Salariile din învățământ, în pericol să nu ajungă la timp la angajați, anunță sindicatele profesorilor. Acestea cer Ministerului Educației să publice contractul cu firma care asigură aplicația de salarizare și sumele plătite acesteia în ultimii 10 ani

5.621 de vizualizări
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com
Există riscul ca angajații din învățământ să nu primească salariile la timp susțin cele două mari federații sindicale din Învățământ – FSE Spiru Haret și FSLI. Într-un comunicat, comun reprezentanții angajaților cer public Ministerului Educației să explice de ce nici până la ora actuală kit-ul de actualizare a programului de calcul al salariilor EDUSAL nu a fost trimis în teritoriu și cine se face vinovat pentru această situație. Edupedu.ro a scris despre aceasta situație încă de marți, iar sindicatele confirmă că nici miercuri la prânz varianta actualizată a programului de salarizare nu ajunsese la școli.

„Este inadmisibil ca până astăzi, 8 februarie, unităților de învățământ să nu li se livreze programul de salarizare. Din informațiile primite, secretarele și contabilele spun că este puțin probabil să reușească să facă toate calculele pentru ca salariile să fie plătite la timp, pe 14 februarie, așa cum prevede legea. Aceasta deoarece, aproape de fiecare dată, prima versiune transmisă avea erori”, conform comunicatului citat. 

Reprezentanții FSLI și FSE Spiru Haret susțin că blocajul ar fi fost argumentat de minister prin negocierile care ar fi avut loc recent cu compania care livrează acest soft de salarizare. „Nu ne interesează că Ministerul Educației a fost în negocieri pentru prelungirea contractului cu firma care livrează programul, ne interesează doar ca angajații din sistem să-și ia salariile la timp. Cei mai mulți dintre salariați au împrumuturi, facturi de plată și alte cheltuieli, iar această întârziere le creează probleme în relația cu terții”, scriu sindicaliștii. 

Aceștia cer Ministerului Educației să publice contractul cu compania care asigura acest program de salarizare „și să precizeze cât a plătit în ultimii 10 ani firmei care a realizat și asigură mentenanța EDUSAL”.

„De asemenea, considerăm că este necesar ca Ministerul Educației să dezvolte propriul soft pentru calculul și plata salariilor pentru ca astfel de întărzieri să fie evitate. În plus, solicităm ca persoanele care se fac responsabile pentru această întârziere să fie trase la răspundere. 

Menționăm că nu este prima dată când modificările aduse aplicației EDUSAL sunt trimise cu întârziere sau cu erori de calcul. De fiecare dată colegii din unitățile de învățământ, care se ocupă de plata salariilor, sunt obligați să stea peste program sau să lucreze de acasă, în timpul liber. Cu toate acestea, orele suplimentare nu sunt plătite”, se mai arată în comunicat.

Reamintim că la solicitarea Edupedu.ro, Ministerul Educației a răspuns marți seara că “se lucrează la implementarea creșterilor salariale în sistemul informatic Edusal, conform obligațiilor legale, de aceea s-a decalat livrarea kit-ului actualizat. Ministerul Educației face eforturi, astfel încât programul actualizat să fie livrat unităților de învățământ intr-un interval de timp care să permită plata, la timp, a salariilor”.

  • Edusal este aplicația de salarizare din sistemul de învățământ, gestionată de SIMAVI, companie rezultată din SIVECO. Aceasta din urmă a realizat SIIIR – Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România, în anii 2013-2015, în perioada Guvernelor Ponta, fiind un proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Capacității Administrative 2007-2013. A costat circa 18 milioane de lei.
  • Edusal a fost o aplicație oferită inițial gratuit celor de la Ministerul Educației. În prezent contractele ministerului cu compania SIMAVI pentru gestionarea Edusal și SIIIR nu sunt transparente și nu există informații publice despre acestea.

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


7 comments
  1. Daca nu au fost in stare sa incheie un contract in timp util, cum ar putea gestiona programul de salarizare? Erorile sunt, de multe ori, din cauza cerintelor ministerului, implementate pe ultima suta de metri. Sau, a inceput campania electorala la sindicate?

  2. ,, există riscul” spun sindicatele.
    Fals.
    Este certitudine.

    Profesorii au fost anunțați deja.

    Cât despre contracte e simplu.
    Întrebați de Sebastian Ghiță, de SIVECO și SIMAVI,adică același lucru.

    Ce scrie acolo știm….
    Zeci de milioane de euro

  3. Nu îmi țin orele până nu intră salariul.

    În ziua de 14 îmi țin orele normal. Dacă nu intră salariul, începând din ziua de 15 nu mai merg la ore. Stau în cancelarie. Dacă intră salariul în cursul zilei, merg la orele rămase. Dacă nu intră, o iau de la capăt ziua următoare și tot așa.

    Este forma mea de protest. La fel cum altora nu le pasă de traiul meu, nici mie nu îmi pasă de datoria pe care o am. Moralitatea nu ține de foame sau de nevoi.

  4. Directoarea mea deja incepuse cu campania pro PSD pe subiectul asta.
    “Cand PSD-ul va dadea voi votati cu neamtul”. Acelasi lucru, imi spunea un coleg dintr-o alta scoala, debita secretara PSD-ista din scoala lui. Astia se poarta de parca ar fi primit ordin de sus. Cat despre PNL-isti… sunt exact aceeasi mizerie. Numai prostovani si incapabili peste tot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consecințe pentru profesorii-evaluatori care „au greșit flagrant” în corectarea lucrărilor de la Bacalaureat și Evaluarea Națională. Cîmpeanu: Să nu mai corecteze vreodată sau cel puțin să nu mai corecteze până când nu dovedesc că vor putea să facă evaluări corecte

Profesorii-evaluatori de la Bacalaureat sau Evaluarea Națională care „au greșit flagrant” în corectarea lucrărilor candidaților cu diferențe uriașe de punctaj ar putea „să nu mai corecteze vreodată” lucrări sau „cel…
Vezi articolul

Dacă ne raportăm la Uniunea Europeană, puneți condiția ca profesorii să fie salarizați ca în Uniunea Europeană, spune Mircea Bertea, președintele Asociației Naționale a Colegilor și Liceelor Pedagogice din România

Mircea Bertea, președintele Asociației Naționale a Colegilor și Liceelor Pedagogice din România a spus în cadrul unei dezbateri în comisia de afaceri europene la Senat, organizată luni, că “educație fără…
Vezi articolul

EXCLUSIV Ecaterina Andronescu confirmă că s-a întâlnit cu Ion Țiriac înainte ca Ministerul Finanțelor să anunțe un ajutor de stat de 500.000 de euro pentru fiecare grădiniță privată olimpică

Grădinițele olimpice private cu ajutor de stat în valoare de câte 500.000 de euro de grădiniță, care vor primi gratuit doar maximum 8% dintre copii, ajung la decizia finală a…
Vezi articolul