S-a redefinit kilogramul, iar civilizația noastră a intrat în era cosmică – cercetătorul Cristian Presură

955 de vizualizări
Cristian Presura / Foto: Facebook Cristian Presura
„S-a redefinit kilogramul, iar civilizația noastră a intrat în era cosmică! Acum, când ne întâlnim cu extratereștrii, n-o să le arătăm vechiul kilogram stocat în subsolurile pariziene (foto), construit și el după greutatea unui litru de apă, ci o să mergem împreună într-un lift în cădere, pe planeta lor, pentru a le arăta cât e o secundă, un metru sau un kilogram. Care e șmecheria?” – explică cunoscutul cercetător Cristian Presură pe pagina sa de Facebook.

Cristian Presură este fizician, cercetător la compania Philips, în Olanda, și autor al lucrării “Fizica Povestită”.

Cristian Presură, despre redefinirea kilogramului:

În esență, principiul de echivalență al lui Einstein, care zice că există mereu un sistem inerțial local. Simplu spus, oriunde în univers putem așeza un lift ce cade liber, iar în interiorul lui găsim aceleași legi universale. Să luăm pe rând: s, m și kg.


1) În orice lift aflat în cădere liberă, atomii de cesiu vor avea aceleași tranziții. Dacă numărăm 9192631770 de oscilații ale uneia dintre tranziții, aceea va fi definiția noastră locală pentru o secundă. La fel poate proceda și un extraterestru.

2) Lumina va avea, local, mereu aceeași viteză în liftul aflat în cădere liberă, dacă e vid. Dacă măsurăm distanța pe care merge lumina într-un interval de 1/299792458 al unei secunde (definită precis mai devreme), vom obține lungimea exactă a unui metru. Și extraterestrul va obține la el aceeași valoare, fără să meargă la Paris (ceea ce e păcat, că e frumos). Atenție, în noua alegere, viteza luminii va fi mereu c=299792458,00000 pe secundă, pentru că acum metrul se deduce din viteza luminii și nu invers 🙂

3) Ultima găselniță, ne suim în lift și ne legăm de două formule. Prima spune că energia unui oscilator de frecvența f vine în pachete de energie E=h*f (aici h este constanta lui Planck). A doua spune ca E=mc^2 (aici c este viteza luminii). Avem atunci că greutatea unei cuante de energie de frecvența f este m=h*f/c^2. Pentru a defini kilogramul, trebuie doar să alegem, în scris, acea frecvență. Alegem una care depinde de viteza luminii c (deja fixată) și constanta lui Planck (pe care o fixăm acum la h=6,626070150000×10^(−34)), adică c^2/h.

Dacă n-am greșit eu la la calcule (!), frecvența asta f este de 1,35639249×10^(50) ori pe secundă pentru un kilogram (c^2/h). Un foton care oscilează cu această frecvență va avea greutatea de un kilogram. În noua alegere, constanța lui Planck va fi mereu 6,626070150000×10^(−34) pentru că este alegerea noastră! Acum, constanta lui Planck ne definește kilogramul și nu invers.

Desigur, povestea va continua și cu celelalte unități. Până când ne învățăm minte că nu suntem buricul universului, iar Parisul e un oraș frumos, doar atât, etaloanele de metru și de kilogram le pot duce la muzeu! Multumesc, Mircea Penția că mi-ai atras atenția de subiect.

Despre Cristian Presură:

Cristian Presură s-a născut în 1971 la Voineasa şi a urmat studiile facultăţilor de electrotehnică şi fizică. A lucrat la Institutul de Fizică Atomică, unde s-a ocupat de instalaţii electrice şi a studiat proprietăţile laserilor cu medii active solide. În 2002 a obţinut doctoratul în fizică la Universitatea Groningen, Olanda, unde a caracterizat proprietăţile optice ale sistemelor corelate de electroni. Rezultatele sale s-au concretizat în lucrări publicate în reviste de specialitate: Physical Review B, Physical Review Letters şi Science. În prezent este cercetător la compania Philips, Olanda. S-a specializat în domeniul senzorilor medicali. Împreună cu echipa sa, a inventat şi introdus pe piaţă primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici. A publicat mai multe zeci de lucrări şi brevete de invenţie. Cristian Presură are o activitate intensă de popularizare a ştiinţei în limba română, scriind articole pentru ziare şi reviste. Este membru al asociaţiei cercetătorilor români Ad Astra şi fondator al asociaţiei Ştiinţă pentru Toţi, prezentă la adresa stiinta.club.

Informație de background

 

Cercetătorul Mircea Penția, de la Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară, Bucureşti-Măgurele și asociat CERN, Geneva, a scris că “pe 16 Noiembrie, la sesiunea a 26-a a Conferinței Generale de Greutăți și Măsuri de la Versailles, Franța, s-a votat redefinirea unor unități de măsură, inclusiv a kilogramului”.

După cum se știe, Kilogramul, ca unitate standardizată în sistemul internațional de unități (SI), a fost inițial definit ca masa unui litru de apă. Această masă a fost reprezentată printr-un cilindru din aliaj de platină-iridiu, ca prototip internațional de kilogram (IPK) și păstrat la Biroul Internațional de Greutăți și Măsuri de la Sevres (lângă Paris).

Pe data de 20 Mai 2019, acest prototip își va pierde statutul de standard internațional. Kilogramul va fi redefinit cu ajutorul constantelor fundamentale ale naturii cum ar fi constanta Planck (cuanta de acțiune, cu unități energie × timp)”, a explicat Mircea Penția. Integral aici


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

La Fizică, planificarea calendaristică trebuie adaptată nevoilor de învățare ale elevilor și se realizează după o evaluare inițială, potrivit Ministerului Educației. Model de planificare pentru clasa a XII-a

La Fizică, planificarea calendaristică trebuie adaptată nevoilor de învățare ale elevilor și se realizează după o evaluare inițială, potrivit unui document al Ministerului Educației. Este vorba despre Reperele metodologice pentru…
Vezi articolul
Ministerul Educației / Foto Mălina Norocea Inquam Photos

Centralizare excesivă din partea Ministerului Educației, care impune profesorilor temele pentru Școala Altfel 2025: combaterea violenței, a dependenței de droguri și tehnologie, educație rutieră, financiară, juridică – DOCUMENT

Ministerul Educației le impune profesorilor temele pe care să le abordeze cu elevii în săptămâna dedicată Școlii Altfel 2025, printr-o adresă trimisă inspectoratelor școlare și conducerilor școlilor, obținută de Edupedu.ro.…
Vezi articolul
meditații în perioada în care școlile au fost închise

Orientarea școlară a copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) în funcție de 4 niveluri de sprijin, CJRAE și unitățile de învățământ special ar urma să asigure educația acestora în toate grădinițele, școlile și liceele, de masă sau speciale – proiectul legii Deca

Există mai multe modificări care privesc copiii cu CES (cerințe educaționale speciale) în proiectul legii învățământului preuniversitar: 4 niveluri de sprijin, adaptarea curriculumului și servicii complementare în funcție de cele…
Vezi articolul

UPDATE Creșterea salariilor din învățământ cu 7%, în medie, prin aprobarea costului standard per elev pentru 2023, decisă miercuri de Guvern. Costul cu utilitățile crește cu 17,5% / Finanțarea grădinițelor și școlilor autorizate înființate de universități prin costul standard, eliminată din proiectul de HG

UPDATE Guvernul a decis miercuri în ședința de Guvern majorarea costului standard per elev pentru anul în curs, determinată în decembrie de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar. Astfel, potrivit…
Vezi articolul