Salarizarea angajaților din Educație „este la un nivel inacceptabil” și „se impun a fi luate, cât mai rapid, măsuri”, a spus premierul Ciucă la întâlnirea cu sindicatele, așa că a decis să înființeze „un comitet”

16.672 de vizualizări
Foto: gov.ro
Premierul Nicolae Ciucă le-a spus azi sindicaliștilor din Educație că „salarizarea este inacceptabilă” în acest domeniu, potrivit unui comunicat publicat de FSE „Spiru Haret”. Decizia premierului, după întâlnirea cu sindicatele, la care au fost și ministrul Educației, mai mulți secretari de stat, reprezentanți ai Finanțelor, Muncii și Guvernului – face un comitet.

Întâlnirea sindicatelor cu guvernanții a avut loc după greva de avertisment de miercuri, în care profesorii nu au predat timp de 2 ore, și la inițiativa premierului Ciucă.

„Domnul Prim-ministru a afirmat că salarizarea personalului din sistemul educațional este la un nivel inacceptabil, că se impun a fi luate, cât mai rapid, măsuri privind îmbunătățirea acesteia și calculul corect al salariilor și că este hotărât să rezolve cât mai multe dintre problemele supuse atenției.

De asemenea, șeful Executivului a solicitat un răgaz de două săptămâni, în care să se elaboreze un plan concret de măsuri.

În urma discuțiilor, s-a stabilit constituirea unui grup de lucru format din reprezentanți ai Guvernului și federațiilor sindicale reprezentative care va fi coordonat de ministrul educației. Din grupul de lucru mai fac parte ministrul finanțelor și ministrul muncii. Grupul de lucru va elabora un proiect de Acord, cu măsuri și termene concrete pentru soluționarea problemelor personalului din învățământ, Acord ce urmează să fie asumat de domnul Prim-ministru Nicolae Ciucă în data de 4 februarie 2022”, mai anunță FSE Spiru Haret.

La discuții, părțile au fost reprezentate după cum urmează:

  1. Guvernul: domnul Prim-ministru Nicolae-Ionel Ciucă, domnul ministru al educației Sorin-Mihai Cîmpeanu, domnul secretar de stat Gigel Paraschiv (Ministerul Educației), domnul secretar de stat Lucian Ovidiu Heiuș (Ministerul Finanțelor), secretar de stat Cristian Vasilcoiu (Ministerul Muncii și Solidarității Sociale), domnul consilier de stat George Agafiței (Cancelaria Prim-ministrului), domnul director general Mihai Păunică (Ministerul Educației).
  1. Federațiile sindicale:

F.S.L.I. – domnul președinte Simion Hnăcescu și doamna secretar general Cornelia Popa-Stavri;

F.S.E. „SPIRU HARET” – domnul președinte Marius Ovidiu Nistor și domnul secretar general Ionel Barbu

F.N.S. „ALMA MATER” – domnul președinte Anton Hadăr (prin Skype), domnul secretar general Mihai Buțu și domnul vicepreședinte Alin Mazăre.

Ce au cerut federațiile sindicale:

„În cadrul discuțiilor, reprezentanții federațiilor sindicale au pus accentul pe urgența:

– acordării salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic);

– calculării corecte, în conformitate cu dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017, a drepturilor salariale cuvenite personalului din învățământ;

–  soluționării problemei personalului nedidactic [din punct de vedere salarial (salariu de bază, ore suplimentare, sporuri pentru condiții de muncă) și al încadrării (suplimentarea numărului de posturi)].

De asemenea, reprezentanții federațiilor sindicale au scos în evidență faptul că Legea 153/2017 este profund inechitabilă pentru salariații din învățământ, atâta timp cât coeficienții de ierarhizare sunt în pătrimea inferioară a grilelor de salarizare, profesorul debutant fiind chiar în șeptimea inferioară a acestora”.

Foto: gov.ro


19 comments
  1. Jocul de glezne continuă.
    Am înfrânt!

    Singurul lucru care mai poate trezi sindicatele este renunțarea masivă la calitatea de membru.

    Abia atunci vom conta, când nu se mai virează cotizația!

    Liderii vor veni frumușel să ne roage să ,, organizăm proteste care contează pentru viitorul nostru”

  2. Va spun SIGUR… La mese rotunde și consfătuiri, CIUCA e pe primul loc. La armata, de 5 ani, din toate pozițiile sus puse, el tot discuta. Și nu s a concretizat nimic, dar NIMIC. Asa ca ei cadrele…. didactice o sa rămână cu discuții, cum au rămas cadrele militare… 100% asa o sa fie. Am curaj sa îmi tai un deget dacă se va întâmpla ceva, în urma discuțiilor cu MĂCIUCĂ🤮🤮🤮

  3. Trebuie sa fie marite salariile cf drepturilor prevazute de legea salarizarii, iar dl ministru sa sustina cauza profesorilor si sa nu mai minta cu salarii de mii de euro, nu este adevarat, nici in invat univ, nu sunt atat cat spune, poate pt conducerea facultatilor, sa nu minta, sa pledeze cauza unei categorii profesionale care trebuie sa isi recapete demnitatea, altfel o sa ne intreaca infirmierele….)
    Cat despre comisii….comisii…..sa se aplice legea, ce atata filosofia comisiei cand cresterile de salarii trebuiau facute anul trecut. Inadmisibil!

  4. Asa patim daca POLiTIcieNIi nu respecta legea ce au facut,si distrug Tara “nu avem la ce astepta ei Au restul sa se descurce cum pot,mint ca nu sunt bani !!!!

  5. Acolo unde este ministrul Câmpeanu, precum si prim ministrul Ciuca(cel care il are in spate pe Câtu), nu se va face nimic bun pentru cadrele didactice.
    Nu avem nici un motiv de incredere, de speranța.

  6. Trece perioada cand se fac statele,cum treceti si voi pe la ore repede ,ca sa mergeti acasa la meditatii.Sa aveti salariul 2000 de euro si sa stati 8 ore la scoala si 30 de zile concediu,vreti.

    1. Iar au ieșit la înaintare neobositele frustate?
      Ina Popescu, ești profesor de comentezi în privința drepturilor cadrelor didactice?
      Aici este vorba de salarizare, nu de cum sau ce învață copilul tău!
      Stai în banca ta, nu fi…

    2. Riscul meseriei !!!
      Dacă ti se pare că au beneficii, devin-o profesor !!!
      Sa nu uităm că învățământul reprezintă rădăcina din care se dezvolta atâția oameni și rezulta atâtea meserii fara de care nu ne-am descurca în viața, pentru că ne facem servicii unii altora și nici nu realizam. Avem nevoie de bucătari, frizeri ,brutari,soferi,profesori,polițiști ,medici, judecători ,avocați etc….la baza acestor meserii sta o pregătire, minima sau maxima primita in școală și procesata in funcție de potențial. Nu mai judecați,fara sa gândiți înainte !

  7. Este clar… “s-a rezolvat”! Toată lumea este mulțumită. Sindicatele “au susținut interesele profesorilor”, guvernul rezolvă problemele din învățământ prin… crearea de “comisii și comitete” inutile practic, deci… totul este bine și… “rămâne cum s-a stabilit!”

  8. Să înțeleg că a cerut un răgaz de două săptămâni pentru a nu oferi nici mărirea de 4%.
    Adică, trece perioada în care se fac ștatele de plată. Corect?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului

ANALIZĂ Criteriile de acordare a gradației de merit 2020: Sunt punctate suplimentar rezultatele la olimpiade, participarea la comisii și simpozioane; depunctate rezultatele cu elevii dezavantajați sau crearea de resurse e-learning – proiect

Criteriile de acordare a gradației de merit în Sesiunea 2020 se modifică, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Educației. Comparativ cu criteriile din sesiunea 2019, sunt punctate…
Vezi articolul