Una dintre greșelile neintenționate ale părinților când copilul intră la grădiniță este că „încearcă să facă totul pentru copil și nu-i mai oferă posibilitatea de a se dezvolta, a se vedea, îl îmbracă total, îl hrănește”, spune Roxana-Ionela Vornicu, profesor pentru educație timpurie, psihopedagog și formator în programul „Să fim prieteni fără bullying” al Salvați Copiii, într-un podcast realizat de Salvați Copiii:
Rezultatul este ca în aceste condiții, „copilul nu mai are spațiu în care să-și dezvolte partea aceasta de independență”, atrage atenția Roxana-Ionela Vornicu
Adaptarea este uneori mai dificilă pentru părinte decât pentru copil, iar emoțiile adulților sunt preluate de copii: „Noi suntem barometru ca adulți și ei se calibrează în funcție de noi”, a spus Roxana-Ionela Vornicu.
Declarații Roxana-Ionela Vornicu, profesor pentru educație timpurie, psihopedagog și formator în cadrul programului Salvați Copiii „Să fim prieteni fără bullying”, într-un podcast realizat de Salvați Copiii:
Moderatoare: Identificați anumite greșeli pe care le fac părinții, firește neintenționat, atunci când își dau copilul la grădiniță, ceea ce poate îl influențează negativ pe copil, în adaptare, în integrarea la grădiniță? Ce fac greșit părinții care au copii de grădiniță?
Roxana-Ionela Vornicu: În primul rând, încearcă să facă totul pentru copil și nu-i mai oferă posibilitatea copilului de a se dezvolta, a se vedea, îl îmbracă per total, îl hrănește. Copilul nu mai are spațiu în care să-și dezvolte partea aceasta de independență. Și am întâlnit cazuri și atunci avem o discuție cu părinții și le povestim puțin de faptul că ei trebuie să devină independenți, pentru că așa punem și bazele unei stime de sine, să știu că ei pot avea încredere în ei și în propriile forțe. Deci, să-i lăsăm să fie independenți.
Apoi, ce ar mai fi? Să aibă pur și simplu chiar încredere în ei, pentru că ei pot realiza lucruri. A se vedea și partea de adaptare. Nu este dificil pentru copil, cât uneori pentru părinte tot acest proces.
Preșcolarii sunt ca niște bureți și absorb absolut tot, pe lângă cunoștințe, și pe partea de emoții și atunci noi suntem barometru ca și adulți și ei se calibrează în funcție de noi.
Alte declarații din podcastul realizat de Salvați Copiii:
Roxana-Ionela Vornicu: Copilul care nu merge la grădiniță nu știe cum să-și facă prieteni, cum să împartă lucrurile sau cum să gestioneze conflicte și intră în clasa pregătitoare cu întârzieri de adaptare, relaționare și învățare
Roxana-Ionela: Politicienii ar trebui să-și pună lentila și pe ciclul preșcolar, pentru că de aici derivă toate lucrurile
- Declarațiile vin în contextul în care România are cea mai redusă rată de participare la educația și îngrijirea timpurie din Uniunea Europeană, potrivit celor mai recente date Eurostat.
- Reamintim că directorul pentru Educație și Competențe al OCDE, Andreas Schleicher, declara în 2020 la Palatul Cotroceni că România tratează profesorii de liceu mai bine decât educatorii și învățătorii, deși educația timpurie este cea care produce cel mai mare impact asupra dezvoltării copiilor.