România respiră. Cu glonțul extremismului trecut razant pe la ureche, peste 53% dintre românii care au fost la vot au ales candidatul proeuropean. „Am avut emoții ca la examenul copiilor”, „N-am mai trăit așa tensiune de când am dat rezidențiatul!”, „Asta a fost Evaluarea Națională a României” – sunt câteva din comentariile cititorilor noștri. Ce a ținut România pe linia de plutire? Paradoxal, exact același domeniu care era să o și îngroape. Educația.
Educația a reușit o victorie importantă, în duminica celor mai tensionate alegeri prezidențiale din istoria recentă. Victoria împotriva pseudoștiinței, a inculturii, a incapacității de autoevaluare, a violenței fizice și de limbaj.
Atenție, însă! Victoria a fost una obținută la un scor mult prea strâns, în fața enormităților lansate de candidatul partidului extremist AUR. „Cum e posibil ca românii să-l fi votat în turul doi?”, „Ce s-a întâmplat la voi în țară?” sunt întrebări adresate tot mai apăsat în ultimele săptămâni de presa străină, uluită nu de curentul extremist, care prinde avânt la nivel global, ci de nivelul ca din Cretacic care domină atât forma, cât și conținutul discursului liderului român ajuns în turul al II-lea.
„Vina este a noastră, a profesorilor. Noi suntem de vină. Noi creăm aceste iluzii false și noi suntem cei care am cedat în fața presiunilor – că e vorba de presiunea sistemului sau că e vorba de presiunea părintelui” – a declarat pentru Edupedu.ro profesoara Sorina Dănăilă. Într-o analiză a interviului chinuit în francezo-română susținut de George Simion la o televiziune din Franța, în condițiile în care diploma de Bacalaureat pe care singur a prezentat-o indică nota 10 obținută chiar la examenul oral de Limba franceză, profesoara Sorina Dănăilă a avertizat că „noi, profesorii, am îngăduit mult prea mult ca valoarea copiilor să nu mai fie un criteriu de departajare a lor”.
Într-un mesaj de mare forță, profesoara Sorina Dănăilă a mărturisit că „există speranță. Eu sunt absolut convinsă că totuși stă în noi, în puterea noastră de a ne mobiliza și de a face ceea ce trebuie. Este atât de perdant, este atât de stupid să nu te gândești că copiii ăștia sunt viitorul nostru! Copiii ăștia vor face țara de mâine. Copiii aceștia vor gestiona pensiile și bătrânețile noastre. De ce nu-i ajutăm să fie mai buni decât noi? De ce nu? De ce am hăcuit pur și simplu sistemul ăsta de educație în România, fără nicio logică? (…) De ce ne sinucidem ca societate?”.
Primul pas a fost făcut. După o tensiune fără precedent prin care societatea a trecut cu ajutorul masiv al presei independente. De aplaudat poziția colegilor noștri de la G4Media.ro, care astăzi ne-au amintit că nu au jucat dublu și nici nu au făcut concesii, ghidându-se după vorbele lui Elie Wiesel rostite în discursul său de acceptare a Premiului Nobel pentru Pace: „Trebuie să ne asumăm o atitudine. Neutralitatea ajută opresorul, niciodată victima. Tăcerea încurajează călăul, niciodată pe cel torturat”.
Pentru ca peste 5 ani să nu ne aflăm într-o criză încă și mai adâncă decât cea de azi, noul președinte are obligația să oprească tortura din educație. Să oprească falsele iluzii ale 10-lor pe linie care au dus România la coada Europei în mai toate statisticile și care au favorizat contraselecția care era să ajungă chiar la vârful statului.
Îngenuncherea educației făcută consecvent, sistematic și cu metodă este cheia care explică starea de astăzi a României, spuneam în cel mai recent articol de opinie. Evacuarea gândirii și a modelelor istorice din educație sunt motivul pentru care 5,2 milioane de români au marșat totuși duminica aceasta la ideile uneia dintre cele mai needucate și violente mișcări extremiste din Europa.
Lipsa istoriei recente din manuale, inexistența disidenților români din lista celor obligatoriu de cunoscut de către copii, interdicția autorilor la zi cu care să construiești gustul pentru citit, concentrarea exclusivă și ineficientă pe 2 materii de examen – sunt câteva dintre motivele pentru care înaintea celor mai importante alegeri prezidențiale din ultimii 20 de ani stăm și ne întrebăm: O fi bun Nicușor sau Simion?, scriam acum 3 zile.
Tot atunci, avertizam următoarele: Adevărata luptă începe, însă, de luni. Dacă educația nu va schimbată din temelii, peste 5 ani România va privi în sondaje extremismul la 80% opțiuni de vot.
Ce are de făcut noul președinte al României? În primul rând, să-și respecte rapid promisiunile. Pe scurt, să trateze urgent educația ca pe o chestiune de securitate națională – așa cum a decretat-o în campanie. Să impună măsuri și termene concrete guvernului pentru salarii bune pentru profesorii debutanți, un curriculum care să nu ne mai pună la risc din punct de vedere al alfabetizării științifice și media – teren fertil pentru extremiști. Să adune în jurul lui oameni care au autoritatea profesională și morală de a fi recunoscuți și urmați de profesori. Toate astea contra-cronometru și la cea mai înaltă calitate, așa cum a reușit-o de două ori la propriile olimpiade.
Poate n-ar fi rău ca primul parteneriat pentru educarea României să fie cu Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, țară de la care a primit de altfel și ajutor masiv la vot. Și țară care a înțeles că ieșirea de sub influența Rusiei nu se poate face decât prin educație. Ce are Moldova și ne-ar ajuta și pe noi? O reformă demarată de Maia Sandu și asistată de Comisia Europeană. Președinta absolventă de Harvard și fostă ministră a Educației promovează, ce ironie, cu foști miniștri ai educației din România care astăzi îi sunt consilieri, o reformă care continuă baza de creștere care a făcut ca, înaintea venirii ei la putere, Moldova să fie una dintre revelațiile PISA 2018 și să întreacă, atunci, România la domeniul Științe.
Noul președinte Nicușor Dan a reușit să dovedească, la nivel personal, că a putut transforma cunoașterea în competențe folosite în viața de zi cu zi. Acum este chemat să demonstreze că poate face acest lucru la nivelul întregului „sistem” pe care lumea îl cere schimbat din temelii.
4 comments
Studiile preuniversitare nu sunt inferioare:)… cred că inclusiv atitudinea despre învățare ( educația se confundă uneori cu școlarizarea….). ” Era ” sa avem un președinte mai ” băiețaș”, cum s- a exprimat un tânăr … … amuzat de ideea de model uman din noțiunea de președinte …
Avem multe de făcut, dar asta este prin definiția educației/ cunoașterii… vom fi mereu spre ceva ..și asta nu e rău . Ne – am ținut respirația o secundă .. reacția de stupoare, nu de frică…..🙏
Da, România respiră ușurată!
Greul de abia începe. Inclusiv in Educație. Și, spun asta cu convingerea că trebuie înțeles că în România școlarizarea, chiar daca ea există si pare funcțională, ea nu este echivalentă cu învățarea, ceea ce predispune la abandon scolar masiv, sistemul nostru școlar centralizat suferind și de limitările inerente designului de sus în jos, design agravat de dislocări si nevoi cronice locale. Așadar, Educație cu implicare totală de tip prosumator educațional.
Total de acord, însă în paralel cu majorarea salariilor și calitatea de dascăl a profesorilor trebuie cântărita drastic. Este inacceptabila existenta unora în educație și, mai ales la ciclul primar, acolo unde se pun bazele calității omului de maine. Este imperios necesar ca cei ce au în mână destine sa fie calificați din toate punctele de vedere și nu doar pe hârtie! Psihologia copilului și pedagogia, ambele împletite cu metodologia pot ridica nivelul calității actului didactic și implicit calitatea și valoarea caracterelor de mâine.
Minunat discurs singura problema este ca asa au fost formați și “dascălii ” lor,inclusiv cei de la CCD nu sunt mai buni de atât.
Și ce fel de învățământ este fără examen de Titularizare, mutare pe posturi fără examen și fără bruiaj la examene de orice fel!Este egal cu zero.Mai bine se sacde nivelul : sa se ceara 5 la Bacalaureat și sa se bage bruiaj.Nu la copiat cu toții și la dat șpagă, nu asa se face treaba!