Salariul mediu net din Educație a crescut cu 85% în ultimii 4 ani, mai mult decât cel din Administrație

6.725 de vizualizări
Freepick.com
Salariul mediu net din Educație a fost, în octombrie anul acesta, 2.845 de lei, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. În urmă cu exact patru ani, în luna octombrie 2014, același salariu mediu net era de 1.541 de lei, conform INS. Asta înseamnă că între cele două momente salariul mediu net din Învățământ a crescut cu 1.304 lei, adică 84,62%.

Creșterea salariului mediu net a fost mai mare, procentual, în Educație față de cea din Administrație publică și apărare, de exemplu. În acest domeniu, salariul mediu net în octombrie 2014 era oricum mai mare decât în Învățământ, și anume 2.373 de lei pe lună. Patru ani mai târziu, salariul mediu net din Administrație a ajuns la 4.254 de lei pe lună. În sumă nominală creșterea este mai mare – 1.881 de lei – dar în procente, creșterea este mai mică decât în Educație – 79,72%.

În Sănătate au avut loc cele mai mari creșteri ale salariului mediu net dintre domeniile bugetare. În 2014 salariul era 1.493 de lei, deci mai mic decât în Învățământ, iar în octombrie anul acesta suma ajunsese la 3.516 lei. Avem o majorare de 2.23 de lei pe net, adica 135,5%.

Cercetarea a avut și ea o majorare consistentă, însă mai mică decât tote domeniile discutate până acum. Față de octombrie 2014, când salariul mediu net era de 2.650 de lei, suma a crescut cu 1.607 lei până în octombrie 2018 (4.257 de lei), adică o creștere procentuală de 60,64%.

Salariile din Educație ar urma să crească, potrivit Legii Nr. 153/2017 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. 

  • De la 01.12.2018 ar trebui să aibă loc o creștere de 10 % la salariu (uzura neuropsihică pentru personalul didactic);
  • De la 01.12.2018 ar trebui să se acorde indemnizația de hrană în cuantum de două salarii minime brute pe economie;
  • De la 01.01.2019, ar trebui să aibă loc o creștere de 25 % din diferența rămasă până la salariul maxim din grilă.

Chiar și în aceste condiții România are cea mai mică alocare de fonduri bugetare (2,8% din PIB) pentru educație, din Uniunea Europeană, potrivit Eurostat. Ne depășește până și Bulgaria la acest capitol.

Metodologie. Câştigul salarial net se obține prin scăderea din câştigul salarial nominal brut a: impozitului, contribuției salariaților pentru asigurările sociale de sănătate, contribuției individuale de asigurări sociale de stat şi a contribuției salariaților la bugetul asigurărilor pentru şomaj. Începând cu anul 2018, câştigul salarial nominal net se obţine prin scăderea din câştigul salarial nominal brut a impozitului, contribuţiei de asigurări sociale datorată de salariaţi şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de salariaţi.

Datele lunare privind câştigul salarial şi efectivul de salariați sunt obținute printr‐o cercetare statistică selectivă. Eroarea poate fi de +/‐3%, porivit INS, dar este garantată probabilitatea de 95%. Începând cu luna ianuarie 2015 eşantionul cuprinde 22.800 unități economico‐sociale, iar din ianuarie 2018, 23.500 de unități. Unitățile din „sectorul bugetar” sunt cuprinse exhaustiv în cercetare, excepție făcând unitățile administrației publice locale pentru care datele la nivelul consiliilor locale comunale se culeg pe bază de eşantion reprezentativ la nivel de județ (cca. 770 de unități). Pentru sectorul economic, au fost incluse în cercetare unitățile cu 4 salariați şi peste, care reprezintă 93,10% din numărul total al salariaților din acest sector.

FOTO: Designed by Freepik


3 comments
  1. Oamenii nu mănâncă, nu se îmbracă, nu locuiesc cu procente ci cu sumele nete primite drept salarii iar în învățământ 90% din salarii sunt jalnice. Calitatea înseamnă bani ! Dezvoltarea unei țări este data de calitatea școlilor ( a tuturor școlilor, nu a unor elite). Concluzie : in România nu se vrea dezvoltare, ci oameni nepregătiți, care sa stea la mana politicienilor !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cadourile lui Iohannis, pe final de mandat: îi decorează cu ordinul „Steaua României” pe fostul ministru Sorin Cîmpeanu, demisionat în urma unui scandal de plagiat, și cu „Serviciul Credincios” pe Mihnea Costoiu, condamnat cu suspendare în dosarul Baza Cutezătorii, dar scăpat ulterior prin prescripție

Președintele Klaus Iohannis i-a decorat pe foștii miniștri de la educație Sorin Cîmpeanu și Mihnea Costoiu, pe fostul președinte ARACIS Mădălin Bunoiu, pe secretarul de stat Gigel Paraschiv, alături de…
Vezi articolul

Premierul Florin Cîțu, către miniștrii Sănătății și Educației: Ce facem cu copiii care merg acum în vacanță? La întoarcerea la școală, să căutăm resurse ca să-i putem să-i testăm pe elevi

„La întoarcerea copiilor la școală, să căutăm resurse ca să-i putem să-i testăm pe elevi după perioada de vacanță”, a declarat de la guvern premierul Florin Cîțu după ședința de…
Vezi articolul

Școli cu datorii la stat. Până pe 30 octombrie, directorii trebuie să trimită la inspectorate fișele de evidență fiscală care trebuie să coincidă cu evidențele contabile. Dacă nu, atunci sunt puși să explice diferențele – adresă a Ministerului Educației

Sunt școli care nu au achitat la timp datoriile la stat, după cum se arată într-o adresă trimisă de Ministerul Educației către inspectoratele școlare, document consultat de Edupedu.ro. Până pe…
Vezi articolul

Institutele de cercetare vor fi evaluate, în vederea fuziunii sau desființării celor neperformante, de experți independenți cu experiență managerială / Regulile evaluărilor – stabilite printr-o metodologie aflată pe agenda ședinței de vineri a Guvernului

Institutele de cercetare vor fi evaluate, în vederea unor eventuale fuziuni prevăzute în Legea de acum un an referitoare la integrarea voluntară a acestor organizații, de către trei experți evaluatori…
Vezi articolul