România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la cheltuielile publice pentru Educație: În anul 2023, țara noastră a alocat Educației doar 2,97% din PIB, mult sub media UE de 4,7% – date Eurostat

4.096 de vizualizări
Foto: Captură Eurostat
România a alocat în anul 2023 sub 3% din PIB cheltuielilor publice pentru Educație, potrivit celor mai recente date Eurostat. Astfel, țara noastră ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, cu mult sub media europeană de 4,7%.

În anul 2023, România a alocat Educației doar 2,97% din PIB, fapt ce o plasează pe ultimul loc la nivelul UE, la distanță de aproape 2 puncte procentuale de media organizației europene de 4,7%.

Cele mai mari alocări din PIB pentru Educație au fost făcute în Suedia (6,8%), Finlanda (6,3%) și Belgia (6,2%). La coada clasamentului, înaintea României, se află Ungaria, Malta și Grecia, toate cu alocări de peste 3% din PIB în acest domeniu: 3,62%, 3,44%, respectiv 3,33%.

Cum a evoluat România din 2012 încoace

Seria de date Eurostat arată că, în ultimul deceniu, cheltuiala publică pentru educație în România s-a mișcat într-un interval relativ îngust, fără să se apropie vreodată de media europeană:

An% din PIB
20122,64
20132,67
20142,75
20152,72
20162,58
20172,69
20182,82
20193,16
20203,14
20212,93
20222,89
20232,97
Sursă date: Eurostat

Punctul cel mai ridicat din ultimii 12 ani a fost atins în 2019 (3,16%), an electoral, urmat de un nou declin în 2021-2022 și de o ușoară revenire în 2023, fără însă ca nivelul din 2019 să fie egalat. Pentru comparație, ținta de 6% din PIB pentru educație, prevăzută la un moment dat în legislația românească, rămâne la aproape dublu față de nivelul actual.

La nivelul UE, media a atins un vârf de 5,02% în 2020 – anul pandemiei, când PIB-ul multor state a scăzut brusc în timp ce cheltuielile publice, inclusiv cele pentru educație, au fost menținute sau majorate – și a scăzut ușor de atunci, stabilizându-se în jur de 4,65-4,7%.

Clasamentul complet UE (2023, % din PIB)
LocȚară% din PIB
1 (cea mai mică)România2,97
2Grecia3,33
3Malta3,44
4Ungaria3,62
5Luxemburg3,93
6Italia4,06
7Cehia4,27
8Spania4,34
8Letonia4,34
8Lituania4,34
11Bulgaria4,44
12Portugalia4,48
13Polonia4,54
Media UE-274,65
14Germania4,77
15Cipru4,80
16Slovenia4,82
17Slovacia4,92
18Austria5,16
19Țările de Jos5,17
20Franța5,26
21Danemarca6,11
22Belgia6,21
23Finlanda6,29
24 Suedia6,80
Sursă date: Eurostat

Notă: Croația, Irlanda și Estonia nu au date raportate pentru 2023 și nu sunt incluse în clasament. Norvegia, Islanda și Elveția, deși apar în setul de date Eurostat, nu sunt state membre UE și nu au fost incluse în clasament.

Datele sunt valabile pentru anul 2023, marcat în România de cele mai mari proteste ale profesorilor din ultimele două decenii. Acestea au făcut ca, pentru 2024, să fie prezisă o creștere abruptă a alocării pentru educație în 2024, până la 4,3%, nivel la care a rămas până la proiecția de la începutul anului 2025, când se preconiza un buget pentru întregul sector, din toate sursele, de 4,5% din PIB.

Această proiecție a fost făcută însă cu jumătate de an înaintea tăierilor din Legea Bolojan, din vara anului trecut, soldate cu scăderi și pentru anul 2026.


10 comments
  1. Rusine!!!

  2. Sunt curios ce mai spune acum domnul Bolojan, când a mărit normal didactică spunea ca suntem sub normal UE, se pare ca unde trebuie nu ridicăm la media UE, iar țara doarme in somnul de veci.

  3. O fi! Dar tot felul de politruci incompetente ajung ministru, prim ministru sau inspector general! Fără diplomă de bac ajungi departe. Fără liceu faci facultate. Fără examen național intri la liceul cel mai bun din țară. Rectific: cu nota 5 la examenul national ( asta o sa fie o grea problemă, cinciul asta). România, tara tuturor posibilităților. România, gradina Maicii Domnului (pentru pesediști și peneliști de ultimă speță)!

  4. Unde sunt banii? cine i fura? cine fura din buzunarul profesorilor?

    Avem acest furt de 35 de ani! an de ani s-a furat din buzunarul profesorilor pt ca acestia nu au fost plătiți corect si an de an s-a venit cu amânări si promisiuni ca se vor corecta nedreptățile candva in viitor!

    Mereu candva undeva in viitor!

    Cum altii pot ma si voi nu puteți niciodată? voi nu aveti niciodată banii care ni se cuvin noua.

    la educatie se termină mereu banii

    uite ca si bulgarii au cu mult mai mult ca noi!

  5. Foarte bine! Asa ne trebuie, daca rabdam toate mizeriile , in loc sa facem greva! Suntem in stare sa muncim si gratis!

  6. Și vom coborî și mai mult. Ce, care-i problema? Alegem neoliberali, ăia își bat joc de educație, sărăcim toți și tragem spre naționalism, ciclul se repetă.

  7. Vedeți ce simplu e?
    Finanțarea educației redus cu 50%, analfabetismul funcțional e aproape 50%. Cu cât se reduce finanțarea, cu tot atât crește analfabetismul funcțional.
    Oare se trezește guvernul, oricare ar fi el, să realizeze că dacă îi arde casa, nu începe să calculeze cât îl va costa apa cu care stinge focul???

  8. Cel mai important lucru care trebuie sa se întâmple este sa nu ajungă opoziția la guvernare. Atât. Chiar daca lucrurile sunt sub orice critica, sunt sigur ca opoziția le va face si mai rele. De unde știu? de la TV-ul imparțial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *