de organizatori. Școlile se pot înscrie până pe 15 iunie, potrivit anunțului organizatorilor.


Toate costurile pentru participarea celor 5 finaliști români la etapa internațională a concursului Olimpiada de Economie, ce se va desfășura în luna august 2025 la Olimpia Antică în Grecia, vor fi suportate de către IES-Europe.

Pentru a se califica, elevii trebuie să participe la o etapă pe școală, ce se va desfășura online pe 21 iunie, și la o etapă națională, ce se va desfășura la București în a doua jumătate a lunii iulie, potrivit organizatorilor.

Pentru a da posibilitatea elevilor cu care lucrează să participe la etapa pe școală, un profesor din școală trebuie să își înscrie școala, utilizând formularul de mai jos, și să coordoneze participarea elevilor la testul online din data de 21 iunie 2025.

  • Formular de înscriere a școlii pentru etapa pe școală a concursului Olimpiada de Economiehttps://forms.gle/YmmoaG5WS8e9V2cn9
  • Termenul final de înscriere a școlilor pentru participarea la etapa pe școală este 15 iunie 2025.

Se vor califica la etapa națională cei mai buni 50 elevi participanți la etapa pe școală, în baza rezultatelor de la testul online.
Se vor califica la etapa internațională cei mai buni 5 elevi participanți la etapa națională, în baza rezultatelor de la concursul ce se va desfășura la București în a doua jumătate a lunii iulie.

Observații pe baza întrebărilor primite anterior de la profesorii de economie: 

  • Pot participa la concurs elevi de la toate clasele de liceu, indiferent dacă au sau nu în programa anului școlar în curs economie sau materii conexe.
  • Nu se percepe nicio taxă de participare pentru etapa pe școală, etapa națională sau etapa internațională a concursului
  • Pentru participarea la etapa națională elevii vor trebui să acopere doar costul transportului la București.
  • Pentru participarea la etapa internațională elevii vor trebui să acopere doar costul transportului până la punctul de plecare al delegației românești către Olimpia Antică.

Pentru informații suplimentare puteți accesa pagina:
https://ies-europe.ro/olimpiada-internationala-de-economie/


1 comment
  1. Mulțumesc pentru interesul acordat competițiilor internaționale de economie! Aș dori, totuși, să fac o mică precizare legată de o confuzie frecventă între două evenimente internaționale distincte.

    🔹 Olimpiada Internațională de Economie (IEO) – https://ieo-official.org/prepare – este competiția internațională oficială, la care participă anual elevi din peste 55 de țări, fiecare reprezentată de o delegație națională selectată conform unor criterii academice riguroase. România participă de la prima ediție (2018), iar rezultatele cumulate ne plasează în top 15 mondial (vezi prezentare https://files.ieo-official.org/IEO_Presentation.pdf).

    ✅ Pregătirea lotului național este realizată de Centrul de Excelență în Economie – RECE, în parteneriat cu ASE – Facultatea de Administrare a Afacerilor în Limbi Străine (FABIZ), care contribuie și la propunerea întrebărilor.
    ✅ Participarea internațională este sprijinită de Banca Comercială Română (BCR), care susține financiar lotul și oferă training aplicat pentru proba de business case.

    🔹 Competiția denumită generic „Olimpiada de Economie” a fost lansată abia în 2019 (conform site-ului propriu) de o entitate privată din Cehia, cu sprijinul Băncii Naționale a Greciei. Deși poartă un nume asemănător, această competiție nu este recunoscută de Ministerul Educației din Grecia, care continuă să trimită elevi la IEO – olimpiada oficială.
    Motivul invocat fiind ca acest eveniment implică frecvent costuri pentru elevi, achiziții de materiale și alte contribuții, practici care contravin principiilor fundamentale ale unei olimpiade internaționale, bazată pe merit și acces echitabil.

    Înțeleg că este ușor de confundat, mai ales că există și alte competiții valoroase, precum Australasian Economics Olympiad sau World Economics Cup, dar este important să facem aceste distincții — pentru a proteja corect informarea elevilor, părinților și instituțiilor.

    📩 Dacă doriți detalii despre rezultatele României la IEO, vă pot oferi informații suplimentare (sunt coordonatorul național din 2019), sau puteți urmări publicarea oficială a acestora pe pagina Ministerului Educației.

    Mulțumesc pentru înțelegere și deschidere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: Dacă eu voi fi ministru sau dacă n-am să fiu eu va fi un alt ministru, m-aș bucura ca odată ce are standardele de evaluare făcute, să reia problematizarea evaluării naționale de clasa a VIII-a, la începutul anului viitor

Ministerul Educației Daniel David spune că la începutul anul viitor, după ce vor fi gata standardele de evaluare și notare pentru a fi aplicate în toate școlile, „dacă eu voi…
Vezi articolul

Bătaie de joc la adresa profesorilor și elevilor, din partea Ministerului Educației. Instituția le-a cerut cadrelor didactice să facă reperele metodologice pentru clasa a XI-a, pentru peste 80 de discipline, în doar 10 zile lucrătoare, în plină vacanță – document

Profesorii din grupurile de lucru pentru elaborarea/revizuirea curriculumului pentru disciplinele/ domeniile de studiu obligatorii din învățământul liceal și pentru calificările/domeniile de pregătire profesională pentru care se școlarizează prin învățământul profesional…
Vezi articolul

Proba de competențe digitale de la Bacalaureat trebuie să devină o evaluare reală, nu una simbolică – ICDL România / 160.000 de liceeni au ales certificarea internațională ICDL PROFIL BAC (P)

La începutul anului 2026, în contextul dezbaterilor despre digitalizarea educației și reforma evaluărilor naționale, ICDL Romania readuce în atenția publică necesitatea unei testări reale a competențelor digitale ale elevilor. Pentru…
Vezi articolul

Eliminarea Biologiei din trunchiul comun al claselor a XI-a și a XII-a va fi o eroare, spune profesoara Nicoleta Ianovici, decan al Facultății de Chimie-Biologie-Geografie de la UVT, în contextul dezbaterii pe propunerile de planuri-cadru pentru liceu / Pledez pentru readucerea științei în general, a disciplinelor STEM și a Biologiei în special, în centrul discursurilor și practicilor sociale, inclusiv politice

Educația științifică din România se află într-un punct critic, așa cum subliniază profesoara Nicoleta Ianovici, decan al Facultății de Chimie-Bilogie-Geografie a Universității de Vest din Timișoara în punctul său de…
Vezi articolul