Mai multe școli din România nu dispun de așa-numitele „săli de detenție” sau de spații de depozitare a telefoanelor, spun unii părinți și un profesor în cadrul emisiunii Deșteptarea, realizată de Europa FM. Conducerea școlilor a decis ca elevii care deranjează orele de curs să fie trimiși fie în cancelarie, fie în cabinetul consilierului școlar.
Mai mulți părinți și un profesor au afirmat în timpul emisiunii marca Europa FM că școlile nu au săli de detenție și, în unele cazuri, nici măcar spațiu de depozitare a telefoanelor. Directorii ar fi decis să nu introducă aceste măsuri în școli pentru a nu avea probleme cu părinții elevilor. În alte școli, spațiul este insuficient pentru alocarea unei astfel de săli, astfel încât tinerii sunt trimiși în cancelarie sau în cabinetul consilierului școlar.
„Am o nepoată care predă la mai multe școli și niciuna nu a agreat acel spațiu, deoarece directorii nu doresc să aibă probleme cu părinții”, a transmis cineva.
O altă școală folosește cancelaria pe post de sală de detenție, conform spuselor unei mame care a intrat în transmisiune directă. Această soluție e una de succes, a mai precizat aceasta.
„La școala noastră, doamna dirigintă le-a comunicat copiilor că există o sală de detenție. Astfel, elevii care fac probleme vor sta în cancelarie alături de ceilalți profesori și vor lucra din culegerile de matematică și de limba română. Toți sunt speriați, nu mai vor să chiulească în zona de detenție. Menționez că suntem clasa a V-a, deci sunt la început de răutăți”.
Un profesor de la o școală din județul Dâmbovița le-a transmis realizatorilor emisiunii că unitatea de învățământ la care predă a decis ca elevii care perturbă orele de curs să fie trimiși în cabinetul consilierului școlar, în lipsa unei săli de detenție.
„Noi avem consilier școlar. În momentul în care un elev are o problemă de comportament, acesta este scos și însoțit de către profesor împreună cu consilierul școlar pentru a fi consiliat. Aceste cazuri sperăm și încercăm să fie cât mai marginale pentru a rezolva problema, comportamentul elevului. Nu avem sală de detenție, avem doar cabinetul consilierului, unde se vor desfășura astfel de activități”.
O ascultătoare din Giurgiu a declarat în cadrul emisiunii radio că școala în care învață copiii săi nu are sală de detenție și nici spațiu pentru strângerea telefoanelor, întrucât directoarea nu vrea să-și asume această responsabilitate.
„Am doi copii la o școală din Giurgiu. Nu avem sală de detenție și nu avem nici măcar dulap pentru strângerea telefoanelor. Adică avem un dulap, dar a spus că nu bagă telefoane în dulap, că dacă vine cineva și verifică copiii, spune că ea nu a știut nimic”.
Mai mult de atât, părinților li s-ar fi cerut să strângă bani pentru achiziționarea unui nou aparat de aer condiționat, în valoare de 4.5000 lei: „Nouă ni s-a cerut la școală să cumpărăm un aparat de aer condiționat în valoare de 3.000 lei și cu montaj special de 1.500 lei, în condițiile în care copilul e de-abia în clasa a V-a”.
Tot ea a spus că la o altă școala din județ, care era in proces de renovare, lucrările au fost oprite pe motiv că nu ar mai fi fonduri. În aceste condiții, elevii învață între orele 11-14.
„Avem o școală aici în Giurgiu, Școala numărul 10, pe care, cu puțin timp înainte de alegerile locale, s-au apucat să o reconstruiască. Au reconstruit fațada, deci exteriorul, iar acum s-au sistat lucrările pe motiv că nu mai sunt bani și acei copii învață de la 11 la ora 2. Imaginați-vă ce fac părinții ăia care au câte 3 copii și mai au și un job și trebuie să-și ducă copiii la școală, la grădiniță ș.a.m.d”.
Acum câteva zile, secretarul de stat din Ministerul Educației a declarat că denumirea „sală de detenție” este nepotrivită. Acesta a descris camera în care sunt trimiși elevii care deranjează orele drept una „de reflecție”. În același timp, acesta a precizat că această măsură vine la pachet cu sancțiuni mai drastice, care pot duce și la exmatriculare.
Informații de context
Sala de detenție a fost introdusă în școlile din România prin noul Statut al Elevului și se aplică din anul școlar 2024-2025. Măsura nu are un nume dat de Ministerul Educației, dar în spațiul public se face referire la sala de detenție, la fel cum apare în filmele americane din anii 2000, iar Ministerul Educației preferă să spună că poate fi o cameră de „liniștire”, un cadru în care, teoretic, elevii să își poată recăpăta calmul, în cazul în care și-l pierd în timpul orei.
Fiecare școală își va organiza spațiul și procedura de supraveghere a elevilor care deranjează orele, în funcție de resursele existente, a transmis Ministerul Educației. „În cazul elevilor care în timpul orelor manifestă comportamente care afectează desfășurarea acestora, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, într-un alt spațiu, sub supravegherea unui cadru didactic”.
Ministra Educației, Ligia Deca, a precizat că posibilitatea ca un profesor să trimită un elev care deranjează ora în alt spațiu din școală este o opțiune, nu este o obligație, și fiecare școală decide setul de reguli și ce înseamnă că un elev deranjează ora.
Camera de detenție a stârnit controverse atât în rândul elevilor, cât și a părinților și profesorilor, în contextul în care fiecare școală trebuie să decidă dacă o aplică sau nu, în funcție de nevoie. Dar Ministerul Educației nu a precizat de exemplu, ce poate face o școală care vrea și are nevoie să aplice măsura dar nu are profesor sau o sală disponibilă.
Ligia Deca a spus doar că “nu este nicio școală obligată să aplice această măsură dacă nu o consideră necesară sau dacă consideră că nu are resursele necesare pentru ea“.
Veronica Bălan, directoarea unei școli din Bistrița-Năsăud, remarca pentru Edupedu.ro că „trebuie să ai un profesor mereu liber, trebuie o planificare pentru așa ceva. Și sincer, nu există întotdeauna un profesor liber tot timpul”.
La Colegiul Gheorghe Lazăr, din Capitală, de exemplu, va fi înființată o sală de reflecție, spune directoarea Ionela Neagoe. Vezi aici cum aplică măsura și alte școli
Într-o intervenție la Digi 24, în prima zi de școală, Ligia Deca a detaliat ce se întâmplă atunci când un elev deranjează oră și trebuie să meargă în acea sală. Elevul care deranjează ora poate fi „extras de către școală într-o sală specială”, fără să i se pună absență, spunea Ligia Deca.
Președinta Consiliului Național al Elevilor (CNE), Bianca Ivan, spune că e foarte important impactul pe care îl va avea atât asupra elevilor, cât și asupra profesorilor, măsura care permite școlilor să înființeze “săli de detenție sau de liniștire” în care să fie trimiși elevii care deranjează orele. Bianca Ivan a spus la TVR 1 că “trebuie să existe și măsuri și să vedem exact cum putem să-i ajutăm, nu doar să îi pedepsim pe elevi”.
5 comments
Eu zic sa ii ducă în cabinetul directorului,la călduț, o cafelută,o prajiturică sa nu se simtă jignit gol…nul.
Noi cică o să-i trimitem la bibliotecă. Bibliotecar n-avem. Cică o să stea cu consilierul școlar (o femeie mică de statură. Presupun că nici jiu-jitsu nu știe).
Vine bairam în fiecare școală.
consilierul școlar nu pentru asta a fost gândit…lege proasta,prost interpretata
deci daca și trag una după ceafă in ora,ii duce tanti directoarea la consilierul școlar? nu la muma sa pt educație?!
Nu, că mumă-sa îi dă una peste cap profesorului, că doar copilul de unde a căpătat curaj să își bată colegii…