Doctoranzii și profesorii care intră în concediu de creștere a copilului pot susține examenele și gradele didactice după această perioadă, prin prelungirea duratei studiilor sau a timpului în care pot aplica pentru avansarea în carieră – proiect de lege

428 de vizualizări
Foto: © Nenitorx | Dreamstime.com
Doctoranzii și profesorii care plănuiau să susțină examenele pentru obținerea gradelor didactice II și I, dar intră în concediu pentru creșterea copilului, ar putea beneficia de „suspendarea și prelungirea de drept a duratei studiilor sau menținerea eligibilității pentru susținerea examenelor de carieră”, potrivit unei inițiative legislative depuse la Camera Deputaților.

Inițiativa legislativă propusă prevede modificarea și completarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și a Legii învățământului superior nr. 199/2023.

Potrivit inițiatorului, legislația actuală cu privire la studiile de doctorat și la obținerea gradelor didactice II și I nu protejează drepturile persoanelor care intră în concediu pentru creșterea copilului și „reprezintă o formă de discriminare indirectă, cu impact deosebit asupra cadrelor didactice de sex feminin”:

”În forma sa actuală, legislația privind studiile universitare de doctorat, precum şi reglementările referitoare la obținerea gradelor didactice II si I, nu conțin prevederi exprese referitoare la suspendarea și prelungirea de drept a duratei studiilor sau la menținerea eligibilității pentru susținerea examenelor de carieră în cazul în care beneficiarii acestor forme de pregătire profesională intră în concediu legal pentru creşterea copilului. Lipsa acestor reglementări poate duce la pierderea unor drepturi dobândite anterior, la exmatriculare sau la excluderea nejustificată de la examene, ceea ce reprezintă o formă de discriminare indirectă, cu impact deosebit asupra cadrelor didactice de sex feminin”, este menționat în expunerea de motive.

Proiectul legislativ prevede următoarele măsuri pentru profesorii înscriși să susțină examenele pentru obținerea gradelor didactice II și I:

„În cazul în care candidatul se află în concediu pentru creșterea copilului la momentul programării examenului, acesta are dreptul să susțină examenul la prima sesiune organizată după reluarea activității, fără a pierde drepturile dobândite anterior și fără a fi considerat absent sau retras”, potrivit documentului.

Aplicarea acestor reguli va avea loc și în cazul concediilor succesive, „indiferent de numărul naşterilor survenite”, mai prevede proiectul.

„În prezent, cadrele didactice feminine aflate în pragul susținerii examenelor de avansare profesională se confruntă cu un dezavantaj evident față de colegii lor de gen masculin. Este profund inechitabil ca eforturile susținute, atât financiare, cât și intelectuale, realizate în anii anteriori în vederea avansării în carieră, să fie anulate doar pentru că persoana în cauză a ales firesc să întemeieze o familie şi să beneficieze de dreptul legal la concediul pentru creşterea copilului”, apare în expunerea de motive a proiectului de lege.

În cazul studenților doctoranzi, proiectul legislativ prevede:
  • suspendarea automată a programului de doctorat pe întreaga durată a concediului pentru creșterea copilului, fără ca doctorandul să facă demersuri suplimentare;
  • prelungirea duratei studiilor cu perioada concediului, adică până la împlinirea vârstei de 2 ani a copilului, respectiv 3 ani pentru copiii cu dizabilități;
  • aplicarea dispozițiilor pentru concedii succesive de creştere a copilului, indiferent de numărul naşterilor survenite pe parcursul programului de doctorat.

Proiectul legislativ îl puteți consulta mai jos:

Foto: © Nenitorx | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Ioan Aurel Pop s-a autosuspendat pentru șase luni din funcția de președinte al CNATDCU, forul care analizează plagiatele: Nu mai pot, sunt președintele Academiei, sunt profesor universitar și asta îmi mănâncă tot timpul

Ioan Aurel Pop s-a autosuspendat pentru șase luni din funcția de președinte al CNATDCU, forul care analizează plagiatele, a declarat acesta pentru Edupedu.ro când a fost sunat în legătură cu…
Vezi articolul

Matematica online. Cum predă digital profesorul Bogdan Enescu, chiar din prima zi în care s-au închis școlile / Plus: cum să folosești cu elevii aplicația Zoom, pas cu pas

“Am început cursurile online chiar de miercuri”, prima zi în care școlile din România au fost închise pentru limitarea răspândirii coronavirusului. “Folosesc Zoom pentru lecții, pentru transmiterea imaginilor și audio,…
Vezi articolul

Secretarul de stat Sorin Ion le-a spus profesorilor de sport că la liceu sunt luate în calcul mai multe ore de educație fizică: Sunteți cel puțin la fel de importanți ca orice altă disciplină / Campioana olimpică la spadă, Ana Maria Brânză: Voi ține minte acest lucru

Secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion dă de înțeles că în noile planuri-cadru pentru liceu ar putea fi mai multe ore de sport, decât în prezent, adică o…
Vezi articolul

Începe Pixiada, sezonul numirilor din pix ale inspectorilor și directorilor de școli. Peste 2.500 de persoane vor fi puse de politicieni în conducerile școlilor și ISJ-urilor / Model decizie din pix

Sezonul numirilor din pix în funcțiile de inspectori generali, inspectori generali adjuncți, inspectori școlari pe discipline și directori și directori adjuncți de școli a început. Inspectoratele școlare (ISJ) au transmis…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre salariile directorilor de școli: Acum se discută, în funcție de proiecția de buget pentru anul următor, care vor fi creșterile posibile / În urmă cu 2 săptămâni Guvernul anunța că s-au găsit soluții pentru eliminarea inechităților și se vor rezolva “în cel mai scurt timp”

Pentru salariile directorilor de școli, „am avansat deja niște propuneri tehnice de cum s-ar putea rezolva și acum se discută, în funcție de proiecția de buget pentru anul următor, care…
Vezi articolul