Roxana Mînzatu, vicepreședinta Comisiei Europene, a declarat că „modul în care reușim să continuăm să investim în educație, în sănătate, în copiii noștri este, până la urmă, o investiție în securitatea internă”. Aceasta a afirmat că „e important să investim în securitate și apărarea externă a frontierelor” și că „nu se poate fără pace”. Declarațiile au fost făcute pentru Euronews România.
„Portofoliul meu, cel puțin în timpurile pe care le trăim, este un portofoliu, în primul rând, de apărat. E important să investim în securitate și apărarea externă a frontierelor, ca să spunem așa. Nu se poate fără pace. Și de altfel, eu sunt de acord că, în măsura în care ești puternic și ai o capacitate de a te apăra bună, în acea măsură poți să eviți conflictul”, a spus Roxana Mînzatu.
Vicepreședinta Comisiei Europene a precizat că securitatea internă și coeziunea internă depind foarte tare de pacea socială
„Securitatea internă, coeziunea internă depind foarte tare de pacea socială, de cât de bine sunt oamenii, de măsura în care pe cei mai vulnerabili, dar și pe cei care, până la urmă, în mod normal, îi vezi în zona sigură și pot fi expuși brusc la un anumit tip de șoc se simt apărați și protejați, și sprijiniți. Așa încât modul în care reușim să continuăm să investim în educație, în sănătate, în copiii noștri este, până la urmă, o investiție în securitatea internă.”
3 comments
Voi vontinuați să investiți într-o singură direcție: GRADAȚIA DE MERIT!
GRADAȚIA DE HÂRTII
GRADAȚIA DE PILE
GRADAȚIA DE PARTID
Nu vă interesază altceva!
Gradația e terenul.pe care se desfășoară ONG-urile, fel și fel de asociații, proiectele!
Nu s-ar fi dus nimeni la simulare dacă nu era gradația!
Vorbeste atat de frumos aceasta reprezentanta a PSD-ului in Parlamentul European.
Dar… oare a ridicat vreodata problema subfinantarii cronice a educatiei, in Romania? A avut vreodata vreun discurs critic la adresa tarii (putin probabil tarilor) care aloca atat de putin pentru un domeniu atat de important?
Sau, tot ceea ce a putut emite, au fost vorbe goale, care sa sune bine.
(E usor a scrie versuri, Cand nimic nu ai a spune, Insirand cuvinte goale, Ce din coada au sa sune)
N-ati facut nimic pentru elevii si profesorii din Romania! Sau, daca ati facut, prezentati-ne si noua maretele realizari!! Sunteti rupti de realitate! Papati bani frumosi prin strainatate si ne omorati cu termeni academici si vrajeala ieftina🤬🤬Vorbiti din carti!!