Primul Bacalaureat „schimbat radical” va fi în 2027, iar în septembrie 2023 vor fi gata planurile-cadru noi pentru liceu, programele școlare și manualele noi, „vom avea și profesori formați”, a promis Cîmpeanu la Parlament

12.896 de vizualizări
Sorin Cîmpeanu / Foto: Mihai Poziumschi – Agerpres Foto
Planurile-cadru noi pentru liceu, programele școlare aferente și manualele noi realizate după acestea vor fi gata până în septembrie 2023, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la audierile de miercuri de la Parlament, unde a primit aviz favorabil pentru un al treilea mandat. El a mai spus că, în aceste condiții, abia în anul 2027 va fi și primul Bacalaureat bazat pe competențe. Pe 3 septembrie, Cîmpeanu spunea că planurile-cadru „nu vor fi implementate nici anul acesta, nici anul viitor”.
  • Amintim că planurile-cadru de la liceu trebuiau să fie finalizate de doi ani, iar generația de elevi care a intrat în clasa a IX-a în acest an școlar trebuia să aibă deja pe masă și manualele școlare realizate după programele noi, bazate pe competențe, nu pe acumulare de informații ca până acum. În schimb, din cauza întârzierilor, generația care a început pentru prima dată școala în clasa pregătitoare și care a reușit să aibă programe și manuale noi până acum, cu întârzieri ocazionale, a trecut acum clasa pe formula veche, după care au învățat elevii în ultimii 30 de ani.

Întrebat când vor ajunge noile manuale ale elevilor de liceu pe bănci, Cîmpeanu a răspuns: „Proiectul planurilor-cadru pentru liceu era necorespunzător din punctul de vedere a peste 10.000 de sesizări primite pe acest lucru. Este nevoie de timp pentru reformă în Educație, 2023 septembrie, am spus și vă repet, vor fi planurile-cadru noi pentru liceu. Este nevoie de o integrare a obiectivelor din România Educată, care sunt esența acestui program de guvernare, se lucrează în 150 de grupuri de lucru deja la aceste planuri-cadru, dar termenul este septembrie 2023, când vom avea și planuri-cadru adecvate obiectivelor din România Educată, când vom avea și discipline care vor corespunde acestor obiective, vom avea și profesori formați și vom avea și manuale.

Până atunci nu sunt generații sacrificate pentru că diferențele sunt compensate prin planuri de tranziție, prin ghiduri metodologice pentru fiecare disciplină pe care ministerul le-a pus la dispoziție. Răspuns final: în septembrie 2023 vom avea planuri-cadru noi pentru liceu. De asemenea, pentru generația care va începe în septembrie 2023, vom avea în 2027, sunt convins, și acel Bacalaureat care să fie, în sfârșit, bazat pe competențe, primul bacalaureat schimbat radical.

Planurile-cadru pentru liceu au fost lansate în dezbatere publică pe 5 ianuarie 2021. Este vorba despre documentele care stabilesc ce materii vor studia elevii de clasele a IX-a, precum și de numărul de ore alocat acestor discipline, pe săptămână. Proiectele planurilor-cadru respectă media de 30 de ore pe săptămână prevăzută de modificarea legii educației de anul trecut, sunt pentru toate clasele de liceu și ar fi trebuit să intre în vigoare gradual, începând cu clasa a IX-a a anului școlar 2021-2022.

Pe 3 septembrie, înainte ca elevii să revină la școală, Sorin Cîmpeanu declara că noile planuri-cadru pentru liceu nu vor fi implementate nici anul acesta, nici anul viitor.

  • Ele trebuiau să fie implementate încă de anul acesta. Am spus că nu vor fi implementate nici anul acesta, nici anul viitor. Așteptăm acele rezultate (de la pilotările de anul acesta), astfel încât să avem planuri-cadru pentru liceu, adecvate așteptărilor elevilor și așteptărilor întregii societăți. Planurile cadru care au fost elaborate în anul 2020 au primit peste 10.000 de propuneri de modificare.
  • Așa cum am spus, s-au făcut propuneri de modificare, chiar și cei care au elaborat acele planuri și le-au avizat. Este un lucru inadmisibil. Din perspectiva mea, care nu am competențe în științele educației, dar am responsabilități ca ministru, pot să apreciez că aceste planuri-cadru care au fost propuse și care ar fi trebuit să fie implementate încă de anul acesta sunt departe de ceea ce se așteaptă; sunt, de fapt, o cosmetizare ușoară și nu tocmai potrivită a planurilor-cadru existente. Or, așteptările sunt de reformă și nu de ușoară cosmetizare.”
Mai multe detalii aici.

4 comentarii
  1. Multumesc dar nu avem nevoie de materii noi si manuale noi! Si nici de inlocuirea profesorilor vechi. Si nici elevii nu au nevoie de materii noi, de nisa, auxiliare, la moda, pentru ca au deja materii fundamentale (fizica, chimie, biologie, etc) care sunt pentru ei “in plus”, adica la care nu invata nefiind materii la evaluarea nationala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Elev de clasa a XI-a, în prima zi de școală, după mai bine de un an: Am simțit o apropiere umană de care am dus lipsă. Am vorbit ca între oameni, nu ca între elev și profesor. Despre școala online: Am realizat că cel mai important în viață este să fii autodidact

Ștefan este elev în clasa a XI-a la o școală din Suceava și astăzi, 19 mai, a fost pentru prima dată într-un an și două luni când și-a revăzut toți…
Vezi articolul