România, pe ultimul loc în Uniunea Europeană la cheltuielile publice pentru Educație: În anul 2023, țara noastră a alocat Educației doar 2,97% din PIB, mult sub media UE de 4,7% – date Eurostat

295 de vizualizări
Foto: Captură Eurostat
România a alocat în anul 2023 sub 3% din PIB cheltuielilor publice pentru Educație, potrivit celor mai recente date Eurostat. Astfel, țara noastră ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, cu mult sub media europeană de 4,7%.

În anul 2023, România a alocat Educației doar 2,97% din PIB, fapt ce o plasează pe ultimul loc la nivelul UE, la distanță de aproape 2 puncte procentuale de media organizației europene de 4,7%.

Cele mai mari alocări din PIB pentru Educație au fost făcute în Suedia (6,8%), Finlanda (6,3%) și Belgia (6,2%). La coada clasamentului, înaintea României, se află Ungaria, Malta și Grecia, toate cu alocări de peste 3% din PIB în acest domeniu: 3,62%, 3,44%, respectiv 3,33%.

Datele sunt valabile pentru anul 2023, marcat de cele mai mari proteste ale profesorilor din ultimele două decenii. Acestea au făcut ca, pentru 2024, să fie prezisă o creștere abruptă a alocării pentru educație în 2024, până la 4,3%, nivel la care a rămas până la proiecția de la începutul anului 2025, când se preconiza un buget pentru întregul sector, din toate sursele, de 4,5% din PIB.

Această proiecție a fost făcută însă cu jumătate de an înaintea tăierilor din Legea Bolojan, din vara anului trecut, soldate cu scăderi și pentru anul 2026.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *